Păstorul cel bun şi blând (Nürnberg, 15.03.2018)

Cuvânt de felicitare adresat Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Iosif la împlinirea a 20 de ani de la hirotonia întru arhiereu

Nu găsesc un cuvânt mai potrivit pentru a sintetiza personalitatea duhovnicească a   Înaltpreasfinţitului Iosif ca acela de Păstorul cel bun şi blând care pe urmele Păstorului cel mare nu domneşte peste turmă, ci se face una cu ea şi îşi pune sufletul pentru fiecare în parte. Mitropolitul Iosif este un ierarh atipic, în sensul că nu-i place să facă uz de prerogativele legate de demnitatea sa, pe care o înţelege exclusiv ca slujire. De aceea, se poartă în modul cel mai simplu, conduce maşina singur, slujeşte adeseori fără diacon, spovedeşte, cu timp şi fără timp, este mereu printre oameni, ascultându-i pe fiecare, dacă este nevoie, ore în şir. Cuvântul său blând merge la inimă. Cred că blândeţea este trăsătura fundamentală a personalităţii sale. Să fii mereu calm şi blând într-o lume atât de stresată şi de stresantă ca lumea noastră, este o adevărată minune. Cine nu doreşte să aibă alături de sine un om calm şi blând? Cred că aşa se explică „atracţia” pe care Mitropolitul Iosif o exercită asupra oamenilor, îndeosebi asupra tinerilor.

Nimeni nu putea bănui acum 20 de ani că în tânărul de 32 de ani care urca pe scaunul de arhipăstor al Eparhiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale se ascund atâtea daruri pe care le va face să rodească în mod uimitor. Spirit misionar prin excelenţă, neavând „cetate stătătoare” (biserică şi reşedinţă episcopală), proaspătul arhiepiscop şi-a început a doua zi după hirotonie călătoriile pastorale în cele opt ţări care ţineau de jurisdicţia lui, în condiţii asemănătoare cu ale apostolilor: „fără toiag şi fără pungă” şi fără însoţitori de drum. Sunt convins că tocmai de aceea Dumnezeu i-a binecuvântat din plin osteneala, deschizând multe inimi ca să-i vină în ajutor astfel încât să obţină în curând o reşedinţă episcopală, iar numărul parohiilor să crească de la o lună la alta. Desigur orice înfăptuire, ca să dureze, cere jertfă. Or mitropolitul Iosif s-a jerfit şi se jertfeşte ca puţini alţii. Fiecare nouă parohie, în condiţiile Diasporei, înseamnă o naştere, împreunată cu „durerile naşterii”, care se prelungesc până la consolidarea ei cu biserică proprie şi până când Hristos ia chip în fiecare dintre credincioşii ei. Fireşte, la jertfa episcopului se adaugă jertfa preotului, care trebuie ales cu grijă şi format în spiritul unei Ortodoxii eminamente misionară. În acest sens, „Centrul ortodox de studii şi cercetare Dumitru Stăniloae”, iniţiat de mitropolit, face o lucrare duhovnicească de mare anvergură utilizând mijloacele cele mai moderne de comunicare. De asemenea Asociaţia de tineret „Nepsis” precum şi editura Apostolia angajează foarte mulţi tineri din cele mai diverse domenii profesionale în misiunea Bisericii.  

Deşi, pentru mulţi, Diaspora ortodoxă apare nouă, ea are totuşi o tradiţie de  peste 200 de ani. Ortodocşii, de diferite origini, ca să supravieţuiască, au trebuit să se deschidă spre cultura locului şi să dea mărturia unei Ortodoxii tradiţionale, dar nu împietrite, ci vii şi atrăgătoare prin exigenţa vieţii sale liturgice şi ascetice, contrare duhului lumii. Tocmai prin opoziţie cu duhul veacului, permisiv şi nivelator, mulţi oameni, astăzi, mai cu seamă tineri, caută comunităţi vii în care să poată aprofunda credinţa atât prin cunoaşterea ei, cât şi prin angajarea în viaţa liturgică. Aşa se face că peste tot, dar mai ales în America şi în Franţa, mulţi localnici au descoperit Ortodoxia şi au intrat în comuniunea ei. De arhiepiscopia noastră din Paris aparţin cele mai multe comunităţi ortodoxe francofone de pe teritoriul francez. Când în urmă cu 20 de ani, adunarea eparhială l-a ales pe tânărul ieromonah Iosif Pop ca arhiepiscop, preoţii francezi mi-au mărturisit: „nous n’avons pas élu une personne, mais un esprit“. Aceştia n-au votat pentru o persoană, ci pentru spiritul pe care persoana îl întrupează. Iar acest spirit este spiritul ortodox întrupat în Occident de Părintele Sofronie de la Essex, respectiv de Părintele Rafael Noica, părintele duhovnicesc al mitropolitului Iosif. Părintele Sofronie, mare duhovnic şi om cu vastă cultură a dat Occidentului imaginea unei Ortodoxii vii şi smerite, libere de triumfalism şi de memoria ei negativă, acumulată secole de-a rândul, când datorită contextului conflictual în care a trăit s-a definit mereu în opoziţie cu celelalte confesiuni creştine. Ortodoxia nu se defineşte pe sine negativ prin comparaţie cu celelalte confesiuni, ci pozitiv prin propriul ei tezaur de credinţă şi de spiritualitate. Părintele Sofronie, cu libertatea Duhului care-l caracteriza, a înnoit Ortodoxia din interior, pe baza tradiţiei, eliberând-o de practici şi mentalităţi acumulate de-a lungul secolelor care o sufocau. Şi cum Euharistia ne constituie în Biserica lui Hristos, el a dat o importanţă deosebită felului de a sluji Sfânta Liturghie pentru ca credincioşii să poată interioriza rugăciunea şi cântarea şi să se împărtăşească în mod regulat cu Sfintele Taine. Acest spirit înnoitor, smerit şi blând al Ortodoxiei încearcă să-l transmită peste tot Înaltpreasfinţitul Iosif.  

Dar smerenia şi blândeţea Mitropolitului nu-l împiedică să fie în acelaşi timp un om foarte dinamic şi ferm. Aş putea spune că pe cât este de smerit şi de blând, pe atât este de dinamic şi ferm. Trăsături care par a se exclude reciproc, dacă n-ar fi ţinute împreună de lucrarea harului. Dinamismul său izvorăşte dintr-o conştiinţă foarte ascuţită a datoriei. „Grija de toate Bisericile” (II Cor. 11, 28), adică de toate comunităţile, constituite sau încă neconstituite, de români sau de francezi, îl mistuie pe Mitropolit care nu cunoaşte odihna. Dumnezeu l-a binecuvântat pe Mitropolitul Iosif cu doi ierarhi sufragani şi cu un episcop vicar, de origine franceză, aleşi cu mare grijă: Preasfinţitul Siluan al Italiei, Preasfinţitul Timotei al Spaniei şi Preasfinţitul Marc Nemţeanul, care gândesc şi lucrează în acelaşi duh. Aşa se explică faptul că Mitropolia Europei Occidentale şi Meridionale este cea mai dinamică dintre toate eparhiile ortodoxe, indiferent de originea lor etnică, din Occident.

Mă rog Mântuitorului Hristos, Marele Arhiereu, să dăruiască Biserica Sale preoţi şi ierarhi asemenea mitropolitului Iosif, iar pe el să-l păzească întru mulţi ani!

Mitropolitul Serafim