• pictura-catedrala-munchen.jpg
  • pictura-catedrala-munchen0.jpg
  • pictura-catedrala-munchen2.jpg
  • pictura-catedrala-munchen3.jpg
  • pictura-catedrala-munchen4.jpg
  • pictura-catedrala-munchen5.jpg
  • pictura-catedrala-munchen6.jpg
  • pictura-catedrala-munchen7.jpg
  • pictura-catedrala-munchen8.jpg
  • pictura-catedrala-munchen9.jpg

Începutul anului bisericesc a avut în parohia „Sfântul Dimitrie cel Nou“ din Dortmund o rezonanță specială deoarece a coincis cu prima Liturghie săvârșită într-un nou lăcaș, în biserica „Sf. Mare Mucenic Gheorghe“ din cartierul Dortmund-Hörde. Începând cu această lună, slujbele vor avea loc în această biserică, care aparține comunității romano-catolice și care a fost pusă la dispoziție cu chirie, pentru nevoile credincișilor ortodocși din Dortmund și din împrejurimi.

Cu o duminică în urmă, pe 25 august, s-a săvârșit ultima Sfânta Liturghie în biserica „Sf Barbara“, care ne-a găzduit vreme de aproape 6 ani de zile și în care s-au organizat multe activități și slujbe frumoase. La sfârșitul slujbei, părintele paroh Ispas Ruja și credincoșii prezenți le-au mulțumit reprezentanților comunității romano-catolice și în special părintelui Michael Ortwald și consiliului parohial pentru ospitalitatea pe care ne-au aratat-o și pentru deschiderea ecumenică vizavi de Biserica Ortodoxă. Au fost 6 ani în care am crescut ca și parohie, în care ne-am însușit din spiritul de organizare al credincioșilor romano-catolici, dar și în care am dăruit și împărtășit celor din comunitatea romano-catolică din spiritualitatea și tradiția noastră ortodoxă.

Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu și ca răspuns la rugăciunile înălțate de comunitate, am găsit, prin intermedierea contactului cu Consiliul Parohial al bisericii Sf. Gheorghe de către familia Guiaș din parohia noastră, un loc în care să săvârșim sfintele slujbele, în care să continuăm și să dezvoltăm activitățile parohiale, ca de exemplu: ora de religie și cateheza pentru adulți, sau să ne întâlnim după Sf. Liturgie și să ne bucurăm împreună în cadrul agapei. Cu atât mai mult este importantă această mutare, pentru că ea s-a făcut și cu gândul la faptul că, cu timpul, acest lăcaș ar putea deveni propria noastră biserică, deoarece comunitatea romano-catolică din Biserica „Sf Gheorghe“ slujește doar o dată pe săptămână în această biserică.

Credincioșii s-au bucurat de prima Liturghie săvârșită în noul lăcaș și au venit în număr mare să sarbătorim împreună. La bucuria noastră a luat parte și părintele Robert Nedelcu de la parohia „Pogorârea Duhului Sfânt“ din Timișoara și după Sf. Liturghie s-a săvârșit slujba de început de an școlar pentru copiii din parohia. Astfel la început de an bisericesc, cei din parohia „Sf. Dimitrie Basarabov“ au împărtășit împreună bucuria de a sluji într-o nouă biserică.

Pr. Dr. Ispas Ruja

  

construimcatedrala.ro