Fanatismul, păcat împotriva Sfântului Duh (Josefstal, 28.05.2017)

Prelegere susținută de ÎPS Părinte Mitropolit Serafim în cadrul jubileului de 50 ani de la înfiinţarea Centrului de studii ecumenice de la Josefstal, Bavaria, 28 mai 2017

Mai întâi aş dori să mulţumesc Bisericii Evanghelice din Bavaria, cu deosebire, Părintelui OKR Michael Martin, care este împreună cu noi, pentru invitaţia de a împărtăşi bucuria aniversării a 50 de ani de la întemeierea Centrului de studii ecumenice din acest pitoresc loc din Josefstal. Jubileul de astăzi este în primul rând prilej de a aduce mulţumire bunului Dumnezeu pentru tot ceea ce El a lucrat în sufletul sutelor de participanţi la cursurile de la Josefstal. Dumnezeu a lărgit inima fiecăruia (cf. II Corinteni 6, 13) ca să-i cuprindă pe ceilalţi semeni şi să se realizeze astfel comuniunea tuturor în Duhul Sfânt. Eu însumi am trăit aici, în mai multe rânduri, momente de înălţare duhovnicească şi am simţit că sunt una cu toţi cei prezenţi. Aceasta este minunea pe care Duhul Sfânt o realizează de fiecare dată când creştinii se întâlnesc fără prejudecăţi, cu respectul pe care-l datorează celuilalt şi cu dorinţa de a se îmbogăţi reciproc prin ceea ce fiecare are specific. „Iată acum ce este bine şi ce este frumos, decât numai a locui fraţii împreună”! (Psalm 132, 1). Sunt sigur că toţi cei ce au trecut pe la Josefstal au dus cu ei acasă, în familie şi în comunitatea de care aparţin, spiritul fraternităţii trăit aici, al entuziasmului în angajarea mai intensă în Biserica proprie, în dialogul ecumenic şi interreligios, ca şi în societate. Căci pretutindeni este nevoie de creştini angajaţi responsabil în Biserică, în politică şi în societate. Aceasta a fost şi este Charta acestui loc binecuvântat: să-i apropie pe oameni şi să-i motiveze pentru o angajare şi mai responsabilă în Biserică şi în societate! De aceea se cuvine să mulţumim Bisericii Evanghelice din Bavaria pentru iniţiativa întemeierii acestui Centru cu toate eforturile umane şi materiale pe care întreţinerea lui le presupune.

Pentru că trăim vremuri destul de tulburi şi nesigure care ne pot uşor împinge în diferite extreme, mai ales în fanatism religios sau etnic, cum este cazul şi în Biserica Ortodoxă, socotesc că ar fi bine ca pe viitor să aveţi în vedere şi tema fanatismului religios, păcat împotriva Duhului Sfânt, Duhul adevărului şi al comuniunii. Împreună cu tot Sinodul Bisericii Ortodoxe Române şi cu întreaga pleromă a Bisericii din România, trăiesc şi eu drama unui fundamentalism religios deosebit de agresiv după Sinodul panortodox din Creta (iunie, 2016). Deşi numărul celor care refuză hotărârile Sinodului nu se ridică decât la câteva zeci de persoane, îndeosebi călugări, influenţaţi, la rândul lor de monahi din Muntele Athos, totuşi tulburarea pe care o provoacă în rândul credincioşilor este mare, mai cu seamă când o anumită presă, potrivnică Bisericii, le ia partea.

Fanatismul religios este nu numai un păcat împotriva Duhului Sfânt, ci şi o adevărată boală spirituală. De fapt boala este consecinţa păcatului. Cu cei atinşi de fanatism, oricare ar fi el, nu se poate dialoga. Fanaticii nu sunt capabili de dialog, ceea ce înseamnă o degradare maximă a fiinţei umane care se defineşte tocmai prin capacitatea de dialogare. Fanatismul este păcat împotriva Duhului Sfânt pentru că Duhul Sfânt este Duhul libertăţii şi al unităţii. Or fanaticul este robul propriei sale închipuiri pe care o ia drept adevăr şi pe care vrea s-o impună celorlalţi. Tocmai pentru că nu este liber el însuşi, fanaticul nu respectă libertatea celor care gândesc altfel şi caută să-i câştige prin mijloace străine de Duhul lui Hristos, semănând peste tot îndoiala, vrajba şi dezbinarea. Fanatismul religios înseamnă instrumentalizarea adevărului de credinţă, folosirea lui ca armă împotriva celorlalţi şi de dezbinare a Bisericii, ceartă nesfârşită pe cuvinte. „Fiecare cuvânt poate contesta un alt cuvânt, dar care este cuvântul care poate contesta viaţa”, zice Sfântul Grigorie Palama (sec. XIV). Iar Sfântul Grigorie de Nyssa (sec. IV) spune că adevărurile dogmatice ale Bisericii pot deveni idoli dacă sunt golite de iubire. „Litera ucide, iar Duhul face viu” (II Corinteni 3, 6). Chiar şi litera Scripturii ucide pe cel ce o instrumentalizează şi n-o primeşte cu smerenie!

Fanatismul religios înseamnă negarea religiei însăşi, negarea lui Dumnezeu care l-a creat pe om liber. Istoria Bisericii şi a religiilor, în general, a cunoscut în toate vremurile fanatici care au dăunat religiei mai mult decât au apărat-o. Adevărul nu se impune cu forţa, ci se mărturiseşte întru smerenie.

Fanaticilor din vremea sa, Sfântului Ioan Gură de Aur le spune: „Să dorim pacea pe care acela (vrăjmaşul) o urăşte. Să încetăm a mai cântări și a mai pune în cumpănă cuvintele dogmei. Să încetăm a mai vrea să fim învățători ai învățătorilor, să urâm a ne mai lupta în cuvinte, spre pierzania celor ce ascultă. Să credem așa cum Părinții ne-au predat. Nu suntem mai înțelepți decât Părinții, nu suntem mai exacți decât învățătorii noștri, nu suntem noi păstori ai păstorilor, ci oi”.

Iată şi un cuvânt minunat al unui mare mitropolit român, Bartolomeu al Clujului (+2011), un om de mare cultură, ultimul traducător al Bibliei în limba română (ediţie jubiliară, publicată în 2000).  „Să crezi tu în credinţa ta. Şi să respecţi credinţa celuilalt. Chiar daca nu eşti convins că credinţa lui este cea adevărată trebuie să admiţi că el, în credinţa lui, este cinstit, de bună credinţă, că nu este un farseur; că musulmanul care la ora fixă îşi pune covorul pe iarbă, se întoarce cu faţa spre Mecca şi spune rugăciunea lui scrisă în Coran, e de buna credinţă, nu o face de ochii lumii, nu ca să fie televizat. Ci o face convins fiind că Allah îl aude şi-l ajută. Este foarte important acest lucru: să admiţi buna credinţă a celui de altă credinţă”.

Pentru fanatici nu putem decât să ne rugăm pentru că numai Dumnezeu poate schimba inima omului. Să ne rugăm şi pentru noi ca El să ne lărgească inima în care să-i cuprindem pe toţi oamenii.  

 Vă mulţumesc pentru atenţie!

Mitropolitul Serafim