Pastorală Crăciun 1995

Hristos pacea noastră

„Nu vă temeţi. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul” (Lc 2,10).

Prea Cucernici Părinţi şi iubiţi credincioşi,

Cuvântul de învăţătură pe care vi-l adresez anul acesta cu prilejul Naşterii Domnului, porneşte de la o realitate dureroasă prezentă astăzi pretutindenea, şi anume frica sau teama care-l stăpâneşte pe omul contemporan. Împresuraţi peste măsură de grijile acestei lumi, oamenii de azi se tem de nesiguranţa vieţii şi de nereuşitele ei, se tem de ziua de mâine şi de necunoscutul ei, se tem, mai ales, unii de alţii pentru că fiecare vede în semenul său un vrăjmaş sau un potenţial vrăjmaş. Dacă nu reuşim un lucru e pentru că alţii s-au pus împotrivă. Întotdeauna altul sau alţii sunt de vină. E ca şi când omul ar avea nevoie de vrăjmaşi pentru a arunca asupra lor suspiciunile şi nereuşitele sale!

Numai teama sau frica sfântă de Dumnezeu lipsete omului modern! Cu toate că aceasta este singura teamă justificată căci: „frica de Dumnezeu este începutul înţelepciunii“, zice înţeleptul Solomon (Ecl 1,4). Ea îl ferete pe om de păcat i-l conduce pe căile Domnului -“Cine este omul care se teme de Donmul“, se întreabă psalmistul David? – Cel care “Lege îi va pune lui-şi în calea pe care a ales-o“ (Ps 24,13). Adică omul care se conduce în viaă după Legea Domnului. „Făclie picioarelor mele este Legea ta i lumină cărărilor mele“, zice acelai Psalmist. De aceea, „Ochii Domnului sunt spre cei ce se tem de Dânsul … Ca să izbăvească din moarte sufletele lor i să-i hrănească pe ei în foamete“ (Ps 32,18). Acelai Psalmist conchide: „Fericit bărbatul care se teme de Domnul; întru poruncile lui va stărui foarte“ (Ps 111,1).

Dar chiar i această frică sfântă de Dumnezeu care ne conduce la adevărata înţelepciune i ne ferete de păcat este valabilă numai până la dobândirea dragostei,“În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire“ (I In 4,18). „Iubeşte şi fă ce vrei“, zicea Fericitul Augustin.

Iubii credincioşi,

Pentru noi cei ce trăim în Diaspora, teama sau angoasa omului contemporan se poate adeveri cu atât mai prezentă în viaa noastră cu cât ne vedem adeseori neînţeleşi sau chiar refuzai de mediul în care trăim. La aceasta se adaugă urmele suferinţelor fizice sau morale cu care am venit fiecare din ara noastră, ocupată i desfigurată de comunismul ateu timp de aproape 50 de ani. Dar se adaugă, mai ales, păcatul, care este acelai pretutindeni, dar sub forme i manifestări diferite i care este pricina tuturor relelor i suferinţelor.

Constatăm cu durere că dei am venit ca să trăim aici în linite i libertate, muli dintre noi ne simţim prizonieri chiar i în această lume a tuturor libertăţilor! Prizonieri ai dorinţei de înavuţire ca i ai atâtor plăceri vinovate, după care alergăm fără să ne dăm seama de deşertăciunea lor. „Pofta trupului, pofta ochilor i trufia vieii“ (I Petru 2,16) ne întunecă mintea i ne transformă în robi ai acestei lumi care nu-şi are sensul în ea însăi, ci, în Dumnezeu. Prizonieri de asemenea ai unor judecăi înguste sau chiar falsecare ne fac să fim adeseori extrem de suspicioşi, de neîncrezători unii în alii i pornii pe critică i judecată fără milă. Or, toate aceste păcate distrug unitatea fiinţei noastre lăuntrice şi armonia ei cu Dumnezeu şi cu semenii. Ceea ce-l face pe omul supus păcatului să fie într-o continuă frământare lăuntrică, mereu nemulţumit şi cu teama în suflet că nu-şi poate atinge scopul urmărit.

Din această stare de alienare sufletească, numai Hristos Domnul ne poate libera. El care a venit în lume ca să aducă pacea lui Dumnezeu în sufletele noastre, pace care covârşeşte toată mintea (Fil. 4,7) şi din care izvorăsc toate darurile şi binecuvântările. „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire” (Lc 2,14), au cântat îngerii la Naşterea Domnului. Însă pacea pe care a adus-o Hristos în lume  nu este o pace exterioară, o simplă proclamaţie din partea lui Dumnezeu. Mântuitorul a desfiinţat vrăjmăşia care-l separa pe om de Dumnezeu în însăşi trupul său (Col 1,22), suferind de bună voie calomniile şi batjocurile oamenilor, culminând cu moartea pe cruce. Pacea lui Hristos este deci o pace existenţială care se sălăşluieşte în inima noastră dacă ne unim cu El prin Sf. Taine, prin rugăciune şi post şi dacă urmăm pilda vieţii Sale. „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu Vă voi odihni pe voi. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre. Căci jugul Meu este bun şi sarcina Mea este uşoară” (Mt 11, 28-30). Da, jugul lui Hristos este bun şi sarcina Sa uşoară, dacă le purtăm cu credinţă neclintită şi cu dragoste nesfârşită. Aceasta înseamnă să ducem crucea suferinţelor de tot felul cu care suntem încercaţi şi să acceptăm calomniile oamenilor cu seninătate, fără se ne tulburăm şi fără să răspundem răului cu rău, încredinţaţi că suferim pentru păcatele noastre şi că suferinţa este curăţitoare şi sfinţitoare. Ea ne duce la cunoaşterea de sine şi la o adâncă pace sufletească. Iar aceasta ne face încrezători în biruinţa noastră. Căci cu Hristos nu putem fi decât biruitori. „În lume necazuri veţi avea, a zis Domnul; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea” (In 16, 33).

Să nu ne temem aşadar de nimic, căci frica vine de la cel rău. Să fim încredinţaţi că dacă Dumnezeu este cu noi, nimeni nu poate sta împotriva noastră. Iar Dumnezeu este cu cei buni şi blânzi, cu cei smeriţi şi iertători, cu cei ce caută pacea şi unirea oamenilor, pentru că toţi aceştia se străduiesc să-l poarte pe Hristos  în inima lor şi să urmeze pilda vieţii Sale.

Fie ca Pruncul Iisus născut în Peştera Betleemului să-şi găsească sălaş în fiecare din noi, cu harul şi binecuvântarea Sa cea cerească de care avem toţi nevoie. Pentru aceasta să-i deschidem larg porţile inimii şi să-L chemăm mereu: Vino Doamne Iisuse şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne fă asemenea Ţie; curăţeşte-ne de toată întinăciunea şi păcatul şi ne umple de dragostea faţă de Tine şi faţă de semenii noştri!

Punându-Vă la inimă aceste sfinte învăţături, Vă doresc tuturor să petreceţi Sf. Sărbători cu pace şi bucurie iar Anul nou să-l ajungeţi cu sănătate întru mulţi ani.

Al vostru, de tot binele voitor şi pururea rugător către Domnul păcii şi al milei,

+ S E R A F I M

Arhiepiscop şi Mitropolit