• pictura-catedrala-munchen.jpg
  • pictura-catedrala-munchen0.jpg
  • pictura-catedrala-munchen2.jpg
  • pictura-catedrala-munchen3.jpg
  • pictura-catedrala-munchen4.jpg
  • pictura-catedrala-munchen5.jpg
  • pictura-catedrala-munchen6.jpg
  • pictura-catedrala-munchen7.jpg
  • pictura-catedrala-munchen8.jpg
  • pictura-catedrala-munchen9.jpg

3-5 mai 2019: Întâlnirea regională ATORG-Sud la Tübingen

Seria manifestărilor organizate în cadrul Mitropoliei Germaniei, Austriei și Luxemburgului sub egida ATORG (Asociația Tinerilor Ortodocși Români din Germania) a continuat cu întâlnirea regională a tinerilor din sudul Germaniei (ATORG Süd), aproape 40 de tineri dându-și întâlnire la Tübingen la primul sfârșit de săptămână din luna mai, când parohia își sărbătorește hramul.

Cu binecuvântarea Prea Sfințitului Sofian Brașoveanul și la invitația părintelui paroh Nicolae Gilla, întâlnirea prilejuită de hramul parohiei din Tübingen, Sf. M. Mc. Gheorghe, a debutat vineri seara cu taina Sfântului Maslu, la care a participat un sobor numeros de preoți din parohiile învecinate. Pornind de la textul scripturistic din Cartea Ieșirii, capitolul 3, în care se relatează chemarea lui Moise prin rugul aprins ce nu se mistuia, PS Sofian a subliniat în cuvântul său faptul că măsura în care ne împărtășim de sfințenie este dată în primul rând de modul în care ne raportăm la aceasta, de evlavia pe care o avem atunci când venim în contact cu persoanele, locurile și obiectele sfinte.

Sâmbătă, 4 mai, tinerii au participat la slujba Sfintei Liturghii în cinstea Sf. M. Mc. Gheorghe, ocrotitorul comunității din Tübingen, oficiată de PS Sofian înconjurat de un sobor de preoți. După masa de hram, vizitarea orașului Tübingen a reprezentat un alt punct de atracție în cadrul evenimentului. Situat pe valea râului Neckar, chiar în centrul geografic al landului Baden-Württemberg, la aproximativ 30 km sud de Stuttgart, orașul este unul dintre cele mai vechi centre universitare din Germania, Universitatea Eberhard-Karls fiind fondată încă din anul 1477. Dintre cei aproape 90000 de locuitori, aproximativ o treime sunt studenți, ceea ce face ca orașul Tübingen să aibă cea mai scăzută medie de vârstă din Germania. Între obiectivele vizitate s-au numărat: castelul Hohentübingen, Stiftul Evanghelic, Stiftskirche, aula veche a Universității și clădirea primăriei. Seara s-a încheiat cu cina luată la un restaurant cu specific grecesc.

Punctul culminant al întâlnirii a fost reprezentat de conferința părintelui Constantin Sturzu, consilier al Sectorului comunicare și relații publice al Arhiepiscopiei Iașilor și purtător de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Acesta a fost invitatul special al întâlnirii de la Tübingen, fiind prezent în mijlocul tinerilor pe toată perioada evenimentului. În cadrul prelegerii sale, cu tema „Provocările mărturisirii ortodoxe în ziua de azi“, părintele a scos în evidență pe baza textelor scripturistice, modelele de mărturisire ale martorilor Învierii lui Hristos: Maica Domnului, Maria Magdalena și femeile mironosițe, cei doi ucenici ce mergeau spre Emaus, Sfinții Apostoli și nu în ultimul rând cea a Sf. Ap. Toma, a cărui Duminică a și fost sărbătorită. După agapa organizată de enoriașii parohiei, discuțiile au continuat pe diferite teme până după-amiaza târziu.

După un sfârșit de săptămână atât de bogat în manifestări duhovnicești, tinerii și-au luat rămas bun cu greu unii de la ceilalți, dar cu bucuria de a fi putut da încă o dată „mărturie prin prietenie“ și cu promisiunea revederii la unul dintre celelalte evenimente organizate de ATORG.

Autor: Dr. George Nișcoveanu

 

Mesaj de la părintele Contantin Sturzu

Au fost câteva zile minunate, chiar dacă starea mea de sănătate abia-mi permitea uneori să vorbesc. Sunt recunoscător Părintelui Mitropolit Serafim Joantă și tinerilor de la ATORG pentru invitație, dar mai ales gazdelor, Părintelui Protopop Nicolae Gilla și Dnei preotese Adina! Organizare impecabilă, atmosferă duhovnicească, punți între inimi. Ca Acasă!

 

Impresii ale participanților

Cred că cel mai important invitat la aceste evenimente este Hristos, adică Dumnezeu. Desigur locația, oamenii, organizarea bună (mâncarea :p) asigură un mediu potrivit pentru a ne bucura. Însa pe lângă toate acestea, de fiecare dată mi se confirmă că aceste întâlniri sunt în primul rând necesare. Mi se confirmă că Dumnezeu chiar este prezent și lucrează la aceste evenimente și că acest cadru pe care organizatorii ni-l oferă, servește în primul rând ca noi să ne putem bucura unii prin alții de Dumnezeu. (Alexandru, Würzburg)

O întâlnire de excepție, în care am avut ocazia să cunosc oameni noi, să revăd prieteni buni și să vizitez un oraș deosebit de frumos. Dacă ar fi să descriu evenimentul în câteva cuvinte, acestea ar fi: unitate, credință, prietenie." (Paula, Frankfurt)

Atât întâlnirea ATORG Sud - Tübingen 2019, cât și toate celelalte activități ATORG la care am participat, oferă mereu un cadru minunat în care noi, tinerii de diferite vârste și din diferite locuri ale Germaniei (si nu numai) ne putem întâlni spre a împărtăși valori spirituale comune, a ne întari în credință și a ne bucura de împreună-comuniunea cu Hristos Domnul și Prietenul nostru. M-a bucurat mult participarea la aceaztă frumoasă inițiativă a Întâlnirii ATORG Süd Tübingen. Îl consider un eveniment reușit, unde m-am simțit ca fiind ACASĂ. Felicitări organizatorilor! Hristos a înviat! (Cosmina, Friedrichshafen)

Comunicarea pe teme duhovnicești este foarte importantă. Să le oferim tinerilor - noilor membri - ceea ce caută, hrana pentru suflet. Să purtăm flacăra ortodoxiei cu curaj, prin dragoste, iubire, pace și liniște pornită din suflet, să împrăștiem în jurul nostru darurile lui Dumnezeu. (Viki, Frankfurt)

 

construimcatedrala.ro