Purtarea de grijă față de natura înconjurătoare – un proiect al parohiilor din Austria

În cadrul Adunării generale a Comunităţii Ortodoxe Române din răsăritul Austriei, duminică 7.11.2021 la Viena, a fost adoptat un nou statut al comunității. Un alt punct important al convorbirilor a fost dedicat unui proiect care urmează a fi promovat în parohiile românești pentru pentru responsabilizarea în ceea ce privește protecția mediului înconjurător.

Scopul principal al Adunării a fost discutarea finală și aprobarea noului statut al comunității, care, din anul 1967, este corporație de drept public. Noul statut a fost realizat în ultimii ani, ca necesitate a unei organizări administrative mai bune, prin descentralizare și organizarea a trei „Kirchengemeinden” în Austria, de fiecare aparținând mai multe parohii. 

De asemenea, în cadul Adunării generale s-a votat proiectul propus de părintele vicar Nicolae Dura, vizând responsabilizarea credincioșilor în protejarea naturii:

– păzirea postului ortodox, cel puțin 220 de zile an, prin consumarea de hrană vegană (producţia de carne foloseşte de 17 ori mai mult pământ, de 14 ori mai multă apă şi de 10 ori mai multă energie în comparaţie cu producţia de hrană vegană, (informații preluate din: „Aus der Krise zum Frieden: Der biovegane Weg ist die Antwort“ http://www.crisis2peace.org/de/);
– întrebuințarea energiei verzi;
– folosirea mai rară a autoturismelor și a călătoriilor cu avionul;
– sortarea resturilor menajere;
– renunțarea la obiectele din plastic;
-plantarea de pomi, flori și copaci;
– susținerea unei educații ecologice atât pentru tineri, cât şi pentru adulţi.
S-a adoptat unanim ca fiecare parohie, în măsura posibilităţilor, să încerce să implementeze aceste măsuri în viitorul apropiat.
În textul proiectului se menționează faptul că, „potrivit cuvântului Sfintei Scripturi noi oamenii suntem „lucrători şi păzitori” (Facere 2,15) ai naturii, preoţi slujitori ai firii înconjurătoare. Trebuie să ne relaţionăm cu natura (pământ, apă, aer, dar şi cer) într-o mare responsabilitate, s-o lăsăm urmaşilor noştri ca o grădină a Paradisului şi nu ca un deşert. Dumnezeu ne-a dăruit-o nouă ca dar de mare preţ, însă nu este a noastră, ci a urmaşilor, urmaşilor noştri.”
Despre acest poiect a publica şi revista, respectiv portalul de știri Kathpress ale Bisericii Romano-Catolice din Viena.
 

Știre preluată de pe pagina Facebook a Bisericii Ortodoxe Române din Viena