Pastorală Crăciun 2005

Chemarea la pocăinţă

 „Pocăiţi-vă că s-a apropiat împărăţia cerurilor” (Mt. 3, 2)

P. C. Părinţi şi iubiţi credincioşi,

Îi mulţumim bunului Dumnezeu că ne-a învrednicit să ajungem cu pace şi cu sănătate la aceste preaslăvite zile de sărbătoare ale Naşterii după trup a Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru toate câte ne-a dat să trăim fiecare în parte şi lumea întreagă şi în anul acesta pe care-l încheiem peste câteva zile.

Cu toţii recunoaştem că acest an a fost cu deosebire un an de mari încercări pentru întreaga umanitate. Ne aducem aminte cu durere de cutremurul din Asia, de la sfârşitul anului trecut, în care au pierit sute de mii de oameni; de uraganele din America, de inundaţiile fără precedent din ţara noastră, de incendiile devastatoare din Spania şi Portugalia, de cutremurul din Pakistan, de focarele de război din diferite părţi ale globului precum şi de mulţimea atentatelor care au pricinuit moartea atâtor semeni de-ai noştri nevinovaţi. Chiar dacă cei mai mulţi oameni, nu se pot ridica la înălţimea unei judecăţi duhovniceşti a acestor încercări, noi cei credincioşi nu putem să nu vedem în ele mustrarea lui Dumnezeu sau chemarea lumii la pocăinţă. E adevărat că, îndeosebi, catastrofele naturale din acest an au declanşat simpatia şi solidaritatea a milioane de oameni din întreaga lume faţă de cei încercaţi. Ceea ce este desigur un lucru minunat şi dătător de nădejde că oamenii nu şi-au pierdut cu totul umanitatea, ci ştiu încă să se mobilizeze pentru ajutorarea semenilor lor aflaţi în suferinţă.

Să ne gândim concret numai la sensibilitatea fraţilor noştri ortodocşi din România, care la chemarea P.F. Părinte Patriarh Teoctist, de la începutul acestui an, au adunat în câteva luni peste 500.000 euro pentru sinistraţii din Asia. Au urmat apoi inundaţiile de la noi care au mobilizat întreaga Biserică pentru ajutorarea celor încercaţi de furia apelor, prin colectarea a peste două milioane de euro, în afară de ajutoarele în natură. Mitropolia noastră a colectat şi ea pentru sinistraţii din România aproape 30.000 euro. Toate acestea sunt fapte îmbucurătoare pentru care se cuvine să dăm slavă lui Dumnezeu şi să aducem mulţumire celor care au răspuns chemării Bisericii.

Desigur faptele milei creştine, ca expresie a credinţei vii şi lucrătoare prin iubire, au o permanentă actualitate, căci „pe săraci pururea îi aveţi cu voi”, zice Mântuitorul (Mt 26, 11). Faţă de semenii noştri aflaţi în lipsuri şi în suferinţă avem mereu datoria de a fi aproape de ei cu cuvântul de îmbărbătare şi cu rugăciunea, dar şi cu fapta concretă izvorâtă din credinţă. Căci credinţa fără fapte este moartă (Iac 2, 17).

 

Iubiţi credincioşi,

Pregătind ieşirea la propovăduire a Mântuitorului Iisus Hristos, Sf. Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului şi-a început predica la râul Iordanului prin chemarea oamenilor la pocăinţă: „Pocăiţi-vă că s-a apropiat împărăţia cerurilor”. Mulţimile care auzeau glasul Lui îşi mărturiseau păcatele şi primeau botezul, semnul întoarcerii lor la Dumnezeu.

Mântuitorul Iisus Hristos Însuşi îşi începe predica Sa mesianică cu aceeaşi chemare la pocăinţă: „S-a împlinit vremea şi s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu. Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie” (Mc 1, 15).

În limbajul biblic şi bisericesc a te pocăi înseamnă a te întoarce la Dumnezeu de pe căile pierzării în care te-a aruncat păcatul. Căci prin păcat, omul se rătăceşte de la calea lui Dumnezeu şi aleargă pe căi greşite, de multe ori fără să-şi dea seama, deoarece conştiinţa lui nu mai este capabilă să distingă între bine şi rău. Sau dacă îşi dă seama că este pe o cale greşită, obişnuinţa cu păcatul îi paralizează adeseori voinţa încât nu se poate întoarce la calea lui Dumnezeu. Să ne gândim că cei mai mulţi creştini de astăzi sunt credincioşi doar cu numele, căci nu au o legătură intimă cu Dumnezeu prin rugăciune şi sunt indiferenţi faţă de poruncile lui Dumnezeu şi faţă de Biserica Sa, pe care o caută cel mult la Sf. Paşti sau dacă li se întâmplă ceva rău. Aceştia trăiesc practic ca şi cei necredincioşi sau ca şi cei indiferenţi religios. Păcate, precum trăirea în desfrâu (necununaţi la Biserică) sau încălcarea fidelităţii conjugale, împiedicarea naşterii de copii sau chiar avortul, beţia sau fumatul, pentru ca să numim doar câteva, li se par „normale”. Mai cu seamă că astăzi cei mai mulţi oameni trăiesc fără să-şi impună vreo normă morală şi deci fără să-şi facă probleme de conştiinţă.

La această degradare morală fără precedent s-a ajuns datorită faptului că principiile care guvernează societăţile moderne sunt în mare parte anticreştine şi, prin consecinţă, antiumane. Economia acestor ţări, pe cale de globalizare, nu-l mai are în centru pe om ca persoană ireductibilă, creată după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, ci producţia şi câştigul. Omul este redus adeseori la starea de capital sau de instrument de producţie. Ceea ce contează în primul rând este câştigul. Pentru câştig se produce tot ce răspunde pretenţiilor mereu crescânde ale omului. Aşa se naşte o adevărată „cultură a păcatului” (Părintele Sofronie). Căci omul, ne mai conducându-se după principiile morale ale creştinismului, dă frâu liber egoismului şi plăcerilor legate de simţuri care-l conduc încetul cu încetul, la moartea spirituală. Religia, negată tot mai mult şi împinsă în sfera privatului, nu mai are putere să transforme societatea. Iar fără religie, oamenii sunt lipsiţi de cel mai mare suport moral al vieţii lor şi cad uşor pradă depresiilor, bolilor şi nemulţumirilor de tot felul. De asemenea, fără religie nici un guvern nu va reuşi să rezolve marile probleme sociale ale lumii de azi.

 

Iubiţi credincioşi,

Salvarea lumii din criza în care se află nu-i posibilă decât prin pocăinţă, adică prin întoarcerea la Dumnezeu care „nu voieşte moartea păcătosului , ci să se întoarcă şi să fie viu”. Iar pentru că oamenii nu vor să-şi îndrepte viaţa de bunăvoie, Dumnezeu îngăduie să vină asupra lor o mulţime de încercări ca prin ele să se întoarcă la El. Ştim cu toţii că atunci când ne merge bine uităm de Dumnezeu. La necaz şi la durere însă îl căutăm pe Dumnezeu, fie şi numai pentru a-i cere ajutorul. Desigur, pocăinţa pe care o aşteaptă Dumnezeu de la noi este mai mult decât a-i cere ajutorul. Ea înseamnă recunoaşterea păcatelor proprii, mărturisirea lor în faţa preotului duhovnic, reintegrarea în parohia de care aparţinem prin participarea regulată la Sf. Liturghie, rugăciunea de zi cu zi, postul rânduit de Biserică precum şi faptele bune izvorâte din iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de semenii noştri. Celor care veneau să-şi mărturisească păcatele şi să primească botezul, Sf. Ioan Botezătorul le spunea: „Faceţi roade vrednice de pocăinţă. Şi nu vă amăgiţi grăind în sinea voastră: Părinte îl avem pe Avraam, căci vă spun vouă că Dumnezeu poate şi din pietrele acestea să ridice fii lui Avraam” (Mt 3, 8-9). Nouă creştinilor, Sf. Ioan Botezătorul ne-ar spune astăzi: Nu vă amăgiţi crezând că-i de ajuns să fiţi botezaţi, ci împliniţi făgăduinţele făcute la botez, adică lepădaţi-vă de Satana şi de toate lucrurile lui şi uniţi-vă cu Hristos, împlinind poruncile Lui care vă sunt date ca să trăiţi. Altfel, „iată securea stă la rădăcina pomilor; deci orice pom care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc” (Mt 3, 10).

Pocăinţa începe deci cu mărturisirea păcatelor în scaunul spovedaniei. Din păcate, astăzi, Taina spovedaniei se practică tot mai rar. Biserica evanghelică a pierdut-o aproape cu totul, Biserica Catolică o recomandă cu insistenţă, mai ales prin vocea Papei, iar la noi, la ortodocşi, unde spovedania a rămas legată de Sfânta Împărtăşanie, cei mai mulţi se spovedesc doar odată pe an, de Sf. Paşti. De fapt, spovedania nu este legată de posturi sau de anumite sărbători. Ea este legată numai de păcat. Imediat după ce am săvârşit păcatul (mai cu seamă un „păcat de moarte”, adică un păcat grav) trebuie să mergem la preotul duhovnic şi să ne spovedim. Spovedania adevărată se face cu străpungerea inimii pentru păcatul (păcatele) săvârşite şi cu hotărârea fermă înaintea lui Dumnezeu de a nu mai repeta păcatul, „preferând mai bine moartea, decât să ne întoarcem la păcatele mărturisite”, cum spune rugăciunea înainte de Taina Spovedaniei.

De asemenea, pentru spovedanie este necesar să găsim timp suficient pentru ca preotul duhovnic să ne poată îndruma cât mai bine în războiul nevăzut pe care îl avem fiecare de purtat împotriva duhurilor rele care ne îndeamnă la păcat. Tocmai de aceea spovedania nu trebuie amânată pentru Sf. Paşti, când preotul nu va mai avea timpul necesar de povăţuire.

Dacă spovedania se face cu sinceritate şi cu părere de rău pentru păcatele săvârşite, prin rugăciunea şi dezlegarea primite de la preot, vom pleca din scaunul spovedaniei cu conştiinţa uşurată şi hotărâţi să ne schimbăm viaţa după poruncile Evangheliei.

Ca părinte duhovnicesc al preoţilor şi credincioşilor din Mitropolia noastră vă îndemn stăruitor pe toţi să vă apropiaţi cât mai des de scaunul spovedaniei pentru că „toţi greşim în multe chipuri” (Iac 3,2) şi toţi avem nevoie de iertare şi de binecuvântare de la Dumnezeu.

„Căci dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înşine şi adevărul nu este întru noi. Iar dacă mărturisim păcatele noastre, Dumnezeu este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească pe noi de toată nedreptatea” (I In 1, 8-9).

 

Iubiţi credincioşi,

În încheierea acestui cuvânt pastoral aş dori să vă aduc la cunoştinţă că în anul care vine, Mitropolia noastră se va bucura prin mila lui Dumnezeu de două mari evenimente pentru care ne pregătim încă de pe acum.

Este vorba de transmiterea în direct, pe postul naţional de televiziune ZDF, a unei Sfinte Liturghii din Catedrala noastră mitropolitană, duminică, 7 mai 2006 şi de sfinţirea Catedralei, duminică, 14 mai 2006. Bunul Dumnezeu ne-a ajutat să ne apropiem de încheierea lucrărilor de restaurare şi pictură a catedralei, de restaurare a clădirilor, monument istoric, care adăpostesc birourile Centrului eparhial, Mănăstirea Sf. Martiri Brâncoveni, Atelierul de pictură şi Căminul de închinători, precum şi noua sală de reuniuni din incinta Mitropoliei pentru a face sfinţirea întregului Complex. Sfinţirea se va face de către P. F. Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române împreună cu toţi episcopii români din America şi Europa Occidentală (8) care se vor afla la Nürnberg în perioada 8-14 mai, pentru cea de-a treia întâlnire anuală, după cea de la Paris (2004) şi cea de la Detroit (2005). Toţi preoţii şi credincioşii Mitropoliei sunt invitaţi la acest mare eveniment pentru ca împreună să ne bucurăm de darul lui Dumnezeu revărsat asupra noastră prin biserica şi mănăstirea de la Nürnberg. Tuturor celor care au contribuit de-a lungul anilor la această mare împlinire, le mulţumim „iară şi iară” şi îl rugăm pe Dumnezeu să le răsplătească cu prisosinţă şi aici pe pământ şi în ceruri.

Dorindu-vă tuturor să petreceţi Sfintele Sărbători cu pace şi cu sănătate, Vă binecuvintez în numele Domnului Cel născut în Peştera Betleemului şi Vă adresez urările tradiţionale:

 

Sărbători fericite şi La mulţi ani!

Al vostru,  de tot binele doritor şi rugător neîncetat către Domnul,

Mitropolitul Serafim