• pictura-catedrala-munchen.jpg
  • pictura-catedrala-munchen0.jpg
  • pictura-catedrala-munchen2.jpg
  • pictura-catedrala-munchen3.jpg
  • pictura-catedrala-munchen4.jpg
  • pictura-catedrala-munchen5.jpg
  • pictura-catedrala-munchen6.jpg
  • pictura-catedrala-munchen7.jpg
  • pictura-catedrala-munchen8.jpg
  • pictura-catedrala-munchen9.jpg

Euharistia şi unitatea Bisericii - daruri ale Sfântului Duh

Prelegere la congresul monahal de la Bruges

A rânduit Dumnezeu ca această expunere despre Euharistie şi unitatea Bisericii s-o prezint în faţa monahilor care contribuie cel mai mult la împăcarea creştinilor. Nu numai pentru faptul că ei sunt mai conştienţi decât alţii de exigenţele vieţii creştine, dar şi pentru faptul că prin rugăciune şi nevoinţa lor monahii grăbesc reconcilierea, tinzând mereu la dobândirea în plenitudine a Sfântului Duh, Dătătorul în Hristos al Unităţii care vine de la Tatăl. 
După Părinţii Bisericii, monahul este cel ce răspunde fără rezerve la chemarea făcută de Hristos Ucenicilor Săi la desăvârşire, care nu este altceva decât împlinirea botezului. Ei se diferenţiază prin zelul cu care răspund chemării lui Hristos. Or, noi ştim că chemarea lui Hristos este o chemare la unitate cu Dumnezeu şi cu oamenii. În cele ce urmează ne propunem să vedem cum Biserica primară a răspuns acestei chemări, apoi vom reaminti că această unitate este o unitate de credinţă în sânul Euharistiei prin care se constituie unica Biserică a lui Dumnezeu.

Citește mai departe...

Câteva trăsături ale spiritualităţii ortodoxe

 1. O spiritualitate integrală

De la început trebuie spus că orice încercare de definire sau conceptualizare a credinţei sau a vieţii creştine, inefabile prin natura lor însăşi, rămâne relativă, ca tot ceea ce este omenesc, şi nu poate decât să surprindă „ceva” din marea realitate care este Dumnezeu şi viaţa pe care El ne-o împărtăşeşte în Iisus Hristos. Termenul însuşi de „spiritualitate” este într-o anumită măsură impropriu pentru a exprima viaţa creştină care îmbrăţişează pe om în unitatea lui ontologică de trup, suflet şi duh (cf I Tes 5, 23). Tocmai de aceea ortodocşii nu separă Teologia de Spiritualitate, de Liturghie sau de Diaconie, ci văd în acestea un tot organic, o expresie unitară a vieţii în Hristos.

Citește mai departe...

L'Esprit Saint - Donateur de vie

 Roi céleste, Consolateur, Esprit de Verité
Qui est partout présent et qui remplit tout
Trésor de tout bien et Donateur de vie
Viens et demeure en nous
Purifie nous de toute souillure
Et sauve nos âmes, Toi qui est Bon!

C'est la prière adressée à l'Esprit Saint par laquelle nous, orthodoxes, commencons tout office liturgique et toute prière personnelle. Car nous sommes conscients que la prière, telle que Dieu la veut, "en esprit et en vérité" (Jn. 4,12), n'est pas notre ouvre mai l'oeuvre de l'Esprit Saint en nous. "L'Esprit vient en aide à notre faiblesse, car nous ne savons pas prier comme il faut; mais l'Esprit lui-même intercède pour nous par de gémissements inexprimables" dit l'apôtre Paul (Rm. 8,26).

Citește mai departe...

Locaşuri de cult ortodoxe în Vestul Europei (ianuarie 2006)

Publicat în revista Una Sancta, nr. 1/2006, pp. 39-43 sub titlul "Orthodoxe Kirchenräume im Westen"

Scurtă privire istorică

Primele biserici ortodoxe în Vestul Europei au fost construite pe lângă ambasadele ruse din marile capitale europene, începând cu secolul XVIII. În secolul următor, membrii ai familiei imperiale ruse, aristocraţi sau mari comercianţi ruşi, zidesc o serie de biserici în diferite staţiuni climaterice şi în alte oraşe importante din centrul şi vestul Europei. În Germania găsim astfel de biserici, de exemplu, în Baden-Baden, Bad Ems, Bad Homburg, Wiesbaden, Darmstadt, Weimar, Dresden, Stuttgart, Leipzig (în amintirea victoriei asupra lui Napoleon din 1813).

Citește mai departe...

Laudă satului Boholț

La satul natal, fiecare se gândeşte cu nostalgie, dacă nu mai trăieşte în el. Aceasta pentru că mediul în care ne naştem îşi pune în mod irevocabil pecetea asupra fiinţei noastre. Fiecare om este ceea ce părinţii, Biserica, şcoala şi nu mai puţin mediul sătesc, marcat de munca cu sudoare a oamenilor, de tradiţiile şi obiceiurile locale, au modelat în fiinţa lui. De aceea, nimeni nu poate uita casa părintească, biserica, şcoala sau cimitirul satului, uliţele pe care le-a bătătorit în copilărie, câmpurile, viile sau pădurile din apropiere. Totul trăieşte în noi şi va fi cu noi în veşnicie. De fapt, „veşnicia s-a născut la sat“, zice poetul. Într-adevăr, satul este icoana veşniciei, a paradisului în care Dumnezeu a aşezat pe primii oameni cu porunca: „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi stăpâniţi pământul“ (Facere 1, 28).

Citește mai departe...

construimcatedrala.ro