• pictura-catedrala-munchen.jpg
  • pictura-catedrala-munchen0.jpg
  • pictura-catedrala-munchen2.jpg
  • pictura-catedrala-munchen3.jpg
  • pictura-catedrala-munchen4.jpg
  • pictura-catedrala-munchen5.jpg
  • pictura-catedrala-munchen6.jpg
  • pictura-catedrala-munchen7.jpg
  • pictura-catedrala-munchen8.jpg
  • pictura-catedrala-munchen9.jpg

Marţi, 7 iulie, maicile de la Mănăstirea Râmeţi au găzduit cinci ierarhi, numeroşi preoţi şi credincioşi, adunaţi la comemorarea a 40 de ani de la trecerea la cele veşnice a marelui duhovnic Dometie Manolache. Comemorarea a fost însoţită de Simpozionul național ”Părintele Dometie - chip luminos al virtuții și dăruirii jertfelnice”, desfăşurat în cadrul Anului comemorativ al marilor păstori de suflete din eparhii - 2015.

 Sfânta Liturghie arhierească a fost continuată de slujba parastasului pentru Părintele Dometie, săvârşită la mormântul celui care a rectitorit Mănăstirea Râmeţi în 1969. La slujba de pomenire la care au participat ÎPS Andrei, Mitropolitul Clujului, ÎPS Serafim, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, ÎPS Irineu, Arhiepiscopul Allba Iuliei, PS Macarie, Episcopul Europei de Nord şi PS Siluan, Episcopul Român Ortodox al Ungariei, precum şi stareţi, stareţe, monahi, monahii, preoţi, rude ale părintelui şi credincioşi din împrejurimile Râmeţului şi din toată ţara.

 Simpozionul dedicat părintelui Dometie a debutat cu o prezentare de fotografii ale părintelui, lansarea unui volum comemorativ şi vizionarea unui film documentar, dedicat duhovnicului din Apuseni, continuând cu evocări şi prelegeri referitoare la părintele Dometie.

Alocuțiunea Înaltpreasfinţitului Părinte Serafim, intitulată „Cuvânt mărturisitor despre Părintele Dometie Manolache”, inclusă în volumul omagial, este disponibilă aici.

Știre despre simpozion, publicată pe pagina de internet a postului de televiziune Trinitas TV al Patriarhiei Române:

Caută în site

construimcatedrala.ro