• pictura-catedrala-munchen.jpg
  • pictura-catedrala-munchen0.jpg
  • pictura-catedrala-munchen2.jpg
  • pictura-catedrala-munchen3.jpg
  • pictura-catedrala-munchen4.jpg
  • pictura-catedrala-munchen5.jpg
  • pictura-catedrala-munchen6.jpg
  • pictura-catedrala-munchen7.jpg
  • pictura-catedrala-munchen8.jpg
  • pictura-catedrala-munchen9.jpg

Prof. Dr. Ingeborg Gabriel, Krems, 5.11.2020Prelegerea intitulată „Dumnezeu se bucură. Dumnezeu, Comunitate și Unitatea creștinilor” a fost susținută de Prof. Em. Dr. Ingeborg Gabriel la Parohia ortodoxă românească din Krems an der Donau, Austria, cu ocazia vecerniei festive săvârșite în 5 noiembrie 2020, cu participarea mai multor ierarhi, preoți și oficialități locale.

 

Înaltpreasfinția Voastră, Părinte Mitropolit Serafim Joantă,
Eminența Voastră, Părinte Episcop Alois Schwarz,
Părinte paroh Dr. Christoph Weiß,
Părinte paroh Cezar Marksteiner-Ungureanu,
Dragi creștini din ambele parohii,
Este o bucurie și o mare onoare pentru mine să pot ține o alocuțiune în cadrul acestei Vecernii solemne.
Ideea titlului „Dumnezeu se bucură” mi-a venit spontan, atunci când părintele Cezar m-a întrebat dacă pot susține un scurt referat, aici, astăzi. Și chiar cred că acest titlu se potrivește:
De ce se bucură Dumnezeu? El se bucură pentru că aici se întemeiază un lăcaș al slujirii, al rugăciunii; totodată, un locaș al comuniunii. Dumnezeu se bucură, de asemenea, pentru că acest eveniment are loc în unitate frățească și armonie ecumenică. Acestea sunt trei motive de bucurie pe care creștinii trebuie să le împărtășească și să le reflecte înspre afară.
Bucuria ia ființă acolo unde se întâmplă ceva bun, iar acel ceva slujește vieții, atât celei exterioare, cât și celei interioare. Dumnezeu, Cel „iubitor de oameni”, după cum este numit atât de frumos în Liturghia Bisericii Ortodoxe, voiește ca oamenii să se bucure. El este binevoitor față de marea familie umană și, acolo unde libertatea noastră îi permite, îndreaptă lucrurile astfel omul să aibă bucurie, iar Dumnezeu împărtășește această bucurie.
Bucuria joacă un rol foarte semnificativ în Biblie și, mai ales, în Evanghelii, înțelese ca „Vestea cea Bună”. De acest eveniment ar trebuie să ne amintim mai des, mai ales în zilele actuale, în care nu numai anotimpul posomorât al toamnei lasă, parcă, mai puțin loc bucuriei, ci și pandemia sau atacurile teroriste, toate împreună voind să ne facă nesiguri și să ne răpească bucuria.
Sfântul Apostol Pavel este cel care pretinde însă de la noi să ne bucurăm continuu: „Bucuraţi-vă pururea întru Domnul. Şi iarăși zic: Bucurați-vă” (Fil. 4,4). Tot același Apostol Pavel este cel care povestește în a doua sa Epistolă către Corinteni despre toate cele prin care a trecut (scufundarea navei, lovituri etc.). Nu trebuie pierdut din vedere că Pavel a trăit în timpuri mai nesigure decât cele în care noi trăim astăzi. Și, totuși, de la Pavel vine cerința răspicată de a ne bucura!
Și ce anume poate aduce cu sine o bucurie mai mare decât apariția unui loc în care sunt săvârșite tainele euharistice, în care se ridică rugăciuni, un loc în care oamenii pot simți într-o măsură deosebită harul lui Dumnezeu, primind astfel putere pentru viața de zi cu zi?
O parohie, precum parohia românilor ortodocși de aici, este deosebit de importantă pentru românii sosiți de curând în Austria, care își construiesc aici un „acasă”, întâi material, dar și spiritual. Biserica parohială poate juca un rol important pentru ca oamenii să-și poată clădi viața, pentru a-și face cunoștințe, pentru a se simți „acasă”.
O parohie este întotdeauna și peste tot un nucleu al vieții duhovnicești, un loc al întâlnirii reciproce. A găsi un „acasă”- un cămin - spiritual, este la fel de important ca găsirea unui loc de muncă, o familie sau prietenii; acest cămin spiritual face posibilă legătura între vechea și noua patrie, dintre limba nativă și noua limbă.
Am avut parte, în ultimii ani, de mari mișcări de populație în interiorul Europei. Mulți oameni au plecat de acasă pentru a-și face o viață mai bună și pentru a-şi găsi un serviciu. Chiar dacă acest vis s-a împlinit, migrația îi face pe oameni mai vulnerabili, desparte familii și reprezintă o problemă, atât personală, cât și socială. Pentru depăși aceste provocări, e necesară putere spirituală, comunitate și ajutor reciproc.
În epistola către Filipeni se spune mai departe: „Îngăduinţa voastră să se facă ştiută tuturor oamenilor. […] şi Dumnezeul păcii va fi cu voi” (Fil 4,5. 7).
Comunitățile parohiale sunt locuri în care cooperarea creștină autentică ar trebui să reușească. Bucuria răsare acolo unde oamenii trăiesc, slujesc și se roagă unii cu alții, în armonie. Această pace și armonie sunt premisele pentru o viață fericită, pentru creativitatea umană și pentru solidaritate.

Și aici ajung la al treilea motiv de bucuriei a lui Dumnezeu și a noastră care constă în bucuria dată de celebrarea comună a Euharistiei, a comuniunii și a conlucrării ecumenice. Despărțirea creștinătății a fost și este una dintre cele mai mari drame ale istoriei. Ea nu-i pricinuiește lui Dumnezeu nicio bucurie, întrucât este contrară voinței Lui și face credința creștină să pară neverosimilă în fața altora. Prin urmare, toți suntem chemați să vindecăm trauma despărțirii și să contribuim la împăcare. Și acest lucru se întâmplă prin cooperarea ce se realizează în această parohie.
În fața dogmatismului, a învinuirii, chiar a urii, care, din păcate, a domnit între creștini și, parțial, încă stăpânește, astfel de cooperări, precum cea de la parohia din Krems, sunt un motiv de bucurie și de speranță. Pretextul unui atare cooperări este, întâi de toate, unul pragmatic. Este vorba despre împărțirea unui lăcaș de cult de care comunitatea romano-catolică are nevoie doar parțial. Un prim pas – pentru noi, catolicii, – ar fi să rostim un „da“ generos, să înțelegem că această situație este o șansă spre întâlnirea cu alții, o șansă spre reuniune. Pentru credincioșii Bisericii Ortodoxe din Diaspora este important să înțeleagă, tot cu generozitate și mulțumire, faptul că sunt dependenți de alții. Aceasta pretinde o schimbare interioară, necesită inteligență, curaj și bunătate, după cum o spune apostolul Pavel.
Totodată, atât pentru ortodocși, cât și pentru catolici, se ivește posibilitatea de a cunoaște mai bine o altă Tradiție, cu o altă Liturghie. Eu personal găsesc acest lucru întotdeauna foarte interesant. Acum puteți decide aici, în Krems, dacă doriți să mergeți la o altă Liturghie. Ne putem întreba: de ce la noi este așa și aici altfel? Putem privi, asculta și, potrivit experienței mele, să învățăm astfel mai multe despre propria credință și Tradiție. Încercați odată! Este o mare bucurie și o îmbogățire. În această diversitate, inclusiv în cea liturgică, stă una dintre punctele forte ale creștinismului. Căci ea ne învață pe noi să înțelegem un pic din Taina incomensurabilă a lui Dumnezeu și a lui Hristos. Așa cum există patru Evanghelii, care redau viața Mântuitorului din patru perspective distincte (Biserica a respins în secolul II încercarea de a face din cele patru una), tot la fel există și diferite forme de rugăciune și celebrare, care au însă același scop și același punct central: lauda Preasfintei Treimi. Ele sunt concomitent expresia unor lungi Tradiții etice și spirituale. Ancorarea în ele ne dă putere, nădejde și rezistență (în zilele noastre se vorbește despre reziliență) în timpurile grele.
Acest lucru este exprimat de frumoasa și creativa icoană pe care comunitatea ortodoxă de aici și-a ales-o. Doi arhangheli ca ocrotitori și doi sfinți: Sfântul Kolman, un sfânt al Bisericii nedespărțite, un sfânt irlandez care a misionat în regiunea aceasta, care deci era un străin, și care a murit ca martir acum aproape 1000 de ani; al doilea sfânt, Sfântul Paisie de la Neamț, cel care a trăit în secolul XVIII, a venit din Kiev în Moldova, a fost un părinte duhovnicesc și un intelectual, care a susținut si reprezintă înnoirea vieții monastice și a spiritualității din Moldova de astăzi. O pereche inegală care, totodată, arată diversitatea creștinismului și felul în care acesta a răspuns în diferite timpuri la diferite provocări, cu scopul de a descoperi noi căi.

Doresc tuturor celor din această parohie, care în acest timp slujesc și se adună pentru a fi împreună, binecuvântarea lui Dumnezeu. Dumnezeu se bucură astăzi împreună cu noi. Aceasta este cea mai mare și de necuprins Taină a credinței, în ciuda a tot răul și uscăciunea: expresia unei singure nădejdi, care își are fundamentul în Înviere.
Încă o data o mulțumesc pentru invitație și multă binecuvântare pentru toți cei care intră și ies din această biserică!

Traducere: Cezar Marksteiner-Ungureanu 

O. Univ. Prof. em. Mag. soc. oec. Dr. theol. Ingeborg Gabriel, Krems a.D., 5.11. 2020

Caută în site

construimcatedrala.ro