Cuvânt de binecuvântare (11.04.2019)

Cuvânt de binecuvântare cu ocazia retipăririi volumului „Rugăciunea lui Iisus” a Mitropolitului Kallistos Ware (Editura Theosis, Oradea)

Mulțumesc editurii Theosis din Oradea pentru ințiativa de a retipării cartea Înaltpreasfințitului Mitropolit Kallistos Ware „Rugăciunea lui Iisus” apărută pentru prima oară în traducere românească în anul 1992 cu o prefață de Preasfințitul Teofan Sinaitul, acum mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Din dorința de a cunoaște pe marii Părinți duhovnicești contemporani, bunul Dumnezeu m-a învrednicit să ajung cu mulți ani în urmă și la Oxford unde trăiește mitropolitul Kallistos. Am slujit cu dânsul în bisericuța ortodoxă din acest mare centru universitar și mi-am deschis sufletul înaintea lui în Taina Spovedaniei. De atunci, l-am mai întâlnit în diferite ocazii, fie în Franța, la Institutul Sfântul Serghie, fie în Italia, la mânăstirea de la Bose (Piemont) sau la Congresele Fraternității Ortodoxe din Europa Occidentală unde mitropolitul era invitat să vorbească.

După trecerea la Domnul a marilor teologi ruși din Diaspora Ortodoxă a Franței și a Americii, mitropolitul Kallistos este astăzi cel mai mare teolog ortodox din spațiul apusean. Atras de Ortodoxie, ca majoritatea convertiților din Occident, mai ales pentru frumusețea Liturghiei ei, despre care Christos Yanaras spune că este „expresia cea mai înaltă a culturii umane”, tânărul student Timoty Ware (numele său de botez în Biserica anglicană) intră la vârsta de 22 de ani în comuniunea Bisericii Ortodoxe și își pune tot talentul în slujirea ei, cu deosebire pe linie teologică, fiind înzestrat de Dumnezeu cu o putere excepțională de pătrundere a tainelor dumnezeiești și de sinteză a învățăturilor de credință. Mitropolitul Kallistos este un teolog prin excelență pentru că este un rugător prin excelență. După afirmația marelui ascet Evagrie Ponticul (sec. IV) : „teolog adevărat este cel ce se roagă cu adevărat”. Iar a te ruga cu adevărat înseamnă a te ruga cu „mintea în inimă” sau „cu mintea unită cu inima”, pentru că persoana umană se recapitulează în inimă. Toate puterile sau energiile ființei noastre, atât cele fizice cât și cele psihice și spirituale, se concentrează în inimă. Mintea însăși este o energie a inimii (cf. Matei 15,19). Ca atare ea își are sălașul în inimă și numai când este unită cu inima, mintea se poate opri din împrăștierea ei în lucrurile exterioare care o epuizează. Inima este deci centrul de foc al ființei umane în care sălășluiește, de asemenea, harul primit la Sfântul Botez. De aceea Dumnezeu ne cere inima: „Fiule, dă-mi inima ta”! (Pilde 23, 26). Într’adevăr, în rugăciune îi dăm inima lui Dumnezeu, îl întâlnim în străfundul ființei noastre și ajungem treptat la „pacea inimii care covârșește orice minte” (Filipeni 4,7), cel mai prețios dar de care se poate bucura omul în lumea aceasta. Așadar teologi sunt creștinii care se roagă cu adevărat pentru că numai prin rugăciune ne putem uni cu Dumnezeu și intui tainele Lui. Chiar dacă majoritatea celor ce se roagă cu adevărat nu are și darul de a „tâlcui” și altora tainele lui Dumnezeu pe care le trăiesc în viața lor, totuși numai rugătorii adevărați sunt teologii Bisericii, fără de care ea n-ar putea exista. Căci rugăciunea ține lumea, o sfințește și o transformă neîncetat în Biserică, adică în Împărăția lui Dumnezeu.

În cartea de față, mitropolitul Kallistos face o descriere profundă și cuprinzătoare, pe înțelesul tuturor, a „Rugăciunii lui Iisus”, inima spiritualității ortodoxe. Nu cred că s-ar mai putea adăuga ceva la această minunată prezentare.

Eu aș dori să amintesc aici de dubla străduință a Sfântului Nicodim Aghioritul de a reîvia în lumea ortodoxă tradiția isihastă (isihie înseamnă în greacă liniște lăuntrică sau pacea inimii), pe de o parte, prin practicarea rugăciunii lui Iisus, iar pe de alta prin împărtășirea deasă cu Sfintele Taine. În acest sens, el a publicat o amplă colecție de scrieri isihaste ale Părinților din vechime „care arată cum poate omul a se curăți, lumina și desăvârși”, intitulată Filocalia (Veneția, 1782) și a insistat în  scrierile sale asupra folosului împărtășirii dese cu Trupul și Sângele Domnului la Sfânta Liturghie. Astfel monahii din Sfântul Munte Athos, și prin ei întreaga lume ortodoxă, au redescoperit puterea Numelui lui Iisus prin practicarea rugăciunii lui Iisus, dar și importanța covârșitoare a împărtășirii cu Sfintele Taine. Aceste două practici, fundamentale pentru spiritualitatea ortodoxă, au o legătură interioară profundă: rugăciunea lui Iisus, rostită cât mai des posibil, acasă, pe drum, la lucru, ne ajută să interiorizăm mai ușor orice altă rugăciune (citirea din Psaltire, Acatiste, Paraclise etc.), precum și rugăciunea obștească, din biserică, pentru ca toată rugăciunea noastră să devină, încetul cu încetul, o rugăciune a inimii. Iar împărtășirea deasă cu Sfintele Taine, la fiecare Sfântă Liturghie, ne face una cu Hristos, nu numai în duh, ci și în trupul nostru care, treptat, se spiritualizează și se transfigurează; spiritualizarea și transfigurarea fiind scopul final al întregii creații. „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește in mine” (Galateni, 2, 20). Astfel cel ce se împărtășește des, cu pregătirea necesară, devine una cu Hristos, dobândește „gândul lui Hristos” (cf. I Corinteni 2, 16) și „simțirea lui Hristos” (Filipeni 2, 5).

Îndemnul meu pentru cititorii acestei prețioase cărți este acela de a încerca să pună în practică, zilnic, câtuși de puțin, rugăciunea lui Iisus, în orice loc și în orice vreme, să-și înmulțească fiecare rugăciunea personală prin citirea rugăciunilor de dimineață și de seară, precum și Paraclisul Maicii Domnului și câțiva Psalmi. Toți Părinții ne spun că numai prin multa rugăciune ajungem, treptat, la calitatea rugăciunii, adică la rugăciunea inimii. Dacă ne rugăm puțin, nu vom ajunge niciodată să avem dragoste de rugăciune. Totodată îndemnul meu către cititori este de a participa regulat, duminică de duminică și sărbătoare de sărbătoare, la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie pentru ca Liturghia să devină ritmul vieții lor, fără de care să simtă că nu pot trăi. Și cum Liturghia este Cina Domnului, toți sunt chemați să se împărtășească din această Cină Dumnezeiască în care ni se oferă spre mâncare Trupul și Sângele lui Hristos pentru ca să devenim una cu El. Să îndrăznim să ne împărtășim cât mai des, chiar regulat, cu binecuvântarea duhovnicului, nu pentru că am fi vrednici de Trupul și Sângele Domnului, ci pentru că nu putem trăi fără Sfânta Împărtășanie. Dumnezeu nu respinge pe nimeni care se apropie de El cu smerenie și cu conștiința că nu-i vrednic de Trupul și Sângele Său. Important este să nu ne complăcem în păcat, ci să avem mereu vie conștiința că suntem păcătoși și să ne luptăm, după puteri, împotriva păcatului, chiar dacă nu-l putem birui ușor. De fapt, nu noi, ci Hristos din Sfânta Împărtășanie va birui într-o zi tot păcatul și toată patima din sufletul și trupul nostru!

În încheiere, chem binecuvântarea Domnului peste toți cititorii acestei cărți și mă rog ca toți să se folosească de povețele ei, încercând să le pună în practică. Pentru că nu cei ce cunosc voia lui Dumnezeu se mântuiesc, ci cei ce o împlinesc!

 Mitropolitul Serafim