Pastorală la începutul Postului Mare 2015

 Scrisoare a Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Serafim la Duminica Iertării şi începutul Postului Mare

 Preacucernici Părinţi şi iubiţi credincioşi,

Duminica de astăzi se numeşte în calendarul nostru ortodox Duminica izgonirii lui Adam din rai şi, de asemenea, Duminica iertării. Acum, la începutului Postului Mare, ne aducem aminte de primii oameni, Adam şi Eva, care au fost alungaţi din rai pentru neascultarea lor şi mâncarea din pomul oprit, după cum ne spune Cartea Facerii, în capitolul al III-lea. Ispitiţi de frumuseţea pomului, „care era plăcut ochilor la vedere şi vrednic de dorit” (v. 6), şi înşelaţi de diavolul că nu vor muri dacă vor gusta din el, după cum le-a spus Dumnezeu, primii oameni s-au înfruptat din rodul pomului oprit, „pomul cunoştinţei binelui şi răului”.

În momentul acela, Adam şi Eva au cunoscut din propria lor experienţă binele şi răul, şi-au dat seama imediat de binele şi fericirea din care au căzut şi răul în care au ajuns, pentru că s-au văzut deodată goi şi ruşinaţi de fapta lor, fugind de Dumnezeu şi ascunzându-se printre pomii raiului. În loc să-şi recunoască păcatul şi să-şi ceară iertare de la Dumnezeu, ei dau vina pe şarpele care i-a ispitit, dau vina unul pe altul şi chiar pe Dumnezeu: „Femeia pe care mi-ai dat-o să fie cu mine, aceea mi-a dat din pom şi am mâncat” (v. 12). Dacă şi-ar fi cerut iertare, ar fi primit-o şi soarta lor şi a urmaşilor lor ar fi fost cu totul alta. În această stare de nepocăinţă, Dumnezeu îi alungă din rai, dar le făgăduieşte un Mântuitor, care va zdrobi capul şarpelui (v. 15). Este Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Care prin Patima Sa de bună voie, prin Moartea şi Învierea Sa, a scos pe Adam şi Eva şi pe toţi urmaşii lor adormiţi întru credinţă din iad şi i-a aşezat din nou în rai. Este important de reţinut că după căderea primilor oameni în păcat, Dumnezeu îl blestemă pe diavolul care i-a ispitit, dar nu-i blestemă pe ei înşişi, care au păcătuit. Dumnezeu nu blestemă pe oameni, Dumnezeu îi binecuvântează şi aşteptă până la moarte pocăinţa fiecăruia!

 Iubiţi credincioşi,

 Istoria primilor oameni este şi istoria noastră, a fiecăruia. Fiecare din noi îi moştenim pe protopărinţii noştri Adam şi Eva cu părţile lor pozitive, dar şi cu părţile lor negative. Aşa cum primul om a fost făcut „după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu”, tot aşa purtăm şi noi chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, adică pe Dumnezeu Însuşi, în fiinţa noastră cea mai lăuntrică. Aceasta înseamnă că fiecare om tinde în mod natural spre Prototipul său, Îl caută pe Dumnezeu şi nu are linişte până nu-L găseşte. „Neliniştit este sufletul meu până se va odihni întru Tine, Doamne”, a zis Fericitul Augustin. Numai omul, care şi-a denaturat cu totul firea prin păcat, nu-l mai caută pe Dumnezeu, ci încalcă poruncile Lui, nu se roagă şi trăieşte indiferent „ca un fără de Dumnezeu”, cum spune poporul nostru. Aceştia sunt cei mai nefericiţi oameni!

Dar înclinarea spre păcat, spre neascultare de Dumnezeu, spre lăcomie şi spre orice rău pe care-l săvârşim în viaţă o moştenim tot de la primii oameni şi de la toţi înaintaşii noştri. Fiecare om este o sinteză a întregii omeniri, de la Adam până la părinţii din care se naşte. Îi moştenim deci pe toţi, însă mai cu seamă, pe bunicii şi părinţii noştri, atât în cele bune, cât şi în cele rele. Copiii sunt icoana părinţilor! Totuşi înclinaţiile rele moştenite nu sunt o fatalitate. Dacă suntem credincioşi, ne luptăm cu ele şi, încetul cu încetul, le biruim, cu ajutorul lui Dumnezeu. Astfel răul moştenit se transformă în bine şi Dumnezeu ne răsplăteşte lupta cu pacea şi bucuria din suflet. Iar la sfârşit ne încununează cu fericirea veşnică. Viaţa are întotdeauna un sens pozitiv, pe care nu trebuie să-l uităm nici în cele mai grele încercări prin care trecem. Cu credinţă neclintită, cu rugăciune din inimă şi cu ajutorul lui Dumnezeu, toate relele se pot preface în bine. Dacă-L avem pe Dumnezeu mereu în suflet, nimic nu ne poate vătăma! Fără Dumnezeu însă suntem foarte vulnerabili; păcatul şi consecinţele lui ne vor chinui sufletul şi trupul. Scăparea este deci numai la Dumnezeu.

 Iubiţi credincioşi,

 Acum la începutul Postului Mare, meditând la viaţa primilor oameni alungaţi din rai, să ne hotărâm în inima noastră ca să nu le urmăm exemplul de neascultare, ci, dimpotrivă, să rămânem ascultători faţă de poruncile lui Dumnezeu, care ne sunt date pentru ca să ne păzească de tot ceea ce vatămă sufletul şi trupul nostru. Dumnezeu ne cere mai cu seamă să ne iubim unii pe alţii, pentru că numai dragostea ne aduce pace şi bucurie în suflet. Nu putem fi sănătoşi şi fericiţi dacă nu ne iubim unii pe alţii, dacă nu iubim chiar şi pe vrăjmaşii noştri. Dragostea curată care vine de la Dumnezeu, prin ascultarea de El, este leacul care ne vindecă sufletul şi trupul de orice neputinţă. În acest Post, fiecare este chemat să se înfrâneze, după putinţă, de la mâncare şi băutură, de la plăcerile lumeşti şi mai cu seamă de la păcat. Totodată Dumnezeu ne cheamă să ne descărcăm conştiinţa în Taina Spovedaniei sau a Mărturisirii păcatelor, să ne rugăm mai mult şi să facem cât mai mult bine semenilor noştri aflaţi în nevoi. Numai prin post şi rugăciune şi prin săvârşirea binelui, sufletul ni se umple de pace şi bucurie, ca răsplată a ostenelilor noastre.

Astăzi să ne cerem iertare unii de la alţii, pentru ca postul nostru să fie bine primit de Dumnezeu. Primul care vă cere iertare sunt eu, Părintele vostru sufletesc!

Bunul Dumnezeu să ne ierte pe toţi şi să ne ajute să purtăm crucea Fiului Său în Postul acesta şi în toate zilele vieţii noastre pentru ca să bucurăm de Învierea Lui!

 Al vostru de tot binele voitor şi rugător către Domnul,

 † Serafim

 Mitropolit Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord