Scrisori de la beneficiarii programului „Burse pentru copii săraci din Moldova” -2013-2015

de la Asistent social Dorina Raţă, Botoșani, 19.12.2015

Înaltpreasfinţite Părinte Mitropolit,
Subsemnata, Dorina Raţă, asistent social la Protopopiatul Botoşani, respectuos Vă aduc la cunoştinţă situaţia familiei Axinte Anuţa din localitatea Stroieşti, comuna Lunca, Protopopiatul Botoşani, care în pragul Sfintei Sărbători a Naşterii Domnului 2015 a primit cu bucurie sprijin din partea Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale şi de Nord (…). Silviu şi Ioana sunt doi copii extrem de sensibili, modeşti, cu credinţă şi bun simţ care încearcă să depăşească problemele medicale şi financiare şi să-şi continue studiile, în speranţa unui viitor mai bun (…).
Sunt asistent social de mai bine de 15 ani şi, în această perioadă, am cunoscut multe persoane şi familii cu probleme sociale, dar situaţia acestei familii m-a afectat foarte mult. Efortul doamnei Anuţa Axinte de a-şi sprijini copiii să fie sănătoşi şi să meargă la şcoală, în condiţiile în care ea însăşi este bolnavă şi în plus o îngrijeşte pe mama ei care este la pat merită apreciat şi dat de exemplu.
Cuvintele de mulţumire sunt insuficiente pentru a exprima bucuria pe care aţi făcut-o acestor doi copii, cu darurile pe care le-au primit din partea Înaltpreasfinţiei Voastre şi a credincioșilor din Mitropolia Ortodoxă Română a Germaniei, Europei Centrale şi de Nord.
Cu prilejul Sfintei Sărbători a Naşterii Domnului, vă adresez sincere urări de sănătate, bucurii duhovniceşti şi ajutor bun de Dumnezeu la în toate activităţile pe care le întreprindeţi spre slava Sa şi binele Bisericii noastre.

 ***********************************

De la Doamna Doinița Mihai, Negrești, 9 decembrie 2015

Înaltpreasfinția Voastră,
Vă trimit un pacheţel cu scrisorele de la copii, cu câteva desene şi lucrări manuale făcute de ei. Deasemeni vă mai trimit un DVD cu fotografii şi o parte din fişele reactualizate /…/ Aţi făcut mare bucurie şi fericire persoanelor la care le-am acoperit casele şi o să mai continuăm după sărbători.
Încercăm să facem şi anul acesta Festivalul de colinde, aş fi vrut să renunţ, dar de prin satele mai izolate am semnale că elevii îşi doresc foarte mult, aceşti copii neavând posibilitatea de a participa la nici o activitate şi această ieşire este unica din an. După ce vom face toate activităţile, o să va mai trimitem fotografii precum şi informaţii despre beneficiarii ajutorului primit./…/ Va mulţumesc în numele tuturor, ne rugăm pentru sănătatea tuturor sponsorilor noştri şi vă dorim tot binele de la minunatul nostru Dumnezeu care ne umple sufletele de bucurii. Minunat este Dumnezeul nostru, Domnul nostru Iisus Hristos şi Măicuţa sa minunată! Slavă Ţie Doamne!
Cu multă dragoste, recunoştinţă şi profund respect, Doiniţa Mihai. Sărut dreapta!

 Galerie foto: scrisori primite la Mitropolie

 ***********************************

De la familia Vereștiuc, Botoșani, 5.04.2015

Scrisoare de mulțumire,

Suntem o familie cu cinci copii și am dori ca pe această cale să mulțumim Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit SERAFIM și tuturor enoriașilor cu suflet bun care ne-au ajutat pentru a strânge cei 6700 € (4000 € am primit de la Mitropolia Ortodoxă Română a Germaniei, Europei Centrale și de Nord) necesari pentru intervenția minim invazivă a fetiței noastre Anastasia de cinci ani și șase luni, care s-a născut cu o malformație congenitală cardiacă (DSA- Defect Septal Atrial de mari dimensiuni, peretele dintre atrii având o gaură de 25mm).

Medicii îi dădeau puține șanse de reușită prin această metodă dar Dumnezeu a lucrat în chip minunat. În ziua intervenției, după ce i-au făcut anestezia i-au făcut o ecografie cardiacă și au constatat că acea gaură se micșorase cu 3mm (cum s-a putut întâmpla acest lucru într-o lună, când noi mergeam în mod regulat la control și nu se vedea nici o schimbare în bine, ci din contra situația era mai gravă). A fost cu adevarat o minune, așa au zis și medicii. Și cu toate că DSA- ul era mai mic, situația tot a fost dificilă. Medicul și-a făcut semnul sfintei cruci, a încercat și a reușit să-i pună Anastasiei acel dispozitiv tip ”umbreluță” și totul a decurs foarte bine.

Mulțumim din suflet Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale și de Nord.

Cu respect și recunoștință,

Eugen și Georgiana Andreea Vereștiuc

***********************************

De la doamna prof. Doinița Mihai, Negrești – 22 octombrie 2015

Înaltpreasfinția Voastră,
(…) Am fost pe teren şi am făcut fotografii. Totodată am început să ajutăm câteva familii să-şi acopere căsuţele. Va trimit ataşat câteva fotografii cu câteva rânduri despre fiecare. Nu vă puteţi imagina că se poate trăi aşa în secolul XXI. Totuşi sunt oameni care se mulţumesc nu cu puţim, ci aproape cu nimic! Aşa cum V-am mai spus, o să fac un colet şi o să vă trimit DVD cu fotografii şi ce o să mai adun până atunci. Am început reactualizarea fişelor, lucrez cam greu, am făcut ca. 40 şi începând de săptămâna viitoare va trimit pe rând, cum o să le pot încărca electronic. Mai am câteva cazuri speciale şi câteva poveşti dureroase despre care o să vă mai spun în viitor. Mă simt neputincioasă că noi, cei care suntem cumva favorizaţi, cum sunt şi eu, de bunul Dumnezeu, nu trăim mai mult durerea şi neputinţa aproapelui. Vă mulţumesc că sunteţi alturi de mine şi de ei în durerea lor, în sărăcia lor, că nu-i judecaţi după comportamentul şi poate vulgaritatea lor! Zilele în care distribui bonuri sunt cele mai deosebite din toate punctele de vedere! Sunt zile pline de bucurie că pot ajuta dar, de multe ori mă mai şi supăr pentru comportamentul unora dintre ei!
Sunt totuşi mulţi plini de duioşie şi recunoştinţă amestecată cu o delicateţe rară! Fiecare este în felui lui şi fiecare se bucură în felui lui! Bunul Dumnezeu să vă dăruiască numai bucurii, să vă transmită recunoştinţa mea nemărginită şi să vă ţină plin de putere şi sănătate. Ceea ce se întâmplă prin bunăvoința Înaltpreasfinției Voastre aici nu încape în nici un email! Trebuie să vă povestesc multe, multe! Poate nu încap nici în cuvinte, numai bunul Dumnezeu le poate cuprinde. Vă doresc tot binele din lume!
Cu nespusă dragoste, recunoştinţă şi profund respect,
Doiniţa Mihai.
Sărut dreapta!

Mai sunt multe cazuri, nu am putut descărca mai multe fotografii şi nici nu am cum să le trimit. Îmi este mie ruşine de cum pot trăi aceşti oameni. Recunosc că au mari probleme de comportament, că mai fac probleme la depozit când ridică bonurile (unii dintre ei), dar nu trebuie judecaţi, pentru că ei nu ştiu decât de supravieţuire şi de ziua de mâine! Slavă bunului Dumnezeu că le putem da o bucăţică de pâine, doar şi la câini dăm, cum să-i lăsăm pe ei! Doamne, eu mă simt neputincioasă în faţa neputinței lor, mă gândesc ce va ieşi din atâţia copii care trăiesc în asemenea condiții şi mă rog Domnului să nu le răpească speranţa şi bruma de bucurie pentru lucrurile mărunte pe care le au.

Când o să mai am timp şi dacă vremea favorabilă îmi va permite, voi mai fotografia şi alte familii, pentru că este nevoie de timp ca să asculţi pe fiecare.

Au mai fost persoane de la presă, dar au spus că dacă nu pot scoate o “ştire” nu-i interesează. Doresc numai senzaţionalul, nu durerea care nu le aduce bani sau faimă. Ei rămân aici, ai nimănui, marginalizaţi şi dispreţuiţi pentru că, spun unii, nu ştiu să se poarte, de parcă noi ceilalţi ştim să ne purtăm cum trebuie mereu!

Acestea sunt, pe scurt, poveştile unor anonimi trişti care aşteaptă cu speranţa mereu ziua de mâine!

Prof. Doinița Mihai, 22 oct.

 Galerie foto: activități pe la diverse case de nevoiași, distribuire bonuri, masa de prânz la centrul de zi de la Negrești

 ***********************************

De la doamna prof. Doinița Mihai, Negrești – 27 septembrie 2015

Înaltpreasfinția Voastră,
Doresc să vă mai scriu câteva rânduri şi să va mai povestesc despre începutul unui nou an şcolar. Ţin să va mulţumesc în numele copiilor care au fost la mare la minunata doamna Veta, deoarece prin grijă nemărginită a Înaltpreasfinției Voastre au avut această oportunitate şi au fost extrem de fericiţi. Deasemeni şi eu mă consider o norocoasă că am avut ocazia să cunosc o persoană cu atâta dăruire şi cu atâta dragoste. Mai avem nişte fotografii de la seria a doua de copii care au fost la mare, pe care o să vi le trimitem. Dealtfel doresc să pun pe un CD mai multe filmuleţe şi fotografii cu activitatea noastră de aici şi cu scrisori şi felicitări de la copii, să va fac un mic colet şi să îl trimit la Mitropolie. Nu am cuvinte să mulţumesc suficient comunităţii de acolo şi Înaltpreasfinției Voastre pentru binele şi ajutorul acordat penru cei nevoiaşi de aici.
Acum au dispărut cu totul locurile de muncă şi majoritatea populaţiei trăieşte din ajutorul social. Eu nu pot să înţeleg de ce autorităţile noastre nu doresc să găsească soluţii pentru crearea locurilor de muncă şi se complac de a ţine oamenii în disperare. Ajutorul dat de Înaltpreasfinția Voastră comunității noastre este nepreţuit cu atât mai mult cu cât şi cei de acolo muncesc din răsputeri pentru a se întreţine. Nu vă ascund că şi la începutul acestui an şcolar am avut ispite, dar au trecut. Chiar dacă am fost descumpanită, cu ajutorul Domnului nostru Iisus Hristos, a Măicuţei Domnului, multă nădejde numai în Dumnezeu şi rugăciune m-au ajutat şi mi-au dat bucurii de nedescris, mai ales când am descoperit familii disperate şi pe care numai Maica Domului mi le-a trimis. E bine! E frumos! Biserica părintelui Ion Cucu este plină, vin oameni care nu au fost prea des pe la biserică! Programul de masă merge bine şi el şi am cuprins copii care sunt din familii cu părinţi care nu au nici o grijă de ei, unii alcoolici, şi mă gândesc să găsesc o soluţie să-i ţin mai mult la şcoală după masă ca să-şi facă şi o parte din teme.
Ştiu cât este de greu să ne ajutaţi! De multe ori mă întreb cât o să se mai poată. Bunul Dumnezeu ştie cât va mai fi, oricum noi vă mulţumim din suflet pentru tot. Am fost prin locurile unde sunt cocioabele care cad pe ei şi după ce fac o evaluare, o să repar acoperişul şi uşile la unele din ele, în funcţie de ce bani mai avem în cont, din ce aţi trimis peste suma de bonuri. Mâine merg să fac fotografii,să avem să vedem cum arată acum şi apoi vom face altele după reparaţie. Trebuie ales foarte bine ce facem. Am început să reactualizez fişele şi o să vă trimit electronic , măcar câte 10, în funcţie de cum le termin.
Vă doresc din toată inima sănătate, pace, bucurii duhovniceşti, putere de muncă și sunt foarte fericită că Dumnezeu mi-a îngăduit să vă cunosc.
Domnul Dumnezeul nostru să vă ocrotească de tot răul!
Cu mult respect, nemărginită dragoste şi recunoştinţă,
prof. Doiniţa Mihai. 

Galerie foto: Grădinița și clasa pregătitoare

 ***********************************

De la doamna Doinița Mihai, Negrești – 16 mai 2015

Înalt Preasfinţia Voastră,
mă bucur de fiecare dată când am prilejul să corespondăm şi să va mai aduc la cunoştinţă câte ceva! Va mulţumesc din nou, cu inima curată, pentru grijă ce o aveţi faţă de noi! Mă simt în acelaşi timp supărată, neputincioasă şi deznădăjduită că la noi nu se mai repară nimic privind grija faţă de om! Se are grijă de orice, numai de sufletele amărâte nu! (…) Mă bucur că mai putem ajuta familii vulnerabile cu ajutorul Înalt Preasfinţiei Voastre! Sunt atâtea familii care locuiesc în căsuţe minuscule, care stau să cadă şi nu are nimeni grijă de ei. Sigur că trebuie să discernem bine cum ajutăm, să fie cu adevărat cei care au neapărată nevoie, harnici şi neputincioşi material în acelaşi timp. Acest lucru nu se poate face fără rugăciune. Mă rog mereu înainte de a lua decizii în acest sens Măicuţei Domnului şi prietenilor mei sfinţii care răspund mereu rugăciunii, parcă abia aşteaptă să-i chemăm în ajutor! După examenele de evaluare de săptămâna această mă duc să fac fotografii, să stau de vorba cu familiile şi vă trimit rezultatul şi Înaltpreasfinției Voastre, să vedeţi dacă este bine ce gândim! (…)
Hristos a înviat! Este cea mai mare bucurie a noastră şi aerul pe care îl respirăm! Ai grijă Doamne de noi toţi şi ne iartă pentru neputinţele şi păcatele noastre!
Cu nespusă recunoştinţă, mare bucurie de a vă cunoaşte şi profund respesct, prof. Doiniţa Mihai. Sărut dreapta!

Galerie foto: Copiii din Negrești la biserică

 ***********************************

De la doamna Doinița Mihai, Negrești – 3 mai 2015

Înalt Preasfinţia Voastră,
(…) Copiii de la clasele unde fac ore mă întreabă mereu dacă PĂRINTELE s-a făcut sănătos! La noi totul este cum ştiţi, numai că situaţia din zona s-a înrăutăţit tare rău, parcă nici o dată nu a fost atât de rău. Eu am distribuit bonurile lunare şi ca de fiecare dată, am văzut oameni disperaţi pentru acele alimente! Am crezut că după alegeri se va îmbunătăţi situaţia dar parcă răutatea atinge cote inimaginabile şi oamenii ajung la disperere. Lipsa locurilor de muncă şi imposibilitatea de a asigura strictul necesar duce la disperare! Se minte mult şi se trăieşte greu. Doresc să mulţumesc încă o dată întregii comunităţi de acolo că bucură atâţia oameni amărâţi de la noi. O să va trimit câteva fotografii de la un spectacol în clasa făcute de câţiva copii care se bucură de fiecare zi cu soare! Poate da bunul Dumnezeu să trăiască mai bine ei decât părinţii lor!(…)

Galerie foto: Serbare la Negrești

 ***********************************

De la doamna Doinița Mihai, Negrești – 12 martie 2015

Înalt Preasfinţia Voastră,
astăzi, la ora de la clasa a V-a le-am povestit copiilor despre Nurnberg şi că este ziua Înaltpreasfinției Voastre şi ei au dorit să vă felicite în felul lor! Au fost foarte entuziasmaţi şi exuberanţi încât i-am fotografiat şi vă trimit fotografia! Copiii sunt de obicei foarte sinceri şi eu mă simt foarte bine în mijlocul lor! Va dorim cu toţii sănătate, bucurii duhovniceşti, putere de muncă şi de a trece peste toate relele! Domnul Dumnezeul nostru să va aibă în pază. Eu sunt foarte fericită că am avut marea binecuvântare de a vă cunoaşte! Cu recunoştinţă, nemărginită dragoste şi profund respect, prof. Doiniţa Mihai.

Galerie foto: Activități cu copiii din Negrești și diferite acțiuni umanitare

  ***********************************

De la doamna Doinița Mihai, coordonatoarea proiectului din Negrești – 25 ianuarie 2015

Înaltpreasfinţia Voastră,
Aşa cum v-am spus, vă mai trimit încă o tură de fotografii cu copii care au primit încălţăminte! Vă rog, în numele familiilor beneficiare, să mulţumiţi Domniei sale, domnului Deichmann pentru binele făcut acestor persoane pentru că ei sunt, majoritatea, din zone unde un este drum bun, este mult noroi şi zăpadă până prin martie-aprilie! Vedeţi din fotografii bucuria copiilor! La acei copii care sunt din alte localităţi le-am dat la părinţii lor care au fost foarte fericiţi, mai ales că sunt şi de calitate bună! Să ştiţi că au fost şi persoane care au plâns de bucurie că au cu ce încălţa copiii! O să va mai ţin la curent cu tot ce facem aici după ce se încheie situaţia la învăţătură şi fac toate raportările (…)
O să va mai scriu cât de curând pot,să va dea bunul Dumezeu sănătate şi putere de muncă. Sărut dreapta! Cu multă dragoste şi profund respect, prof. Doiniţa Mihai.

Darurile primite de copiii din Negrești

Darurile primite de copiii din Botoșani

***********************************

De la doamna Doinița Mihai, coordonatoarea proiectului din Negrești

8 ianuarie 2015

… Măicuţa Domnului nostru Iisus Hristos este prietena mea şi martora mea cea mai de nădejde în tot ce fac! de exemplu, astăzi când mergeam la ore, pe un frig de -25 grade, m-am întâlnit pe stradă cu o fată de liceu care avea în picioare teneși! Am întrebat-o de unde este şi a spus că de la Valea Mare, un sat la 5 km de noi, că face naveta la liceu în clasa a XI-a. Am luat-o la mine la şcoală şi i-am dat o pereche de cizme din cele în plus (v-am spus că având reducere, am avut ocazia să luăm perechi în plus, pe care le distribuim pe bază de tabele cu semnătură). Era tare bucuroasă! Am întrebat-o cu ce trăiesc şi a spus că nu mai au nici un venit părinţii, că tatăl ei a avut şomaj dar nu mai primeşte acum şi nu a putut beneficia nici de bani de liceu, pentru că atunci când s-au făcut bursele tatăl ei era şomer. Atunci am mulţumit Măicuţei Domnului că a scos-o în calea mea şi i-am spus să facă fotografie şi să aducă acte, ca să o prind la bonuri! Era foarte fericită! Aveam câteva caiete în birou la mine şi i le-am dat! Astăzi, prin bunăvoinţa celor darnici, am mai făcut un copil fericit…

***********************************

Scrisori de Crăciun, de la copiii din Negrești

***********************************

De la doamna Doinița Mihai, coordonatoarea proiectului din Negrești

18 decembrie 2014

„Înaltpreasfinţia Voastră,

Doresc să vă mulţumesc pentru toate şi în acelaşi timp să vă fac un succint raport despre modul de gestionare a fondurilor trimise de Mitropolie. În privinţa fondurilor folosite pe parcursul anului este o mare transparență. Bonurile au fost distribuite lunar, iar în momentul în care un elev nu s-a mai prezentat la şcoală, bonurile au fost redistribuite sau anulate. În general, activitatea de distribuire are loc la începutul fiecărei luni şi persoanele prinse în proiect sunt foarte mulţumite.

Pentru activităţile desfăşurate cu prilejul Sfintei Sărbători a Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, pot să vă informez că la noi a fost foarte multă bucurie, cu atât mai mult cucât nimeni nu s-a aşteptat că va primi atâtea daruri de Crăciun! Aşa cum v-am mai informat, s-au racordat la curent electric încă trei familii foarte necăjite şi care de acest Craciun vor beneficia de lumină în casă. Suma aferentă acestei operațiuni a fost de 1700 euro, avem documentaţie completă, făcută de firma de electricitate judeţeană de care aparținem. La familiile beneficiare de bonuri s-a mărit suma pentru sărbători cu 50 lei, acest lucru fiind posibil şi din economiile realizate la schimbul valutar, dar şi a bonurilor anulate şi completate cu fonduri primite pentru Crăciun. Au fost făcute 250 pachete cu alimente şi dulciuri pentru şase biserici din zona Negreşti după cum urmează: câte 50 pachete pentru cele trei biserici din oraş, 40 pachete pentru biserica din Parpaniţa şi câte 30 pachete pentru bisericile de la Căzăneşti şi Valea Mare. De asemenea, au foat făcute 40 pachete cu alimente pentru persoane în vârstă, bolnave şi fără nici un alt ajutor. Aceste pachete au fost o parte distribuite prin biserica Parohiei I şi o parte duse acasă la bătrînii nedeplasabili decătre un grup de copii. Cea mai de amploare activitate a fost festivalul de colinde „Hristos se Naşte, Slăviţi-L” la care au participat 14 formaţii din localităţile Băceşti, Todirești, Vultureşti, Valea Mare, Buda, Parpaniţa, Rafaila, Sofroneşti, Dumești, precum şi cinci formaţii din oraşul Negreşti. Vă trimitem filmările de la Festival, precum şi un DVD cu o parte din fişele restante de la copii […] Noi, cei de aici vă iubim, va mulţumim pentru toate şi încercăm să fim mai modeşti, mai buni şi cu sufletul deschis spre toţi cei care au nevoie!

Domnul Dumnezeul nostru să vă aibă în pază Lui minunată, să ne trăiţi întru mulţi ani, sărbători fericite vă dorim din toată inima!

Sărut dreapta! Cu multă dragoste, recunoştinţă şi profund respect, prof. Doiniţa Mihai.

***********************************

 Scrisori venite de la bursierii din Botoșani, octombrie 2014:

În 25 octombrie Părintele Marius Ciobanu, coordonatorul grupei de bursieri din Botoșani, ne-a trimis scrisorile unora dintre acești copii, pe care le puteți citi aici și aici. Mai jos, câteva fragmente:

  • „De fiecare dată când primesc bursa sub forma tichetelor am impresia ca e prima oară și de fiecare dată mă încearcă aceea și emoție. Vreau să vă mulțumesc pentru că oferiți acest ajutor persoanelor ca noi, care avem nevoie de un suport material în plus. În fiecare lună, tichetele au  ajuns  în  familie,  iar  mama  a  cumpărat  cele  necesare,  în  mare  măsură  alimente.  Vă mulțumesc pentru ajutorul oferit și sper ca bunătatea să vă fie răsplătită! „ (Andrei Hrițuc, elev, cl. a XII-a, C.N. Mihai Eminescu – Botoșani)
  • „Vă  mulțumesc  din  suflet  pentru  această  bursă – de  care  am  beneficiat  în  anul școlar precedent – bani/tichete care mi-au fost de un real folos, pentru diverse nevoi personale, dar mai ales pentru familia mea. Vă doresc, ca prin bunătatea lui Dumnezeu, binele pe care mi-l faceți să vi se întoarcă și să vă bucurați așa cum și eu mă bucur de pe urma acestei burse.” (Adelina Hrițuc, studentă an I, Universitatea Tehnică, absolventă a C.N. Mihai Eminescu – Botoșani)
  • „Consider că această bursă este un foarte bun sprijin, dar și o încurajare imensă deoarece cu ajutorul acestor bani pe care îi primesc lunar reușesc să-mi achiziționez lucruri necesare vieții de  zi  cu  zi, dar și  din cele folositoare  în  viața  de  elev licean. Acum  am  posibilitatea  să  îmi cumpăr toate cele necesare pentru a învăța, cu gândul că am șansa de a-mi construi un viitor sigur,  iar  pentru  acest  lucru  mul țumesc  Mitropoliei  Române  Ortodoxe  din  Germania.” (Oana, elevă cl. a XII-a, C.N. Mihai Eminescu – Botoșani)
  • „Este atât de încurajator să sim ți că sunt oameni care îi sprijină pe cei care doresc să învețe și să se pregătească pentru viitor. Este plăcut gândul că alții își consumă din timpul și resursele lor  materiale pentru  mine,  încurajându-mă  să  muncesc  mai  mult,  să  învăț  mai  bine.  Vă mulțumesc  pentru  ajutorul  acordat!” (Alexandru,  elev,  cl.  a  XII-a,  Colegiul  Tehnic – Botoșani)
  • „Prin  această  simplă  scrisoare  vrem  să  vă  aducem un semn de recunoștință și  mulțumirile noastre  pentru  ajutorul  pe  care  ni  l-ați  oferit  prin  bursa  acordată  de  dumneavoastră. Cuvintele nu pot exprima cu adevărat bucuria pe care ne-o faceți. Cu respect, Mihai, Sebi și Adina Popescu, Școala Oneaga-jud. Botoșani”
  • „Sunt Pandel Maria-Diana și sunt elevă în clasa a V-a la Școala nr. 11 din Botoșani. Vreau să vă  mulțumesc  pentru  acest  ajutor  și  mă  rog  seara  când  îmi  spun  rugăciunea  să  vă  dea Dumnezeu sănătate și să ajutați cât mai mulți copii. Vă mulțumesc frumos!”
  • „Sunt Pandel Alexandru Constantin din Botoșani, elev în clasa a VIII-a la Liceul Sportiv, cu profil – fotbal. Îmi place ceea ce fac, dar de multe ori părin ții nu dispun de resurse material să-mi cumpere echipamentul necesar. De aceea, ajutorul dumneavoastră a venit atunci când părinții  aveau  mare  nevoie  de bani și  acum  au  reușit  să-mi  cumpere  echipamentul  pentru școală și alte lucruri.  Pentru aceasta, vă mulțumesc dumneavoastră și tuturor oamenilor cu suflet mare care se gândesc la copii ca noi și ne oferă acest ajutor!”
  • „Mă numesc Corduneanu Mariana și sunt mama a două fetițe, Anastasia și Petronela, care au beneficiat de bursa socială trimisă de dumneavoastră pe parcursul anului școlar 2013-2014. Doresc  să  vă  mulțumesc  din  suflet  pentru  sprijinul  oferit,  care  ne-a  fost  de  un  real  folos, ținând  cont  de  beaju nsurile  financiare  pe  care  le  avem și  de  faptul  că  locuim  într-o  zonă defavorizată,  fără  a  avea  o  sursă  de  venit  permanent.  Dumenezeu  să  vă  răsplătească bunătatea și dragostea! Cu recunoștință, Corduneanu Mariana”
  • „Mă numesc Cibotariu Adriana și sunt elevă la Școala Gimnazială nr. 1 – Concești. Sunt unul din copiii care se bucură de bursa pe care o acordați. Vreau să vă mulțumesc pentru acest ajutor nesperat pentru mine și familia mea. Eu vă pot spune că mă străduiesc să am rezultate bune la școală și vă promit că o să încerc să fac mai mult. Eu cu familia mea vă mulțumim, vă urăm multă sănătate și ne rugăm pentru dumneavoastră.”
  • „Mă tot gândesc și încerc să găsesc cuvintele potrivite pe care le-aș putea adresa în semn de mulțumire.  Constat  însă  că  ele  nu  sunt  de  ajuns și  nu  ar putea  niciodată  înlocui  efortul  și sprijinul  dumneavoastră.  Dar  recuno ștința  este  firească  și  omenească,  iar  un  simplu MULȚUMESC rostit sincer și din tot sufletul ar fi una din căile prin care pot să-mi exprim bucuria că mi-a ți fos ală turi. A mai trecut un an școlar în care am simțit din plin sprijinul din partea  dumneavoastră.  Pentru  că  via ța  ne  învață  de  toate:  să  zâmbim,  să  plângem,  să mulțumim, să continuăm, să fim puternici. Am învățat astfel să mă descurc, să mă bucur de lucrurile mărunte și să mă mulțumesc cu cât am. Vă muțumesc din suflet tuturor și vă urez multă  sănătate!  Cu  multă  stimă,  Timiță  Ilinca – cl.  a  VIII-a, Școala  nr.  1 – Concești,  jud. Botoșani”

 ***********************************

28.09.2014

de la Prof. Doinița Mihai, Negrești

„Înalt Preasfinția Voastră,

A început şcoala şi am reorganizat puţin modul de distribuire a ajutoarelor trimise de Înalt Preasfinţia Voastră, am mai rotit copiii, dar am avut mari probleme cu unii părinţi care nu înţeleg că mai trebuie să beneficieze şi alţii mai necăjiţi ca ei. […] Încerc acum să mai obţin de la Minister aprobarea pentru încă o grupă de educare a analfabeţilor, pentru că am mai găsit cam 20 persoane fără niciun fel de știință de carte. Din nou în programul de servirea mesei la cantină liceului am cuprins copii care ar fi renunţat la şcoală dacă nu îi ajutăm noi şi stau la internat, dar au rămas şi o parte din cei mici, care umblă pe străzi şi nu-i pot duce nici la centru să înveţe. Cu centrul de zi am făcut un parteneriat pe care o să-l trimit şi Înalt Preasfinției voastre, prin care ei se obligă să-i ajute la teme, să-i ţină după-amiaza; acolo şi noi să le dăm bonurile pe care le ridică ei de la depozit cu  tot ce le trebuie copiilor, iar ei aduc facturile nominale.În zona noastră foarte săracă s-a închis şi spitalul de trei ani. Clădirea este foarte modernă, făcută din fonduri europene. Dacă auziţi medici care doresc să deschidă spitale în ţară, aici ar fi o oportunitate pentru că ar beneficia de fonduri de la asigurările sociale şi ar fi de ajutor şi populaţiei sărace […]”

***********************************

5.05.2014

de la Prof. Doinița Mihai, Negrești
 
Înalt Preasfinția Voastra,

 am făcut un raport privind modul de gestionare a sumelor trimise de catre Înalt Preasinția Voastră și cât de repede voi primi documentele de la EON Moldova, trimit un colet cu copii dupa toate documentele justificative, dupa cum am scris în raport […] Noi aici avem o întreagă arhivă cu documente, având în vedere că avem factura lunară pentru fiecare beneficiar în parte de când mergem cu acest depozit , iar pentru anul 2013 din ianuarie până în iulie avem de la firma cealaltă facturi centralizate cu bonurile anexate. Vă trimitem în colet tot ce mai solicitați.

 Încă o dată vă mulțumim din suflet pentru tot ce ați făcut pentru noi, vă dorim sănătate și multe împliniri duhovnicești, precum și putere de muncă! Sărut dreapta! Hristos a inviat!

Cu multă dragoste și profund respect, prof. Doinița Mihai.

Aici puteți descărca raportul cu privire la folosirea fondurilor de ajutor primite de la Mitropolia Germaniei, Europei Centrale și de Nord

 ***********************************

februarie 2014

de la Prof. Doinița Mihai, Negrești

 Inalt Preasfinția Voastra,

Am dat bonurile si pe luna ianuarie si am fost extrem de mahnita de unele persoane care erau asa disperate ca nu mai aveau nimic de mancare. In zona noastra situatia devine din ce in ce mai disperata, parca nici o data nu a fost atat de rau. Probabil asa e la nivel de tara! Copii care merg la masa, in special cei din invatamantul primar, nu mai lipsesc asa mult de la scoala căci vin pentru masa aceasta calda! Unii dintre ei fac foarte des paduchi si colegii ii marginalizeaza. Imi este tare mila de ei, vorbesc cu ceilalti copii, dar si acestia sunt mici si sinceri in felul lor. Am avut marea bucurie duminica, chiar daca afara a fost frig si ninsoare sa constat ca au venit la biserica multi din program care nu veneau de obicei. In legatura cu familia la care a luat foc casa, s-a costatat ca nu au ars peretii de tot, casa a putut fi salvata. Vecinii au reparat la pereti, noi am cumparat materiale de reparatie, rigips, ciment care a fost pus de o echipă de muncitori, si ce a mai fost nevoie.S-a refacut in totalitate instalatia electrica, am pus usa si geamul arse si s-a turnat sapa de cimenet pe jos căci ei aveau pamant pe jos. Bunurile din camere le-au ars. Daca ne raman bani poate le luam si un pat. O sa ne gandim cum ii ajutam mai deperte. Au doi copii si femeia este insarcinata iar in luna a VII-a cred. Pentru ei avem proces verbal de la situatii  de urgenta cu constatarea incendiului si toate facturile platite pana acum. O sa va mai trimit niste copii de pe documente cand vine fiica mea in tara, in luna februarie. Inca o data, ca de obicei, va sunt profund recunoscatoare pentru ajutorul dat comunitatii noastre, si cand nu o să se mai poata o sa ne restrângem si noi in functie de disponobilitati. Bunul Dumnezeu sa va rasplatească inmiit tot ce faceti, să va dea sanatate si bucurii duhovnicesti.

 ***********************************

 15 ianuarie 2014

de la Prof. Doinița Mihai, Negrești

Înalt Preasfinția Voastră,

va mulţumesc mult pentru răspunsul promt cât şi pentru grijă deosebită ce o purtaţi acestor copii şi implicit familiilor lor. Eu mâine încep să le dau bonurile pentru că până merg toţi la depozit cred că vor veni şi banii în cont. Sunt unii dintre ei dependenţi de aceste alimente. Vine salvarea des la şcolile noastre şi am întrebat ce au copii de sunt aşa sensibili şi au spus că în general au anemie severă. Am fost tare necejita pe această situaţie care cred că nu este singulară. Cred că mai sunt multe zone în ţară la fel. La noi, aici, ieri a ars căsuţa unor necăjiţi, care au patru copii mici şi fiind din pământ, pompierii au stricat şi ce a mai rămas după foc. Multă lume îi condamnă pe cei necăjiţi, spun că sunt leneşi, dar lipsa educaţiei îşi spune cuvântul, precum şi lipsa locurilor de muncă şi, bineînţeles, sistemul. Cred că toţi suntem cumva responsabili de ce se întâmplă cu cei de lângă noi. Un copil de 10 ani din cei care îi duc la cantină a stricat cu altul de 12 ani uşa de la biserica şi au furat 30 lei de la cutia milei. Toţi au spus să nu-l mai duc la cantină, dar e aşa de mic, pe părinţi nu avem baza de loc, toţi cei trei copii ai lor trăiesc cum pot şi stau mai mult pe stradă. Eu nu pot să-i răpesc şi farfuria de mâncare pe care i-o oferiţi. Cred că poate fi educat, încet, cu răbdare, dar cred că se poate.

Iertaţi-mă că va scriu aşa de mult, dar am atâtea să va spun despre ei! Fiecare are o poveste care mai de care mai tristă. Va doresc tot binele din lume şi va sunt profund recunoscătoare că ne ajutaţi iar pentru mine acest lucru îmi da o duioşie şi o mângâiere deosebită în suflet. Sunt cu adevărat binecuvântată de Dumnezeu că va cunosc. Domnul să va aibă în pază! Sărut Dreapta!

*********************************************************************** 

„Sărbători fericite!”
24 Dec 2013 

 Înaltpreasfinția Voastră,

Au venit sărbătorile, iar eu sunt mesagerul celor mulți și necăjiți, pe care îi ajutaţi cu atâta dragoste! Vă dorim din tot sufletul sănătate, împliniri duhovniceşti şi nesfârşite bucurii. Fie ca bunul Dumnezeu să vă ţină sanatos, în pace şi să vă dea mereu putere de muncă şi putere de a depăşi orice obstacol!

Sărbatori fericite şi să ne trăiţi întru mulţi ani!
  Cu multă dragoste şi profund respect,

prof. Doinița Mihai.

Aici puteți descărca o prezentare Powerpoint cu activitatea copiilor din Negrești

 *********************************************************************** 

Duminică, 6 Oct 2013

”Maine începem să dăm masa caldă!”

Înalt Preasfinţia Voastră,

Mâine pornim masă caldă pentru cei 30 copii la cantină Liceului.

Mâncarea este foarte bună, ciorbă, felul doi şi desert. Am ales copii şi mici şi mari. Sunt familii la limita subzistenţei, care trăiesc în condiţii infernale şi la care am luat doi sau trei copii, în felul acesta copiii fiind nevoiţi să vină şi la şcoală. Sunt şi copii cu părinţi alcoolici, copii părăsiţi de părinţi la bunici bătrâni cu pensii mici. De asemeni mai avem copii de la liceu care nu au bani de internat, stau la gazde şi noi le dăm masă caldă la cantină, poate reuşesc şi ei să facă măcar 10 clase. Sper că pe unii dintre ei, dacă vor lua burse sociale ”Bani de liceu” să-i aducem la internat, unde sunt condiţii bune şi pot învaţă. Am reuşit să selectez aproape tot grupul pentru bonuri, mai trebuie cam 6-7 copii dar mai cercetez dosare. […] Încerc să fac totul numai în folosul copiilor necăjiţi, mulţi dintre ei fiind mai maturi mult decât vârstă lor. Este atâta suferită în ochii multora dintre ei! Va mulţumesc petru tot ce faceţi pentru copii noştri, va doresc bucurii şi împliniri şi bunul Dumnezeu să va ocrotească neîncetat.

Cu multă dragoste, recunoştinţă şi profund respect, prof. Doiniţa Mihai.

 

*********************************************************************** 

Luni, 19 Aug 2013

„Mulțumiri”

Înalt Preasfinţia Voastră,

Sunt încă sub puternica inpresie a întâlnirii dintre copiii noştri şi Înalt Preasfinţia Voastră. Copiii, în mod special cei de la liceu, au fost profund impresionaţi de această întâlnire. Eu în această excursie m-am străduit să le asigur toate condiţiile şi să le arăt cât mai multe lucruri. Am fost cu copiii la Mănăstirea Agapia, la Mănăstirea Sihăstria, am urcat cu tot grupul pe jos la Mănăstirea Sihla şi la peştera Sfintei Teodora, la Mănăstirea Secu părintele Cleopa le-a dat un frumos cuvânt de învăţătură. Pe drumul de întoarcere le-am oferit o masă caldă cu mici şi prăjituri. De asemeni am urcat cu ei la Cetatea Neamţ unde din iconomia Bunului Dumnezeu au participat şi la un festival medieval. Erau foatre fericiţi şi mulţumiţi. Cred că, cel puţin o bună parte din ei vor ţine minte mult timp această experienţă frumoasă. […] Va doresc tot binele din lume, cât mai multe bucurii duhovnicesi şi împliniri. Domnul Dumnezeul nostru să vă aibă mereu în grijă să nemărginită.

Cu multă dragoste şi profund respect, prof. Doiniţa Mihai. Sărut dreapta!

***********************************************************************

Vineri, 26 Apr 2013

„Doamne ajută!“

Înalt Prea Sfinţia Voastră,

Am reuşit să distribui bonurile pentru luna aprilie, aşa încât fiecare copil să aibă pentru Sfînta Sărbătoare a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos câte ceva. Avem copii din sate şi au venit greu părinţii. Mare bucurie le-aţi făcut. Am făcut şi câteva activităţi cu copiii la biserica, cu acei care învaţă la noi. A fost foarte frumos. Domnul profesor de religie îi duce la împărtăşit luni. Părintele Cucu este foarte emoţionat, de asemeni şi ceilalţi preoţi de la celelalte parohii. […] Domnul Dumnezeul nostru să va aibă mereu în pază şi să va ţină sănătos şi cu putere de muncă. Mai este o săptămînă şi vine bucuri mare a Învierii, să va dea Dumnezeu multe bucurii. Sărut dreapta.

Cu nespusă dragoste şi profund respect, prof. Doiniţa Mihai.

***********************************************************************

Vineri, 5 Apr 2013

Mesaj de la Negreşti

Înalt Prea Sfinţia Voastră,

Activitatea noastră este monitorizată de Parohia I Negreşti, parohie în care se află școala noastră. Avem paroh pe Sfinţia să, părintele Ion Cucu. În Negreşti mai sunt încă două parohii. Părintele a informat şi protoieria

Vaslui, din care facem parte. Zilele acestea am selectat dosare la câţiva copii. Sunt foatre mulţi necăjiţi, alegem cu grijă, urmând ca de luni să le facem fotografii. […]

Cu multă dragoste şi profund respect, prof. Doiniţa Mihai. Sărut dreapta!

***********************************************************************

Duminica, 12 mai 2013

Mesaj de la Botoșani

Înalt Prea Sfinţia Voastră,

La începutul Postului Mare ne aflăm sub semnul bucuriei, datorită reacţiilor pline de recunoştinţă ale copiilor care au primit bursă în cadrul acestui proiect pe care l-aţi iniţiat.

Păstrând ca un criteriu prioritar situaţia financiară defavorabilă, am urmărit să selectăm totuşi un grup eterogen (din punctul de vedere al categoriilor diferite ca vârstă, mediu social, număr al membrilor familiei sau nivel al rezultatelor şcolare).

Bineînţeles, cei implicaţi în acest proiect social, în calitate de colaboratori ai Pr. Marius Ciobanu, cunoaştem istoricul familial al copiilor selectaţi şi putem confirma că din punct de vedere moral majoritatea aparţine categoriei celor care înţeleg şi dimensiunea duhovnicească a acestui demers caritabil de care beneficiază prin bunăvoinţa şi purtarea de grijă a IPS Voastre. Ne asumăm responsabilitatea şi va asigurăm că aceşti bani nu încurajează viciile sau adicţiile vreunui membru al familiilor din care provin aceşti copii.

De aceea, banii primiţi şi distribuiţi reprezintă pentru unii alinarea unei suferinţe cauzate de boală personală sau a altui membru al familiei, iar pentru alţii – posibilitatea de a-şi procura câteva bunuri care pentru noi par indispensabile, dar pentru ei rămân adeseori inaccesibile (articole vestimentare, încălţăminte, alimente, produse de igienă etc.).[…]Va mulţumim că ne-aţi oferit prilejul de a ne împărtăşi de bucuria sinceră a aproapelui, trăind aceste zile ale începutului de primăvară sub semnul înnoirilor sufleteşti.

Va dorim – IPS Voastre şi tuturor celor implicaţi în acest proiect – bucurii duhovniceşti şi revărsări de har în candelă inimii aprinse de lucrarea milosteniei!

Cu recunoştinţă,

prof. Tamara-Irina Săvescu

Colegiul Naţional „M. Eminescu” – Botoşani

*********************************************************************** 

Mesaj de la Adelina şi Andrei Hriţuc – Botoşani

„Mă numesc Adelina Hriţuc şi va scriu pentru a va mulţumi pentru darul acesta extraordinar. În primul rând, vreau să va confirm că am primit 216 lei, iar aceşti bani mi-au folosit foarte mult întrucât chiar aveam nevoie de o suma de bani pentru a-mi cumpăra de încălţat, iar restul rămas i l-am dat mamei pentru cheltuielile zilnice din casă. De asemenea, vreau să va spun despre mine că am reuşit să mă calific la etapă naţională a olimpiadei de religie şi voi pleca pentru această competiţie la Cluj, aşa că mi-am oprit şi mie o mică suma din banii primiţi, pentru a avea acolo la nevoie.

Va mulţumesc pentru jertfa aceasta şi va doresc să va răsplătească Dumnezeu acest gest de grijă pe care ni-l arătaţi!”

„Mă numesc Andrei Hriţuc şi sunt unul dintre elevii care au primit luna această bani, în cadrul bursei acordate de dumneavoastră. Va mulţumesc pentru acest dar pe care îl faceţi nu numai mie, ci şi celorlalţi elevi care au primit acest ajutor. Am înţeles că trebuie să justificăm ce am făcut cu bursă primită, prin urmare – va spun următoarele: am primit 216lei şi deoarece mama a spus să-mi cumpăr de îmbrăcat, mi-am luat o pereche de adidaşi şi un tricou, iar restul de bani mi-au rămas pentru un mic pachet zilnic cu ceva de mâncare pentru timpul cât stau la şcoală.”

FAMILIA    NECULAI  NECULAI

Are în componenţă 7 membri, 5 copii şi părinţii. Locuiesc cu toţii în casa care se vede, o cameră şi o magazie, dacă se poate numi aşa. Mama cu cei cinci copii dorm în cameră iar tatăl în magazia de scândură care se vede. Trăiesc din ajutorul social. Când am fost la ei, trei copii erau la şcoală. Cel mai mic din fotografie era nebotezat şi l-am botezat eu anul trecut la vârsta de trei-patru ani. Mama este foarte slabă, cred că este şi bolnavă dar nu are cum să ajungă la un medic, în localitatea noastră amărâtă fiind desfiinţat spitalul. Soţul munceşte cu ziua, după cum observaţi are nişte saci de porumb lângă uşă, câştigaţi la muncă. Doresc  să îi ajut să acopere căsuţa şi să întărească cumva magazia, să poată sta în ea şi la iarnă, când nu va fi excesiv de frig. Nici refugiaţii nu stau aşa. Că ei sunt peste 60 familii numai în localitatea noastră! Nu-i putem ajuta pe toţi, dar măcar pe cei care chiar stau în condiţii de acest fel le putem face acoperişul! Cu ce sunt vinovaţi copilaşii lor oare? Nu sunt egali cu toţi ceilalţi?

  FATIMA DUMBRAVĂ

În această casă locuiesc 7 persoane. Cred că putem să îi ajutăm şi pe ei să-şi acopere căsuţa. Fatima este turcoaică din Costanța şi s-a măritat cu un rom de la noi. Are doi copii cu el, locuiesc cu socrii şi cu încă doi copii ai socrilor. Când am fost să fac fotografii Fatima nu era acasă, era la strâns cartoane ca să pună pe foc să facă mâncare.  Nu are şcoală şi am înscris-o în clasa  I la programul de adulţi „A două şansă”. Este foarte ambiţioasă să înveţe, deşi are un handicap sever la un picior şi abia merge. Sper ca până dă frigul să rezolv cu acoperişul măcar la trei case. După ce-şi vor acoperi casele voi face iar fotografii. Nu avem posibilitatea să le plătim şi manopera, care la noi este foarte scumpă şi nu este de calitate. Am încercat să găsesc oameni cu suflet care să-i ajute cu un preţ mai mic, dar când aud că noi le plătim materialele cer preţuri prea mari, crezând că e rost de câştig. Drămuiesc  fondurile cu mare atenţie că să se ajute cât mai multe familii.

FAMILIA FLORIN LUȚU

Prin voia bunului Dumnezeu le-am botezat acum puţin timp fetiţa, care este în braţele femeii. Au cinci copii, doi din ei fiind la şcoală când am fost pe teren.  O să le luăm şi lor materiale să-şi consolideze casa şi să mai ridice o camera, locuind 7 persoane într-o singură camera. Sper să muncească şi să-i ajute şi alţii să-şi consolideze locuinţa. Nu au nici un fel de venit, trăiesc din ajutorul social şi alocaţiile copiilor. La fiecare familie am mai multe fotografii,  dar nu mă pricep la exportul datelor şi, aşa cum v-am spus, voi face un CD sau DVD cu ajutorul unui specialist şi sper că până de sărbători să va trimit un colet în care să va pun şi scrisori de la copii, felicitări făcute de ei pentru sponsori  şi dacă doriţi şi fişele scoase la imprimantă.

FAMILIA URSU

Cu un spaţiu exagerat de mic pentru 7 persoane, practic un hol din scânduri şi o camera minusculă. Mai au ceva materiale şi o să le luăm noi table pentru acoperiş, pentru a ridica prin munca lor din chirpici o încăpere lângă ce au acum. Se vede neputinţa pe chipurile lor precum şi disperarea.

Mai sunt multe cazuri, nu am putut descărca mai multe fotografii şi nici nu am cum să le trimit. Îmi este mie ruşine de cum pot trăi aceşti oameni. Recunosc că au mari probleme de comportament, că mai fac probleme la depozit când ridică bonurile (unii dintre ei), dar nu trebuie judecaţi, pentru că ei nu ştiu decât de supravieţuire şi de ziua de mâine! Slavă bunului Dumnezeu că le putem da o bucăţică de pâine, doar şi la câini dăm, cum să-i lăsăm pe ei! Doamne, eu mă simt neputincioasă în faţa neputinței lor, mă gândesc ce va ieşi din atâţia copii care trăiesc în asemenea condiții şi mă rog Domnului să nu le răpească speranţa şi bruma de bucurie pentru lucrurile mărunte pe care le au.

Când o să mai am timp şi dacă vremea favorabilă îmi va permite, voi mai fotografia şi alte familii, pentru că este nevoie de timp ca să asculţi pe fiecare.

Au mai fost persoane de la presă, dar au spus că dacă nu pot scoate o “ştire” nu-i interesează. Doresc numai senzaţionalul, nu durerea care nu le aduce bani sau faimă.

Ei rămân aici, ai nimănui, marginalizaţi şi dispreţuiţi pentru că, spun unii, nu ştiu să se poarte, de parcă noi ceilalţi ştim să ne purtăm cum trebuie mereu!

Acestea sunt, pe scurt, poveştile unor anonimi trişti care aşteaptă cu speranţa mereu ziua de mâine!