Sfinții Constantin și Elena și Sfântul Isidor de Brandenburg și Rostock, hramul Parohiei Ortodoxe Române din Berlinul de Est

Ziua de 21 mai a fost prilej de mare bucurie pentru credincioșii din Berlinul de Est, care îi au ocrotitori ai parohiei lor pe Sfinții Împărați Constantin și Elena, cei întocmai cu Apostolii cinstiți și pe Sfântul Cuvios Isidor de Brandenburg și Rostock.

 

Sărbătoarea parohiei a început sâmbătă după amiază cu amenajarea și înfrumusețarea capelei și a sălii închiriate în apropierea acesteia pentru masa festivă, procurarea alimentelor și a celor necesare pentru sărbătoare și începerea pregătirii bucatelor tradiționale. Duminică, 20 mai, bucuria credincioșilor din Berlinul de Est s-a amplificat prin sosirea și sfințirea noilor icoane împărătești, frumos pictate și împodobite, care vor deservi această tânără parohie din capitala Germaniei.

Sărbătoarea a continuat luni dimineață cu Acatistul Sfinților Împărați, Utrenia și Sfânta Liturghie săvârșite de un sobor de preoți, condus de Părintele Protopop Ioan Forga și din care au făcut parte protos. Clement Lodroman, pr. Bogdan Florin Buta de la Parohia Erfurt, pr. Mihai Ilas de la Parohia Hannover, preotul paroh Dragoș Manu, diac. dr. Ionuț Daniel Băncilă și diac. Bogdan Negru de la Parohia Berlin Vest, alături de credincioși din Berlin și împrejurimi.

Părintele Protopop Ioan Forga, de la Parohia Leipzig a rostit cuvântul de învățătura tâlcuind Evanghelia și Apostolul zilei, relevanța și actualitatea apostolatului Sfinților Împ. Constantin și Elena îndemnându-ne să luăm aminte la modul de raportare față de jertfa și opera acestora, la  viața noastră și la dragostea față de cei de lângă noi.

La sfârșitul Sfintei Liturghii părintele paroh a mulțumit Părintelui Protopop, preoților împreună slujitori, credincioșilor prezenți în număr mare, precum și celor care s-au ostenit la organizarea și ducerea la bun sfârșit a acestui prim mare eveniment al parohiei din Berlinul de Est.

După slujbă, credincioși și oaspeți s-au deplasat la sala pentru festivități special amenajată, unde  a avut loc a doua parte a sărbătorii: slujba parastasului pentru pr. Constantin Mihoc, fratele Nicolae și toți cei adormiți întru Domnul, agapa comună, recitalul de flaut, fluier, tilincă și caval oferit de domnul Dan Sârbu și serbarea pregătită de copiii parohiei pentru acest eveniment.

Preț de câteva ore am uitat cu toții că ne aflăm în Germania, pentru că prin slujba minunată, prin cântecul folcloric, serbarea tradițională și prin măreția împreună prăznuirii, ne-am simțit iarăși ACASĂ.

Bucurie multă!

 

 Pr. Dr. Ionuț Dragoș Manu, Berlin