• pictura-catedrala-munchen.jpg
  • pictura-catedrala-munchen0.jpg
  • pictura-catedrala-munchen2.jpg
  • pictura-catedrala-munchen3.jpg
  • pictura-catedrala-munchen4.jpg
  • pictura-catedrala-munchen5.jpg
  • pictura-catedrala-munchen6.jpg
  • pictura-catedrala-munchen7.jpg
  • pictura-catedrala-munchen8.jpg
  • pictura-catedrala-munchen9.jpg

Text pentru ediția a doua a volumului Mitropolitului Serafim, „Sfinții printre noi”, Doxologia, Iași, 2021.

Este interesant de știut că numai în Biserica Ortodoxă Română, nu și în celelalte Biserici Ortodoxe locale (rusă, greacă, sârbă, bulgară), în adresarea oficială a ierarhilor apare și calificativul de Părinte : „Preafericitul Părinte...“, „Înaltpreasfințitul Părinte...“, „Preasfințitul Părinte...“. Călugărilor și preoților ne adresăm cu: „Preacuvioase Părinte” sau „Preacucernice Părinte”. De obicei, credincioșii se adresează preoților cu apelativul de „Părinte”, iar ierarhilor cu : „Părinte Patriarh”, „Părinte Mitropolit” sau „Părinte Episcop”, ceea ce exprimă și mai direct calitatea fundamentală a slujitorului Bisericii, aceea de Părinte. Slujitorii Bisericii sunt Părinți pentru că, prin harul Sfintelor Taine ale Bisericii, nasc fii duhovnicești pe care-i hrănesc cu Cuvântul lui Dumnezeu și rugăciunea Bisericii, precum și cu Trupul și Sângele lui Hristos. Dacă sufletul este mai de preț decât trupul și decât lumea toată (cf. Matei 16, 26), pentru că nu se stinge odată cu moartea trupului, ci trăiește în veșnicie, ne dăm seama de importanța, în viața noastră, a părinților duhovnicești care ne călăuzesc spre câștigarea mântuirii veșnice. Căci nimeni nu se mântuiește fără ascultarea de un Părinte duhovnicesc!

Articol publicat de ÎPS Părinte Mitropolit Serafim în Ziarul Lumina al Patriarhiei Române, 16.10.2020

Cei care l-au cunoscut îndeaproape pe Părintele Paisie și au rămas în legătură duhovnicească cu el prin rugăciune pot mărturisi că nu s-au despărțit niciodată de cel ce le-a fost duhovnic și mijlocitor înaintea Sfintei Treimi. Părintele Paisie este tot atât de prezent în sufletele noastre ca și atunci când era printre noi. Este minunea credinței în nemurire și a dragostei mai tare decât moartea!

Cuvânt al ÎPS Serafim, inclus într-un volum omagial dedicată părintelui Dometie Manolache, lansat la Simpozionul național ”Părintele Dometie - chip luminos al virtuții și dăruirii jertfelnice”, Mânăstirea Râmeţ, 7 iulie 2015.

Se împlinesc anul acesta 45 de ani de când un tânăr doritor să apuce pe calea preoţiei venea pentru prima oară la Mănăstirea Râmeţ, împreună cu sora Reveca, nepoata Părintelui Dumitru Stăniloae - Teologul. Era o duminică cu lume multă, printre care şi Părintele Arsenie Pustnicul, tăinuit în mulţimea căţărată pe coasta muntelui din faţa bisericii din Valea Mănăstirii, unde Părintele Dometie slujea Sfânta Liturghie. După slujbă, tânărul se apropie sfios de Părintele care intrase în biserică pentru a se dezbrăca de sfintele veşminte şi-l întrebă: „Părinte, aş dori să urmez Teologia la Sibiu, ce mă sfătuiţi? „Stai aici în genunchii”, îi porunci Părintele. Şi începu o scurtă mărturisire cu întrebări precise. Iar apoi răspunsul: „Da, să mergi la Teologie, Dumnezeu să te binecuvânteze!“. Atât şi nimic mai mult. Suficient însă pentru tânăr să plece încurajat că dorinţa sa era după voia lui Dumnezeu.

Maica Nazaria, stareţa mănăstirii Văratec, mi-a rămas în amintire prin chipul ei luminos şi zâmbetul de pe buze, expresie vizibilă a dragostei lăuntrice pentru oameni şi pentru toată creaţia lui Dumnezeu. Rar mi s-a dat să întâlnesc o călugăriţă de o asemenea statură spirituală care să îmbine în sine în modul cel mai armonios cultura duhovnicească şi cea teologică, evlavia şi inteligenţa, contemplaţia (rugăciunea) şi acţiunea, smerenia şi autoritatea, fermitatea Ortodoxiei şi deschiderea spre cei de alte credinţe. Maica Nazaria rămâne pentru generaţiile următoare un model de călugăriţă şi stareţă. Cartea de faţă îi poate ajuta pe mulţi călugări să afle „calea împărătească” a vieţii duhovniceşti, care evită extremele şi împacă contradicţiile. Căci extremele sunt ale dracilor, iar contradicţiile (antinomiile), ţin de fiinţa credinţei care depăşeşte logica, iar uneori o desfiinţează prin minuni.

prefață a ÎPS Serafim la volumul părintelui Pantelimon Munteanu, Părintele Arsenie Boca: Darul lui Dumnezeu pentru poporul care strigă, Ed. Cristimpuri, Ploiești 2013

Mă bucur că mi s-a oferit prilejul de a scrie câteva cuvinte în fruntea acestei cărţi cu mărturii despre Părintele Arsenie de la Sâmbăta de Sus şi de la Prislop. Pe Părintele Pantelimon care dă aici mărturie despre Părintele Arsenie îl cunosc şi-l am la evlavie de foarte mulţi ani, încă de pe vremea când trăia civil, la Făgăraş, după scoaterea din mănăstire prin aplicarea faimosului Decret 410 din 1959. Îl întâlneam adeseori prin Făgăraş sau pe la mânăstirea de la Sâmbăta de Sus şi îi admiram chipul luminos şi zâmbetul permanent de pe buze. Aveam impresia că Părintele trăieşte o stare neîncetată de extaz. Îl ascultam de asemenea cu bucurie vorbind de Părintele Arsenie şi despre faptele sale minunate. Mai târziu l-am vizitat de mai multe ori la Mânăstirea Ghighiu, bucurându-mă de fiecare dată de poveţele sale, care erau pe cât de simple pe atât de profunde şi adevărate.

Caută în site

construimcatedrala.ro