Ședința Protopopiatului Westfalia și vizita arhierească a Preasfințitului Părinte Episcop Vicar Sofian în Nordrhein-Westfalen

Sâmbătă, 25 februarie 2017, a avut loc la Wuppertal întâlnirea preoților din Protopopiatul Westfalia. Ședința a fost prezidată de Preasfințitul Părinte Episcop-vicar Dr. Sofian Brașoveanul și s-a bucurat de o prezență numeroasă. Ordinea de zi a inclus atât aspecte canonice cât și administrative.

Întâlnirea a evidențiat  o deosebită nevoie de aprofundare a diferitelor aspecte ale activității pastorale misionare din Diasporă precum și necesitatea unui schimb permanent de experiență între părinții slujitori din landul Nordrhein-Westfalen.

Au fost discutate de asemenea ultimele circulare mitropolitane și aplicarea lor în viața parohiilor, precum și aspecte  ale statutului de Corporație de Drept public, de care se bucură Mitropolia Germaniei, Europei Centrale și de Nord în landul Nordrhein-Westfalen.

După ședință, Preasfințitul Sofian a săvârșit Taina Sfântului Maslu în parohia Wuppertal împreună cu preoți slujitori din protopopiatul Westfalia. În cuvântul de învățătură Preasfințitul Părinte Sofian a vorbit despre importanța postului și a angrenat credincioșii prezenți la un dialog duhovnicesc despre pregătirea creștinului pentru sărbătoarea Învierii Domnului.

Duminică, 26 februarie 2017, PS Sofian a săvârșit Sfânta Liturghie în parohia „Sfânta Treime” din Düsseldorf, rostind un cuvânt de învățătură privind starea omului de după cădere și posibilitățile lui de a reintra în comuniunea cu Dumnezeu și de a redobândi raiul. Sfânta Liturghie a fost urmată de o agapă frățească la care au participat numeroși credincioși, bucuroși să-l aibă pe Preasfințitul Sofian din nou în mijlocul lor.

 

Protoiereu Dr. Iosif-Cristian Rădulescu