Au început înscrierile la cursurile de teologie online, organizate de CDS Paris

Centrul Ortodox de Studii și Cercetare „Dumitru Stăniloae” de la Paris a deschis înscrierile pentru patru cursuri de teologie pe platforma sa online: modulul „Pastorație și duhovnicie”, care se adresează preoților duhovnici și celor care se pregătesc pentru slujirea duhovnicească, „Apostolia – Trăirea și înțelegerea lucrătoare a credinței”, program de aprofundare a misiunii creștine, Mărturisitori din temnițele comuniste”, dedicat marilor martiri creștini ai secolului trecut, respectiv „Sfânta Liturghie”, modul dedicat celor care vor să aprofundeze istoria și evoluția Sfintei Liturghii, precum și semnificațiile ei simbolice.

Ca în fiecare an, cursanții vor avea bucuria de a fi prezenți la prelegeri susținute de ierarhi, duhovnici și profesori de teologie români din Țară și Diaspora, având posibilitatea de a pune întrebări lămuritoare. Cursurile se încheie în vară, cu o sesiune de evaluare, potrivit unui program bine stabilit. Mai multe detalii mai jos.

 

1. PASTORAȚIE ȘI DUHOVNICIE 
    Lucrarea duhovnicului în contextul pastoral contemporan

Perioada de înscriere: 15 februarie – 15 martie 2019

Perioada de desfășurare: 19 martie – 11 iunie 2019

Orar: marți seara, între orele 20.30 – 22.30 (GMT+1)

Taxa de înscriere: 100 euro

Detalii

 


2. APOSTOLIA . 
     Trăirea și înțelegerea lucrătoare a credinței

Perioada de înscriere: 18 februarie – 8 martie 2019 

Perioada de desfășurare: 7 martie  – 20 iunie 2019

Orar: joia, orele 20.30 – 22.30 (GMT+1)

Taxa de înscriere: 100 euro

Detalii

 


3. MĂRTURISITORI DIN TEMNIȚELE COMUNISTE

Perioada de înscriere: 25 februarie – 15 martie 2019 

Perioada de desfășurare: 19 martie – 18 iunie 2019

Orar: marți seara, între orele 20.30 – 22.30 (GMT+1) 

Taxa de înscriere: 100 euro

Detalii

 


4. SFÂNTA LITURGHIE
    Hristos în mijlocul nostru

Perioada de înscriere: 4 – 29 martie 2019 

Perioada de desfășurare: 25 martie – 24 iunie 2019

Orar: luni seara, între orele 20.30 – 22.30 (GMT+1)

Taxa de înscriere: 100 euro

Detalii