Pastorală la începutul Postului Mare 2014

  Preacucernici Părinţi şi iubiţi credincioşi,

Începem, cu ajutorul bunului Dumnezeu, Postul Mare – care durează  40 de zile – urmate de Săptămâna Sfintelor Patimi. În tot acest Post suntem chemaţi să participăm şi noi la Patimile Mântuitorului nostru Iisus Hristos încununate cu moartea pe cruce şi Învierea de a treia zi. Suntem chemaţi deci „să murim cu Hristos şi să înviem împreună cu El”. Această taină a morţii cu Hristos şi a învierii cu El s-a petrecut deja la botezul nostru pe care trebuie să-l actualizăm mereu, zi de zi. Dar ce înseamnă mai concret „să murim cu Hristos şi să înviem cu El”? Un mare teolog ortodox francez (Olivier Clément, †2009) spunea că viaţa noastră este alcătuită din „morţi parţiale” şi din „învieri parţiale”, până la moartea finală şi Învierea definitivă.

Într’adevăr fiecare dintre noi, în încercările de zi cu zi: boli, nereuşite de tot felul, neînţelegi în familie sau cu semenii, muncă istovitoare, lipsuri – toate, consecinţe ale păcatelor noastre – facem în fond o experienţă a morţii sau pregustăm moartea, pentru că în aceste încercări elanul vieţii şi curajul ni se împuţinează, iar tristeţea tinde să pună stăpânire pe suflet. Experimentăm deci pe moment dezgust de viaţă, trăim un fel de moarte, o „moarte parţială”. Totuşi din această moarte ne putem ridica imediat, putem învia dacă cerem cu credinţă şi smerenie ajutorul lui Dumnezeu. Când strigăm din toată inima după ajutorul lui Dumnezeu, repetând mereu ca şi Psalmistul: „Dumnezeule, vino degrabă în ajutorul meu” (Psalm 69, 10) sau „Doamne ajută-mă”, „Doamne iartă-mă” sau „Doamne, nu mă părăsi”, vom simţi imediat că sufletul ni se uşurează, că se întăreşte în noi elanul vieţii şi curajul de a nu ne lăsa abătuţi de povara greutăţilor, ci de a lupta  cu ele până la capăt. Astfel ne ridicăm, biruim încercarea, chiar dacă nu de tot, deci înviem „parţial”, deşi peste puţin vom cădea din nou pentru că firea noastră este slabă şi nestatornică. Ea se întăreşte numai cu timpul prin hotărârea mereu înnoită de a nu ne lăsa înfrânţi de poverile vieţii, ci de a ne lupta cu ele până la capăt, cu curaj şi cu nădejde de biruinţă. Din păcate, de multe ori nu înţelegem sensul necazurilor, ne săturăm repede de ele, nu le mai suportăm şi în loc să le punem pe seama păcatelor noastre, căutăm „ţapi ispăşitori”, învinuind pe alţii de durerile sau insuccesele proprii. Îi judecăm pe cei din jurul nostru şi chiar pe Dumnezeu, pentru că ni se pare că suferim pe nedrept. Astfel prelungim moartea în care ne aflăm, în loc s-o biruim imediat prin înviere, adică prin rugăciune şi gânduri pozitive, care înmulţesc în noi curajul şi nădejdea neclintită că până la urmă vom birui.

Iubiţi credincioşi,

Postul Mare este un exerciţiu duhovnicesc. El ne ajută să biruim păcatele şi pornirile pătimaşe care slăbesc în noi sufletul, încât acesta nu mai are energia necesară ca să biruiască greutăţile vieţii. Prin postul de șapte săptămâni trupul slăbeşte, dar sufletul se întăreşte, se umple de energii divine şi de curaj în lupta cu ispitele vieţii. Toţi Părinţii ascetici spun că postul nu urmăreşte omorârea trupului, ci omorârea patimilor care ne distrug şi sufletul şi trupul. Căci fără înfrânare de la mâncare şi băutură şi alte nevoinţe ascetice este cu neputinţă să ţinem în frâu şi să biruim mişcările pătimaşe ale trupului. Sfântul Ioan Scărarul spune: „cel ce voieşte să biruiască dracul curviei cu lăcomia pântecelui şi cu săturare, este asemenea celui ce voieşte să stingă pârjolul cu gaz”. Iar mai departe spune: „Postul este curmarea aprinderii (trupeşti), alungarea gândurilor rele, eliberarea de visări, curăţia rugăciunii […], paza minţii […], sănătatea trupului, pricinuitorul nepătimirii, iertarea păcatelor, uşa şi desfătarea raiului”. Şi dând cuvântul lăcomiei pântecelui, „tirană a tuturor muritorilor”, aceasta îşi prezintă odraslele astfel: „fiul meu cel întâi născut este slujitorul curviei; al doilea după el este cel al învârtoşării inimii; al treilea e somnul. Apoi din ei porneşte o mare de gânduri, valuri de patimi, adânc de necurăţii neştiute şi negrăite”.

Postul este şi „curăţia rugăciunii”. El ne ajută să facem o rugăciune curată, netulburată de gânduri străine, deci să ne rugăm cu mintea concentrată în inimă, pentru ca să simţim dulceaţa harului ascuns de la botez în inima noastră. Atunci rugăciunea ne va fi dragă, o vom face cu bucurie. Aceiaşi Părinţi spun că nimeni nu se poate ruga cu stomacul plin, pentru că  mintea nu stă la rugăciune, ci se împrăştie în cele din afară sau coboară în simţuri şi le aprinde de poftă.

Pentru ca să fie deplin, postul trebuie împreunat cu milostenia, cu facerea de bine față de cei care se află în lipsă şi suferinţă. Aici vă pun la inimă din nou proiectul nostru: „Burse pentru copii săraci din Moldova”, pe care vă rog să-l susţineţi mai departe. (a se vedea http://www.mitropolia-ro.de/index.php/activitati/burse-copiii-moldova).

Iubiţi credincioşi,

Duminica de astăzi se numeşte şi „Duminica iertării”, pentru că suntem chemaţi să ne cerem iertare unii de la alţii pentru tot ce am greşit unii faţă de alţii, în familie, în parohie, la serviciu. Altfel postul nu este primit de Dumnezeu, nici rugăciunea.

În calitatea mea de Păstor sufletesc al vostru al tuturor, vă cer şi eu iertare pentru tot ceea ce am greşit faţă de unii sau faţă de alţii. În primul rând îmi cer iertare pentru lipsa de răbdare pe care am avut-o uneori şi pentru sminteala pe care am putut-o pricinui, desigur fără voie. Dar şi păcatul fără de voie este totuşi păcat. La rândul meu, iert pe toţi cei ce nu m-au ascultat sau m-au vorbit de rău.

Ne cerem iertare unii de la alţii, dar să nu uităm să cerem iertare şi de la Dumnezeu în Taina Spovedaniei pentru că numai Spovedania ne uşurează cu adevărat conştiinţa.

Bunul Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi şi să vă întărească să postiţi tot Postul acesta cu folos de mântuire.

Mitropolitul Serafim