Slujbă arhierească și hirotonie întru preot la Bamberg

În Duminica a treia din Postul cel Mare, ÎPS Părinte Mitropolit Serafim a slujit Sf. Liturghie în Parohia „Sf. Cuv. Parascheva” și „Sf. Mc. Kilian, Kolonat și Totnan” din Bamberg și a hirotonit un preot pentru o nouă parohie care se înființează pentru credincioșii români din Coburg și împrejurimi (nordul Bavariei). 

 

La începutul slujbei, Înaltpreasfințitul a adus cuvânt de mulțumire părintelui ucrainean Andrij Khymzhuk, pentru deosebita conlucrare dintre cele două parohii (românească/ucraineană), care își desfășoară împreună activitatea în același locaș de cult, de mai bine de 9 ani. De asemenea, părintele ucrainean a fost încredințat de faptul că toți credincioșii din parohie și întreg poporul ucrainean sunt purtați în rugăciuni neîncetat, pentru încetarea conflictului din Ucraina. A primit apoi din partea Înaltpreasfințitului o icoană și o carte drept mulțumire.

Ierarhul locului a predicat credincioșilor, vorbind despre asumarea crucii lui Hristos, ca asumare personală în viața omului, menționând că suferința reprezintă poate cea mai mare înțelepțire pentru un creștin și că aceasta este cel mai comun element valabil tuturor oamenilor, indiferent de credință sau confesiune. La sfârșitul cuvântului a mulțumit părintelui paroh și doamnei preotese pentru primire și pentru activitatea pe care acestia o desfășoară cu devotament și dragoste în parohie.

În continuarea Sfintei Liturghii s-a oficiat slujba parastasului, făcându-se pomenirea generală a celor adormiți, datorită faptului că sâmbăta biserica este ocupată. A fost pomenit în primul rând robul lui Dumnezeu Gheorghe Suciu, membru al consiliului și al corului parohial, care a plecat la Domnul cu o zi înainte, după o scurtă suferință.

Părintele Mihai Popia, preotul nou hirotonit, a primit ascultarea să se îngrijească de formarea noii parohii din Neustadt bei Coburg. Aceasta este absolvent al Facultății de Teologie din Sibiu, promoția 2017 și a fost profesor de religie între anii 2017-2021.

Demersurile pentru găsirea unui locaș de cult, în care parohia în formare să își poată desfășura activitatea, au fost făcute de părintele Ionuț Păun. Datorită disponibilității și bunăvoinței Arhiepiscopiei romano-catolice din Bamberg și a preotului catolic Fischer din Neustadt bei Coburg, s-a găsit biserica cu hramul Sf. Otilia. Prima slujbă în parohia nou-înființată va fi celebrată sâmbătă, 2 aprilie, de la ora 10:00.

Știre și fotografii preluate de pe site-ul Parohiei Ortodoxe Române „Sf. Cuv. Parascheva” și „Sf. Mc. Kilian, Kolonat și Totnan” din Bamberg