• pictura-catedrala-munchen.jpg
  • pictura-catedrala-munchen0.jpg
  • pictura-catedrala-munchen2.jpg
  • pictura-catedrala-munchen3.jpg
  • pictura-catedrala-munchen4.jpg
  • pictura-catedrala-munchen5.jpg
  • pictura-catedrala-munchen6.jpg
  • pictura-catedrala-munchen7.jpg
  • pictura-catedrala-munchen8.jpg
  • pictura-catedrala-munchen9.jpg

Duminică, 26 decembrie 2021, a doua de Crăciun, credincioșii parohiei „Nașterea Domnului” din München s-au bucurat de vizita patorală a Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Serafim Joantă, Arhiepiscop și Mitropolit al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului cu ocazia hramului parohiei.

Ziua a început cu hirotesia întru citeț și apoi întru ipodiacon a tânărului Julian Dettling, trecut în urmă cu trei ani la Ortodoxie, absolventul unui master în științe sociale și actualmente student al Facultății de Teologie Ortodoxe din cadrul Univesității „Ludwig Maximilian” din München.

A fost oficiată apoi Sfânta și dumnezeiasca Liturghie de către Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Dr. Serafim Joantă, înconjurat de pr. prof. dr. Daniel Benga (Universitatea Ludwig Maximilian München), pr. paroh dr. Alexandru Nan, protopop al Bavariei, diaconul Dumitru Dura, secretar eparhial, arhidiaconul Martin Lissmann (venit de la Köln) și diaconii Marius Petrică Ciorbea și Nicolae Canciu (München). Răspunsurile la slujbă au fost date de corul „Armonia” al parohiei. La momentul Sf. Împărtășanii, un număr însemnat de copii și adulți, după pregătirea necesară, s-a împărtășit cu Sfintele Taine.

În cuvântul de învățătură rostit, Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, pornind de la pericopa evanghelică a duminicii, a vorbit despre rolul Maicii Domnului în iconomia mântuirii neamului omenesc. Referindu-se și la exodul românilor spre Occident, care continuă chiar și în pandemie, o adevărată tragedie pentru neamul nostru, Mitropolitul Serafim a subliniat obligația tuturor celor crescuți și formați în România de a-i ajuta pe frații lor rămași acasă. În acest context, Mitropolitul Serafim a amintit unul dintre proiectele Arhiepiscopiei, prezentând pe scurt programul social-filantropic intitulat: „Burse pentru copii săraci“, prin care aproape 800 de copii din județele Vaslui și Botoșani sunt sprijiniți printr-un ajutor financiar lunar.

La sfârșitul slujbei, pr. paroh Alexandru Nan i-a mulțumit ierarhului pentru vizita pastorală făcută cu ocazia hramului, pentru ziditorul cuvânt de învățătură și pentru grija purtată clericilor și credincioșilor din Protopopiatul Bavariei. Mulțumiri au fost adresate și celorlați frați împreună slujitori, din treapta preoției și diaconiei, iar noul hirotesit în treapta ipodiaconiei, Julian Dettling, a fost felicitat în mod deosebit.

Ziua s-a încheiat cu o agapă frățească, organizată într-un cerc mai restrâns, din cauza normelor pandemice impuse de către autoritățile germane.

A consemat pr. dr. Alexandru Nan

Caută în site

construimcatedrala.ro