• pictura-catedrala-munchen.jpg
  • pictura-catedrala-munchen0.jpg
  • pictura-catedrala-munchen2.jpg
  • pictura-catedrala-munchen3.jpg
  • pictura-catedrala-munchen4.jpg
  • pictura-catedrala-munchen5.jpg
  • pictura-catedrala-munchen6.jpg
  • pictura-catedrala-munchen7.jpg
  • pictura-catedrala-munchen8.jpg
  • pictura-catedrala-munchen9.jpg

Sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi la Parohia din Straubing

În ziua de 21 mai 2017, în duminica a șasea după Paști, a vindecării Orbului din Naştere, credincioșii parohiei „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Straubing au sărbătorit alături de părintele paroh Vasile Florin Reuţ, hramul parohiei. În mijlocul lor s-a aflat Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim, care a săvârșit Sfânta Liturghie și a ținut un cuvânt de învățătură. Sfânta Liturghie a strâns laolaltă foarte mulţi credincioşi, atât din Straubing cât şi din împrejurimi, mulţi dintre ei împărtăşindu-se cu Sfintele Taine.

În cuvântul de învăţătură rostit la finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim a explicat înţelesurile Evangheliei Duminicii Orbului, arătând printre altele că necazurile pe care le avem, ne întorc către Dumnezeu: "Toţi suferim pentru păcatele noastre, dar ne trebuie în primul rând răbdare, rugăciune şi credinţă multă. Dumnezeu ne iubeşte şi este mai aproape de noi în necazurile noastre decât atunci când nu avem necazuri. De aceea, atunci când avem un necaz, trebuie să alergăm la Dumnezeu, la Sfânta Biserică, la părintele, să se roage pentru noi. Biserica trebuie să fie pe primul plan în viaţa noastră, indiferent de vreme sau împrejurări, Duminica este Ziua Domnului".

L
a sfârşitul Sf. Liturghii, ierarhul a făcut rugăciuni de dezlegare öi binecuvântare pentru cei prezenţi. A urmat o scurtă conferinţă duhovnicească la care cei prezenţi au pus întrebări şi au primit răspunsuri şi sfaturi duhovniceşti de la Înaltpreasfinţia Sa. Printre altele, Mitropolitul a explicat celor prezenţi despre însemnătatea unei parohii, care nu este altceva decât o comunitate de credincioşi care formează o familie, care are printre altele, trei datorii importante: de a susţine preotului paroh care îi slujeşte, de a se îngriji de cumpărarea sau construcţia unei biserici, precum şi a se îngriji de oamenii săraci şi necăjiţi (opera filantropică). „Dacă dai şi la altul, Dumnezeu îţi dă înapoi, este o minune…” a mai subliniat ierarhul.

Cu această ocazie, a prezentat proiectul iniţiat de Înalt Prea Sfinţia Sa, „Burse pentru copii săraci din Moldova” prin care se acordă la 500 de copii din judeţele Botoşani şi Vaslui, câte o bursă de 25 euro lunar.

Părintele Paroh Vasile Florin Reuţ a mulţumit tuturor celor de faţă „fraţi şi surori întru Domnul”, aşa cum îi place părintelui să-i numească, pentru prezenţa la slujbă şi pentru jertfelnicia lor. Bucuria duhovnicească a fost întregită prin sărbătorirea în zi de Duminică a Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, precum şi prin binecuvântarea pe care a primit-o parohia prin prezenţa Înalt Prea Sfinţiei Sale.
Amintind cu drag de cei 14 ani de ucenicie – înainte de a fi hirotonit preot – la cei mai mari teologi pe care i-a văzut oraşul Regensburg, începând cu Înalt Prea Sfinţia Sa Serafim pe care îl cunoaşte de peste 21 de ani şi care l-a îndrumat pe calea aceasta, fiindu-i şi duhovnic, Părintele Vasile Florin Reuţ a spus că, printre multe alte sfaturi folositoare, a învăţat şi că trebuie să ne gândim la cei săraci, la cei neputiincioşi. Părintele Reuţ a amintit şi de proiectele filantropice ale parohiei din Straubing, spunând că şi Parohia din Straubing are o surpriză pregătită special, organizând în prealabil o colectă pentru acest proiect al Înalt Prea Sfinţiei Sale.

Cu această ocazie, Părintele Vasile Florin Reuţ i-a înmânat Înaltpreasfinţiei Sale un cec în valoare de 1500 de Euro, pentru susţinerea operei filantropice în Mitropolie. ÎPS Sa şi-a exprimat marea bucurie şi a a mulţumit pentru această mare şi plăcută surpriză, mai ales în numele copiilor care vor fi ajutaţi cu aceşti bani, iar la îndemnul dumnealui s-a făcut încă o colectă pentru acest proiect, la care s-au adunat suma de 585 de Euro. În acest fel, suma donată de Parohia „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Straubing pentru acest proiect a totalizat 2085 Euro.

Sărbătoarea parohiei româneşti din Straubing s-a încheiat cu o Agapă frăţească la care au participat toţi credincioşii. Vă mulţumim tuturor celor care v-aţi implicat la buna desfăşurare a acestei sărbători precum şi la pregătirea Agapei ce a urmat, precum şi celor care aţi venit chiar de la distanţe foarte mari pentru a fi prezenţi la acest frumos eveniment. Bunul Dumnezeu să vă răsplătească însutit osteneala dumneavoastră şi să vă păzească pe toţi, împreună cu toţi cei dragi ai voştri, cu al Său har şi cu a Sa iubire de oameni în veci. Amin!

Pr. Vasile Florin Reuţ
 

construimcatedrala.ro