Anunț: Rugăciune la început de an școlar, la Viena

Sâmbătă, 17 septembrie, începând cu orele 17, Părintele Nicolae Dura și Părintele Emanuel Nuțu așteaptă părinții și copiii în Biserica „Sf. Ap. Andrei” din Viena-Simmering,unde se vor ruga împreună pentru ajutor în noul an școlar care tocmai a început. De asemenea, toți sunt așteptați și la Spovedanie, iar Duminică, 18.09 la Împărtăşanie. Mai jos găsiți informații despre programele școlii parohiale pentru anul școlar 2016/2017.

 Ora de Religie ortodoxă

Ora de Religie ortodoxă se organizează ȋn diferite şcoli publice din Austria. Pentru elevii din clasele primare (1.-4. Volksschule) care nu au asemenea ore ȋn şcoală pot să se ȋnscrie pentru a frecventa ora de religie, care se va organiza la biserica din Viena, Kobelgasse 18, în fiecare a doua sâmbătă din lună. Copiii vor primi note care apoi vor fi trecute ȋn documentele şcolare. Ora de religie sprijină educaţia religioasă şi cunoaşterea Sfintei Scripturi. După cum spunea filosoful român Gabriel Liiceanu, „A nu şti Biblia este un fapt de incultură crasă pentru un european. Un om care nu cunoaşte Biblia nu are acces la alfabetul culturii europene şi riscă, de pildă, să se plimbe prin marile muzee ale Europei ca pe o plantaţie de cartofi. Un copil se cuvine să înveţe Crezul, dar, deopotrivă, să ştie cine e Iosif, cine e Avraam, ce înseamnă ispitirea din pustiu, Golgota etc.

Pregătire pentru prima Spovedanie

De asemenea, și ȋn acest an şcolar în Biserica „La Sfânta Înviere” se va desfășura programul catehetic de pregătire a copiilor pentru prima Spovedanie (program care se adresează în primul rând elevilor din clasele I-a şi a II-a din şcoala primară)

Ora de Limba Română

Ora de Limba Română se va organiza ȋncepând de Duminică 18. 09. 2016, ora 11,50 până la 12,40 ȋn sala parohială. Aceste ore vor fi susţinute de D-na Prof. Mag. Alina Drimuş.

Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce eşti Lumina lumii şi Învățătorul oamenilor ocroteşte, ajuta şi povăţuieşte pe elevii şi elevele care încep anul școlar 2016/17!

Urăm ca toţi copiii noştri să înveţe bine şi să fie cuminiţi spre folosul lor şi al societăţii, dar şi spre bucuria profesorilor, părinţilor şi bunicilor!

Vă aşteptăm cu bucurie sfântă şi cu drag!

Pr. Dr. Nicolae Dura, Viena