Sărbătoarea hramului Parohiei din Tübingen

În duminica a doua după Sfintele Paşti, Biserica Ortodoxă face pomenire de arătarea Domnului Sfinţilor Săi Ucenici împreună cu Toma.  Mântuitorul Se arată ucenicilor pentru a doua oară după Înviere, şi-l cheamă pe Toma, care lipsise de la prima arătare, să-i atingă semnele cuielor şi coasta. Toma Îl mărturiseşte pe Iisus înviat ca: „Domnul meu şi Dumnezeul meu”.

În această duminică Inaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Serafim s-a aflat în mijlocul credincioşilor români din Tübingen, păstoriţi de PC Părinte Dr. Nicolae Gilla, pentru a serba hramul parohiei, Sf. Mare Mucenic Gheorghe.

Sărbătoarea hramului a început de sâmbătă seara cu săvârşirea Tainei Sf. Maslu, după care a urmat o Seară duhovnicească în care Ierarhul a vorbit despre importanţa rugăciunii în viaţa credinciosului şi a răspuns numeroaselor întrebări ale celor prezenţi. Bucuria serbării hramului a fost mărită prin aducerea icoanei făcătoarei de minuni a Maicii Domnului „Odighetria – Îndrumătoarea” de la Mânăstirea Baytali din Ucraina.

Duminică, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Serafim, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Taina Sf. Botez pentru prunca Irina Ţîrlea în cadrul Sfintei Liturghii şi a ţinut cuvânt de învăţătură. Biserica a devenit neîncăpătore pentru mulţimea de credincioşi. La momentul potrivit s-au împărtăşit cu Sfintele Taine foarte mulţi credincioşi. În predica sa, IPS Serafim a vorbit despre puterea credinţei care face minuni atunci când ne punem toată nădejdea în Dumnezeu şi ne rugăm cu smerenie, din adâncul inimii.

După slujbă, credincioşii au participat la agapă în timpul căreia a avut loc un concert de cântece patriotice şi populare la care au contribuit toţi cei prezenţi.

Oraşul Tübingen se află în landul Baden-Württemberg, la cca. 30 km sud de Stuttgart (capitala Landului). Este un oraş universitar şi are o populaţie de cca. 85.000 de locuitori, cărora se adaugă aprox. 25.000 de studenţi.