Pomenirea soldaților români din Zwettendorf am Donau (Austria)

 La  sărbătoarea  Înălțării  Domnului, după slujba Sfintei Liturghii, un grup de enoriași ai parohiei „Sfinții Martiri Brâncoveni“ din St. Pölten, însoțiți de pr. Cătălin Soare, s-au deplasat la cimitirul militar din localitatea Zwentendorf/Donau situat la 37 km nord-est de St. Pölten, spre a comemora pe soldații români din perioada Primului Razboi Mondial, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la trecerea acestora la cele veșnice (mart. 1917- mai 2017).

 În această zonă, în timpul primului război mondial, au fost aduși și internați în barăci improvizate circa 2000 de prizonieri români, care au fost nevoiți să lucreze pentru fabrica de muniții Skodawerke-Wetzler AG din Moosbierbaum. Mulți dintre prizonieri s-au îmbolnăvit de tifos și s-au stins din viață în condiții grele ca urmare a epuizării și a hranei insuficiente, departe de patrie. Înmormântarea acestora a săvîrșit-o preotul militar Ioan Imbroane din Timișoara.
O parte dintre soldați a fost trimisă la spitalul din Tulln/Donau (15 km de Zwentendorf)  pentru tratament medical, iar 60 dintre ei au fost înmormântați la cimitirul din această localitate. Acolo se află o parcelă soldați români noștri, precum și soldați ruși. Un detaliu istoric inedit este că în Tulln a săvârșit o slujbă de pomenire însuși Patriarhul Justinian Marina în iunie 1968.
În cimitirul soldaților români din Zwentendorf (Rumänischer Soldatenfriedhof – singurul care poartă această denumire din în Austria) au fost depuși circa 155 de soldați români care fuseseră înhumați inițial în martie 1917 în cimitirul catolic din Zwentendorf. Cimitirul românesc a fost înființat prin anii 1929/1930 și sfintit în prezența reginei Maria a României (1875-1938). Și la Zwentendorf au săvârșit o slujbă de pomenire Patriarhul Teoctist Arăpașu în anul 1987 împreună cu ÎPS Nifon Mihăiță, Diac. Prof. Dr. Ioan Caraza, însoțiți de o delegație Pro Oriente în frunte cu cardinalul Gröer și fostul ministru Theodor Pifll-Percevic.
De la înființarea cimitirului până in prezent au fost săvârșite slujbe de pomenire de către toți preoții români ortodocși slujitori în Viena atât la Tulln cât și la Zwentendorf (pr.prof. dr. Gheorghe Moisescu, pr.prof. dr. Nicolae Dura). În acest an ca și în ceilați ani, oficialitățile localității în frunte cu primarul, Ing. Hermann Kühtreiber, Jakobus Wendland, Mag. Michael Ledwinka, Eva Weibold și alții au participat la slujba de pomenire după care a fost organizată o agapă.
Au rostit cuvântări pr. Cătălin Soare evidențiind sensul sărbătorii Înălțătii Domnului și al pomenirii eroilor neamului, al cunoașterii trecutului și al transmiterii în chip nealterat generațiilor viitoare, precum și cât și importanța păcii, care vine de la Dumnezeu, și pentru care trebuie să ne rugăm neîncetat (pentru pacea lumii și pacea sufletească). La final s-au adresat mulțumiri oficialităților pentru întreținerea cimitirului. Un scurt cuvânt a adresat celor de față și domnul primar, care a amintit că anual se aprind lumânări la cimitir, în cadrul unei procesiuni cu fanfară de ziua morților (1 Noiembrie în calendarul catolic).

Pr. Cătălin Soare