România şi Uniunea Europeană

prelegere susţinută cu prilejul semnării de către România a Tratatului de Aderare la Uniunea Europeană, Schengen, 25 aprilie 2005

Trăim astăzi o zi istorică, de mult aşteptată şi ne bucurăm împreună cu tot poporul român că prin aderarea României la Uniunea Europeană, ţara noastră se reintegrează după 45 de ani de dictatură comunistă şi 15 ani de dureroasă tranziţie în rândul ţărilor democratice ale Europei. Acesta este un act de dreptate de care putem fi mândri. Eu aş zice că numai astăzi prin semnarea Tratatului de adeziune la Uniunea Europeană, acordul de la Yalta din februarie 1945 prin care România a fost abandonată Uniunii Sovietice este anulat.

Dacă până nu demult, nouă românilor ne era adeseori ruşine să spunem că suntem români tocmai datorită izolării, pe drept sau pe nedrept, a României, de acum înainte nimeni nu mai are dreptul să se ruşineze de identitatea sa.

 Poporul nostru a avut întotdeauna conştiinţa că aparţine marii familii a popoarelor europene unite prin aceeaşi credinţă creştină. De fapt „Creştinismul a creat Europa”, a spus marele teolog francez Yves Congar. La rândul său, filozoful nostru Constantin Noica spunea că Europa s-a născut la Niceea (lângă Constantinopol – Istanbulul de astăzi) în 325, odată cu primul Sinod ecumenic, la care, după relatarea istoricului Eusebiu de Cezareea, au participat reprezentanţi ai Bisericilor din „toată Europa”, între care şi un episcop străromân de la Tomis- Constanţa.

 Dacă spiritul bătrânei Europe este o sinteză realizată de creştinism între spiritul roman, modelul prin excelenţă al puterii organizate şi stabile şi spiritul grec căruia îi datorăm disciplina spiritului, vocaţia europeană a României este mai presus de orice îndoială.

 Marele poet şi prozator francez, Paul Valery spunea în 1922 că „orice rasă şi orice pământ care a fost succesiv romanizat, creştinat şi supus mai ales spiritului şi disciplinei elene, este absolut european”.

 Din păcate, Europa unită din primul mileniu, cu capitala în Răsărit, la Constantinopol, s-a scindat începând cu al doilea mileniu şi a avut evoluţia diferită pe care o cunoaştem cu toţii.

 Noua Europă unită, în viziunea celor care au iniţiat procesul unificării ei, între care şi luxemburghezul Pierre Werner, mare prieten al României, se vrea o Europă a naţiunilor şi a culturilor complementare. În acest sens, îmi amintesc cu bucurie de vizita pe care am făcut-o în 1995 împreună cu D-l Ambasador Prof. Dr. Postolache şi Părintele Constantin Duţuc, lui Pierre Werner la casa sa şi de dialogul avut cu el pe această temă.

 Chiar dacă autorii viitoarei Constituţii a Uniunii Europene au refuzat să menţioneze în Preambulul ei rolul creştinismului în istoria Europei, aceasta nu înseamnă că Europa nu ar avea o identitate creştină. Europa rămâne în profunzimile ei creştină, deşi creştinismul a pierdut, mai ales în Apus, din substanţa lui mistică. O Europă unită numai politic şi economic nu va putea dăinui. Trăinicia ei o asigură spiritul. În acest sens acelaşi teolog Yves Congar zicea: „dacă vrem să facem Europa modernă fără creştinism, nu vom reuşi”. De lucrul acesta sunt conştienţi chiar şi unii politicieni ca Jacques Delors sau Romano Prodi care au afirmat cu diferite prilejuri că Europa are nevoie de un suflet, care nu poate fi altul decât sufletul creştin.

 Care ar putea fi zestrea cu care noi românii ne putem prezenta în Europa unită?

 În primul rând, aş zice eu, cu sufletul nostru credincios, blând şi modest; cu spiritualitatea ortodoxă, împletire minunată a spiritului latin cu duhul mistic răsăritean, acea mistică despre care scriitorul francez Malraux (+1976) spunea că fără ea secolul XXI nu va putea exista. Dar şi cu cultura noastră atât de bogată, sinteză la rândul ei a culturilor proprii Apusului şi Răsăritului. Căci România a fost mereu un loc de întâlnire între cele două părţi ale Europei. Şi desigur cu inteligenţa atâtor români, mai ales tineri, care lucrează deja în ţările occidentale.

 Pentru aceasta, avem datoria de a ne cunoaşte şi de a trăi cât mai conştient credinţa şi spiritualitatea ortodoxă integrându-ne şi susţinând parohiile pe care le avem aici în Occident pentru ca să putem da mărturie despre mistica ortodoxă celor ce vor să se inspire din ea.

 Căldura inimii şi ospitalitatea românului izvorâte din credinţa şi evlavia lui impresionează pe toţi cei care ne vizitează ţara. Nu demult episcopul Josef Hommayer, reprezentantul episcopatului catolic european pe lângă instituţiile Uniunii Europene de la Bruxelles, în vizită în România, impresionat de evlavia şi căldura poporului român a declarat la Bucureşti: „Am căutat mereu inima Europei, acum am găsit-o aici la Bucureşti”.

 Mă bucur să pot mărturisi şi eu cât de mult impresionează pe occidentali contactul cu o biserică ortodoxă plină de fresce şi icoane, cum este de exemplu şi biserica noastră mitropolitană din Nürnberg, contactul cu Liturghia şi spiritualitatea ortodoxă. Noi primim la Nürnberg regulat grupuri de vizitatori pe care-i introducem în mistica ortodoxă. Mulţi mărturisesc că această mistică poate răspunde nevoii de spiritualitate a omului modern, pe care acesta o caută adeseori în afara creştinismului. Iată cum, Ortodoxia cu spiritualitatea ei poate reprezenta o şansă pentru Europa unită.

 Dumnezeu îi cheamă la rândul lor pe români să înveţe de la semenii lor occidentali mai mult respect faţă de lege, mai multă disciplină şi seriozitate în ceea ce fac ca şi mai multă solidaritate şi angajare în viaţa de obşte, pentru binele comun. Ceea ce înseamnă în fond mai multă voinţă de integrare în spiritul european, care după Paul Valery înseamnă „maximum de muncă, maximum de ambiţie şi putere, maximum de relaţii şi schimburi”.

După acelaşi Paul Valery „«homo europaeus» nu se defineşte nici prin rasă, nici prin limba vorbită şi nici prin obiceiuri, ci prin amploarea voinţei…” Noi am adăuga: prin amploarea voinţei susţinută şi înconjurată permanent de credinţă.

 Aşa să ne ajute Dumnezeu!

 Mitropolitul Serafim