• pictura-catedrala-munchen.jpg
  • pictura-catedrala-munchen0.jpg
  • pictura-catedrala-munchen2.jpg
  • pictura-catedrala-munchen3.jpg
  • pictura-catedrala-munchen4.jpg
  • pictura-catedrala-munchen5.jpg
  • pictura-catedrala-munchen6.jpg
  • pictura-catedrala-munchen7.jpg
  • pictura-catedrala-munchen8.jpg
  • pictura-catedrala-munchen9.jpg

Părintele Ghelasie Gheorghe de la Mânăstirea Frăsinei

Pe părintele Ghelasie Gheorghe de la Mânăstirea Frăsinei l-am cunoscut pe la sfârşitul anilor `70, când împreună participam anual la cursurile de ghizi de la Techirghiol. De la început mi-a făcut o impresie bună. Era un om inteligent şi foarte ascet. Mulţi dintre cursanţi îl ascultau cu interes când vorbea despre „pâinea harică” şi hrana complet vegetariană. L-am întâlnit apoi, ocazional, la mânăstirea sa de metanie, Frăsinei. După „Revoluţie”, când a început să publice, am încercat să-i citesc cărţile, dar n-am reuşit să citesc nici una în întregime. Stilul şi limbajul său (aproape toate cuvintele scrise cu litere mari) mi s-a părut greoi şi deloc tradiţional. Dar în tot ceea ce am reuşit să citesc, n-am găsit nimic împotriva învăţăturii de credinţă a Bisericii. Ulterior am auzit că şi Părintele Dumitru Stăniloae s-ar fi exprimat în acelaşi sens despre scrisul Părintelui Ghelasie.

  Ştiu că Părintele a avut şi are mulţi admiratori, îndeosebi din rândul intelectualilor. În jurul lui s-a creat un fel de şcoală în care scrierile sale sunt citite şi aprofundate. Din păcate, nu cunosc mai îndeaproape pe nici unul dintre ucenicii săi, ca să pot „judeca” în ce măsură aceştia sunt integraţi în Biserică şi au duhul Ortodoxiei, cum sunt sigur că l-a avut mentorul lor, chiar dacă stilul scrisului său nu-i deloc tradiţional şi chiar dacă în viaţa sa personală a putut să exagereze în unele privinţe (de exemplu, în asceză). Este adevărat că fiecare mare duhovnic are o personalitate harismatică unică, dar duhovnicii nu se contrazic, ci se completează reciproc. Părintele Paisie (Olaru) nu-i ca Părintele Cleopa (Ilie), iar acesta nu-i ca Părintele Arsenie (Papacioc)... . Dar cine i-ar putea separa? Căci în toţi a lucrat din plin unul şi acelaşi Duh. Toţi strălucesc pe cerul Ortodoxiei ca luminători unici prin nevoinţa şi învăţătura lor, ca şi prin mulţimea ucenicilor.

Există însă o mare tentaţie a lumii moderne, desacralizată şi hiperraţionalistă, dar, tocmai de aceea, mai dornică de mister şi anume aceea de a depersonaliza şi de a instrumentaliza misterul, adică de a ajunge la mister, pentru a-l „poseda” prin metode imaginate de mintea omenească. Aceasta este o influenţă din religiile nonpersonaliste, în care metoda de rugăciune sau de contemplaţie are un rol fundamental. În aceste religii la mister se ajunge prin metodă, prin exerciţiu executat cu cea mai mare exactitate. Mulţi occidentali sunt seduşi de budism sau de practici religioase venite din Extremul Orient, care propun ajungerea la mister şi împărtăşirea din el numai prin respectarea strictă a unei discipline corporale şi psihice. Or Dumnezeul nostru este Treime de Persoane, la care nu se poate ajunge decât în măsura în care El însuşi ni se descoperă şi ni se împărtăşeşte. În Creştinism, nici o metodă şi nici o practică nu-i suficientă pentru a ajunge la Dumnezeu. Relaţia cu El este o relaţie personală de credinţă, de iubire şi de smerenie. Mântuirea este un dar şi nu rezultatul al eforturilor noastre, deşi acestea sunt absolut necesare, dar numai ca să ne deschidă inima pentru primirea darului.

M-aş bucura dacă ucenicii Părintelui Ghelasie l-ar descoperi pe duhovnicul lor în armonie cu ceilalţi mari duhovnici ai Ortodoxiei noastre aşa cum, cu siguranţă, a fost şi şi-a dorit să fie înţeles, căci în Ortodoxie nu există altă cale de mântuire decât aceea a consensului Părinţilor („consensus Patrum”).

 Mitropolitul Serafim 

construimcatedrala.ro