Fresca bizantina in Germania  La Pasti s-a implinit un an de cand Grigore Popescu Muscel, impreuna cu sotia sa, Maria Popescu Dragomir, picteaza in fresca biserica Mitropoliei Ortodoxe Romane pentru Germania si Europa Centrala, cu sediul la Nürnberg. Nu lucreaza singuri ci ajutati de doi ucenici, Solomon Gavril si Augustin Patru, originari din Arges. Cu totul impresionant e faptul ca pentru santierul deschis in biserica mitropolitana din Germania, ale carei suprafete sunt acoperite cu pictura bizantina in proportie de saizeci la suta, varul de fresca este adus cu masinile de acasa, din Romania, de la Manastirea Lainici, unde familia Popescu a mai deschis un santier, intre peretii caruia se retrage in momentele cand invincibilul dor de casa o invinge.  Asadar, sufletul celor doi minunati zugravi de biserici ortodoxe se arcuieste intre Manastirea Lainici, din tara, si lacasul Mitropoliei Ortodoxe Romane din centrul Europei, ca bolta unei cupole care uneste spiritul romanesc de spiritul Europei, prin acea nevoie profunda a omului contemporan de a crede in puterile mai inalte decat precaritatea destinului sau trecator. Iar intre Lainici si Nürnberg, masinile transporta var vechi de fresca, preparat dupa retete si tehnici speciale, pastrate cu sfintenie din vechime in manastirile din Carpati, unde scoala de fresca bizantina si-a mai pastrat autenticitatea, printre putinele din Europa si din lume.  Speram demult sa ne integram si sa razbim in Europa si in lume. Si iata ca prin frumusetea realizata de pictorii Grigore si Maria Popescu intr-o biserica ortodoxa din Nürnberg, in inima continentului european pulseaza frumusetea si credinta romaneasca in Dumnezeul tuturor. Fosta hala industriala transformata in lacas de cult  Pictorul Grigore Popescu Muscel a stat mult de vorba cu arhitectul Ion Ionescu, pentru a intelege spatiul lacasului din Nürnberg si a-l sluji cu autentica valoare romaneasca. S-ar putea ca pictura in fresca bizantina realizata in biserica mitropolitana din Germania sa fie incununarea muncii si a destinului familiei de zugravi Grigore si Maria Popescu, cei care au petrecut cea mai frumoasa parte din viata lucrand intre sfinti, implinindu-se peste treizeci de ani de cand traiesc zi de zi si clipa de clipa cu un perete in fata, cu un zid rece inainte, care trebuie trezit cu inima calda, privirea pura si aureola vie a unui sfant. Inainte de a ajunge la Nürnberg, destinul sotilor Grigore si Maria este, el insusi, o intreaga poveste. Grigore Popescu Muscel a pictat in tara aproape cincizeci de biserici. Si-a inceput ucenicia inca din 1969, de cand era student, si s-a format la scoala lui Aretinu Avakian, prieten apropiat al istoricului de arta bizantina I.D. Stefanescu, cu care se intalnea des la Agapia, unde a ridicat o capela, in amintirea unui fiu al sau, decedat. Avakian cunostea foarte bine tehnicile de fresca si stilurile, era un pedagog bun si "i-a incalzit sufletul" viitorului pictor de biserici.  Dupa sapte ani de ucenicie, Grigore Popescu isi dorea cu ardoare sa picteze singur o biserica, oriunde in tara, in cel mai obscur colt de provincie romaneasca. A razbit greu si a gasit, in cele din urma, o biserica tocmai la Dobra, in judetul Satu Mare. Intre biserica din nord-vestul Romaniei si biserica mitropolitana romaneasca din Germania, destinul lui Grigore Popescu Muscel aproape ca este si el un subiect de fresca, mutandu-se din biserica in biserica, din altar in altar, de sub bolta cereasca sub bolta duhovniceasca, prin cincizeci de lacasuri, care au ramas in urma lui altare de inchinare, abia dupa ce le-a sfintit cu mana, inima si credinta sa in frumusete si in Dumnezeu.  Prin 1978-80, a pictat trei veri la rand un lacas din localitatea Delibrata, langa Pancevo, in Jugoslavia, un sat cu foarte multi romani. A lucrat fara nici un ban, doar pentru sufletul si viitorul spiritual al romanilor deznationalizati din Serbia. Dar despre daniile pictorului Grigore Popescu Muscel, despre frescele pictate ca jertfa daruita de viata sa lui Dumnezeu, s-ar putea scrie separat un intreg reportaj. Inclusiv la Nürnberg, trebuie precizat ca Grigore Popescu nu lucreaza pentru nemtii cu bani ai prosperei Germanii, ci pentru romanii chinuiti ai exilului si diasporei, care s-au integrat atat de greu intr-o tara cu concurenta dura si suflet teuton, sobru si rece, la cealalta extrema in raport cu temperamentul si mentalitatile noastre.  In 1988 a pictat in fresca biserica mare a Manastirii Ramet, pe vremea episcopului Emilian Birdas Maramureseanul, o bijuterie de arta bizantina sub padurile si crestele de piatra ale muntilor din apropiere. Dupa ce a vazut nespusa frumusete de acolo, un neamt catolic s-a apropiat de experimentatul pictor si i-a spus: "N-ati vrea sa va odihniti dupa atata munca? Va pot oferi trei luni de concediu in Germania". Acea persoana era dr. Albert Rau, directorul Institutului Catolic pentru Europa de Rasarit, care a gazduit un timp sediul Mitropoliei Ortodoxe Romane pentru Germania si Europa Centrala.  Revolutia din 1989 l-a prins la Regensburg, unde a pictat o capela, sase icoane pentru dr. Rau si un iconostas. In presa germana s-a scris cu acel prilej un articol admirativ despre pictura lui Grigore Popescu Muscel. Era primul articol din presa germana favorabil romanilor! A fost invitat, de asemenea, de un preot ungur sa picteze o biserica greco-catolica din Ungaria. Acel preot a cautat in toata Europa un zugrav bizantin autentic si n-a fost impresionat decat de frescele lui Grigore Popescu Muscel. In timp ce-i picta biserica noua, preotul ungur a inceput sa invete romaneste, ca sa poata comunica direct cu mesterul zugrav si, captivat cu totul de sfintii pictorului Grigore Popescu, a ajuns sa-si boteze propria fiica la Manastirea Sihastria din Moldova! Cu Evanghelia in suflet si un perete in fata  La una dintre intalnirile pictorului Grigore Popescu Muscel cu IPS Serafim, mitropolitul ortodox roman pentru Germania si Europa Centrala, tocmai la Manastirea Barsana, de pe Valea Izei, din Maramures, s-a perfectat invitatia de a lucra la Nürnberg, IPS Serafim urmarea de mult timp pictura maestrului zugrav. Pictorul vazuse, la randul lui, inca de acum doi ani biserica din Nürnberg si i-a prezentat cu acel prilej cateva lucrari mitropolitului, care avea mai multe oferte. N-a aflat atunci ce gandea si ce-ar dori. A plecat din Germania fara prea multe sperante si iluzii. Intr-o buna zi s-a trezit cu IPS Serafim la Manastirea Lainici. Dupa ce vazuse frescele de la Ramet, marele pridvor de la Tismana, Manastirea Sfanta Ana, din Orsova (pictata de Maria Popescu Dragomir), mitropolitul a intrat in biserica Manastirii Lainici, s-a uitat cu atentie, a fost impresionat. I-a invitat pe sotii Popescu in Germania. Au stau o luna si au analizat spatiile dificile ale lacasului, cu atat mai pretentioase cu cat era vorba de un altar mitropolitan, repezentativ pentru intreaga Biserica Ortodoxa Romana, cat si pentru scoala romaneasca de fresca bizantina.  Pana in prezent, in lacasul din Nürnberg sunt pictate spatiile din turla, altar, naos si bolta pronaosului, mai mult de jumatate din intreaga lucrare. Nu doar pentru ca lacasul are hramul "Sf. Mare Mucenic Dimtrie" si "Sf. Brancoveni", sfintii romani sunt zugraviti cu predilectie si revin in spatiile bisericii, ci mai ales pentru ca acest altar mitropolitan e o carte de identitate a sufletului romanesc pentru crestinii Europei Centrale, o invitatie semnificativa sa vina in Romania si sa cunoasca valorile noastre. In al doilea rand, acest lacas ortodox din Germania reuneste romani instrainati, din toate categoriile sociale, a caror viata nu e deloc usoara. Chiar daca la inceput comunitatea romaneasca privea cu neincredere totul, fiind macinata de o irationala maladie a dezbinarii, la agravarea carei a contribuit din plin Securitatea, de-a lungul anilor de comunism, acum romanii vin in numar mare la slujbe si biserica e neincapatoare. De cand a inceput pictarea lacasului, numarul credinciosilor s-a triplat. Chiar daca unii romani nu vorbesc intre ei, cauta sfintenia bisericii ca pe un spatiu al intalnirii si al bucuriei comunitare, mai presus de framantarile vietii zilnice. Si vin nu doar romani, ci si greci, si nemti, incat IPS Serafim oficiaza acum si in limba germana! Zugravirea unei biserici e ca o "nastere din nou"  Pictorii de biserici Grigore si Maria Popescu nu fac compromisuri, nici dogmatice, nici profesionale. Fresca lor urmeaza canoanele picturii bizantine, cu cateva precizari extrem de importante. Totul trebuie lucrat cu cea mai inalta responsabilitate profesionala: "Pictam ca si cum am naste. Fresca noastra e ca un copil la nastere. Daca e sanatoasa de la inceput, Biserica nu va avea probleme zeci si sute de ani. Daca fresca e din start gresita, la scurt timp va trebui refacuta, restaurata, renovata, va inghiti multi bani, asa cum un copil handicapat din nastere trebuie ingrijit toata viata. Noi cautam sa fim bizantini, dar nu copiem expresivitatea icoanelor ruse, sarbe, bulgare, ci ne straduim sa dam sfintilor nostri imaginea sacralitatii romanesti, a scolii noastre de pictura. Majoritatea frescelor, icoanelor, albumelor, calendarelor prezinta o expresivitate tipic slavona. Ambitia noastra e sa impunem amprenta specificitatii picturii religioase romanesti, scoala romaneasca de fresca bizantina". Intr-adevar, chipurile sfintilor pictati de Grigore si Maria Popescu n-au nimic din aerul atat de cunoscut al icoanelor rusesti si al ortodoxiei slavone, in general. Chipul martirului Constantin Brancoveanu, ale celor patru coconi domnesti sacrificati, chipul lui Stefan cel Mare, ale Sf. Dimitrie Izvoratorul de Mir, Sf. Apostol Andrei si chiar al lui Iisus au ochii mari, larg deschisi si acea mirare in privire, ingandurata, intens spiritualizata, pana la sfintenie pura, a unor fiinte care au trecut prin vamile de taina ale mortii si se reintorc acum in lume, nascandu-se din nou in Duh, cu un mesaj crucial pentru om si umanitate: "Indrazniti! Eu am biruit lumea".        Ion Zubascu Articol din suplimentul României Libere ALDINE, 8 Iunie - 15 Iunie 2002