• pictura-catedrala-munchen.jpg
  • pictura-catedrala-munchen0.jpg
  • pictura-catedrala-munchen2.jpg
  • pictura-catedrala-munchen3.jpg
  • pictura-catedrala-munchen4.jpg
  • pictura-catedrala-munchen5.jpg
  • pictura-catedrala-munchen6.jpg
  • pictura-catedrala-munchen7.jpg
  • pictura-catedrala-munchen8.jpg
  • pictura-catedrala-munchen9.jpg

În Duminica după Botezul Domnului, credincioșii parohiei „Sf. Petru și Pavel din Erlangen” au avut bucuria de a-l primi pe IPS Părinte Mitropolit Serafim în biserica lor. Împreună cu IPS Sa au slujit părintele ierom. Chiril Socaciu care îi păstorește pe credincioșii ortodocși români din Erlangen și împrejurimi, pr. Klaus Klein – preotul Crucii Roșii Bavareze și diaconul Claudiu Pătrașcu.

Părintele Mitropolit s-a aflat pentru a doua oară în mijlocul comunității din Erlangen, ale cărei slujbe au loc în biserica Sf. Petru și Pavel din cartierul Bruck.

În cuvântul de învățătură IPS Sa a tâlcuit pericopa evanghelică citită și a subliniat necesitatea întoarcerii prin credință la Dumnezeu. Le-a pus la inimă participanților la Sf. Liturghie să trăiască credința cu convingerea lăuntrică că Dumnezeu este prezent în viața fiecăruia și trimite binecuvântarea Sa peste cei care păzesc poruncile Lui, îndemnându-i pe toți să rămână aproape de biserică și să se roage cât mai mult.

Părintele Mitropolit a apreciat și faptul că în a doua sâmbăta a fiecărei luni, la Erlangen se săvârșește Sf. Liturghie în limba germană, în felul acesta oferindu-le credincioșilor germani posibilitatea de a înțelege frumusețea rugăciunilor și cântărilor Sf. Liturghii. De asemenea, a apreciat și corul bisericii și i-a îmbărbătat pe membrii acestuia.

La finalul slujbei s-a organizat o colectă pentru Proiectul „Burse pentru copiii săraci din Moldova”.

Caută în site

construimcatedrala.ro