Vecernie la Krems an der Donau

În seara de joi, 5 noiembrie 2020, ÎPS Părintr Mitropolit Serafim a participat în parohia Krems an der Donau (Austria) la slujba Vecerniei oficiată de PC Pr. paroh Cezar Marksteiner-Ungureanu. La slujbă au mai fost prezenți ES Dr. Alois Schwarz, episcop catolic de Sankt Pölten și preotul Christoph Weiss, parohul parohiei catolice locale Krems-Lerchenfeld unde, prin bunăvoința și ospitalitatea Bisericii Romano-Catolice, slujește și comunitatea ortodoxă română din Krems.

Printre invitați s-a numărat și profesoara universitară Ingeborg Gabriel, o susținătoare ferventă a bunelor relații dintre Biserica Romano-Catolică și Biserica Ortodoxă.

Tema serii a fost „Atașament și Solidaritate”, un subiect actual, în contextul încercării de apropiere dintre cele două Biserici. În referatul susținut de Prof. em. Univ. Dr. Ingeborg Gabriel, aceasta a evidențiat „bucuria” ca trăsătură importantă a lui Dumnezeu și a creștinilor. Apoi ierarhii prezenți au subliniat în alocuțiunile lor conlucrarea fructuoasă a ambelor comunități în același locaș de cult, precum și respectul reciproc, pe care și-l dăruiesc. Ca semn al prețuirii sale, Părintele Mitropolit Serafim i-a dăruit episcopului catolic Alois Schwarz o icoană pictată pe piatră, realizată de artista Cristina Răileanu, cu chipul Sfântului Arhanghel Mihail, ocrotitor al comunități românești și al regiunii Wachau.

În încheiere, a fost rostită rugăciunea Preafericitului Părinte Daniel de încetare a pandemiei și s-au comemorat, într-o procesiune a luminilor, victimele atentatului terorist din Viena, din data de 3.11.2020.

Cei prezenți au remarcat și apreciat dăruirea ierarhului ortodox, care, în timp de pandemie, a străbătut un drumul lung de la Nürnberg la Krems pentru a putea fi împreună cu „poporului lui Dumnezeu” pe care îl păstorește!

 

A consemnat: Pr. Asis. Univ. (praedoc) Cezar Marksteiner-Ungureanu

Fotografii preluate de pe pagina parohiei St. Paul – Krems