• pictura-catedrala-munchen.jpg
  • pictura-catedrala-munchen0.jpg
  • pictura-catedrala-munchen2.jpg
  • pictura-catedrala-munchen3.jpg
  • pictura-catedrala-munchen4.jpg
  • pictura-catedrala-munchen5.jpg
  • pictura-catedrala-munchen6.jpg
  • pictura-catedrala-munchen7.jpg
  • pictura-catedrala-munchen8.jpg
  • pictura-catedrala-munchen9.jpg

În perioada 6-9 decembrie 2019 părintele diacon lector dr. Adrian Sorin Mihalache a ținut o serie de conferințe în protopopiatul landului Nordrhein Westfalen. Cu ocazia celui de-al doilea hram al parohiei Düsseldorf, vineri, 6 decembrie 2019, de ziua Sfântului Nicolae, părintele profesor a susținut în Düsseldorf conferința: „Bruiajele lumii și liniștea vieții spirituale” , prezentând pe larg influența zgomotelor și presiunilor societății actuale asupra vieții  spirituale.

Sâmbătă, 7 decembrie 2019, părintele Adrian Sorin Mihalache a oferit enoriașilor parohiei Düsseldorf posibilitatea participării la un atelier experiențial pe tema atenției. Atelierul a reprezentat un eveniment de reflexie complexă asupra semnificației atenției și a modului în care ea poate spori calitatea vieții omului în multiplele ei aspecte. Timp de zece ore participanții au fost implicați în activități experiențiale care le-au mijlocit înțelegerea aprofundată a importanței atenției în viața cotidiană și în viața spirituală.
De la ora 19:00 părintele diacon a susținut conferința „Ești ceea ce trăiești” în parohia  Dortmund la invitația părintelui Ispas Ruja. După conferință părintele profesor a răspuns întrebărilor participanților, care au manifestat un deosebit interes față de tematica dezbătută, dorind să o aprofundeze în dialogul de după expunere.
Duminică, 8 decembrie 2019, părintele diacon Adrian Sorin Mihalache a participat la Sfânta Liturghie în parohia Düsseldorf  și a ținut un deosebit cuvânt de învățătură  la finalul slujbei. Apoi s-a putut bucura împreună cu toți cei prezenți de tradiționala sărbătoare de Moș Nicolae pe care copiii din parohia Düsseldorf o organizează în fiecare an cu ocazia celui de-al doilea hram.
Seara de la ora 18:00 părintele profesor a susținut conferința „Viața lăuntrică și provocările societății de consum” în parohia Köln, argumentând cu dovezi din științele moderne cât de mult ne îndepărtează de sensul profund al vieții noastre societatea de consum prin multitudinea ofertelor ei.
Înalta ținută academică a conferințelor sale, profunda pregătire, deosebitul său talent pedagogic  precum și personalitatea părintelui profesor au făcut din vizita sa în landul NRW o bucurie și un mare câștig sufletesc pentru toți cei care l-au întâlnit și ascultat.

Caută în site

construimcatedrala.ro