Mitropolia
Tineret
- Peste 60 de tineri ortodocși români din Diaspora (ATORG și Nepsis) s-au întâlnit la Berna
- Program de activități ATORG în 2019
- Întâlnirea regională a tinerilor ortodocși români din Nordrhein-Westfalen
- 17-18 octombrie: Întâlnirea voluntarilor ATORG la München
- A 11-a întâlnire anuală a tineretului ortodox românesc din Europa Centrală a avut loc la Nürnberg
- Participanți din Germania și Austria la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din toată lumea, Sibiu, 6-9 septembrie 2018
|
Primul hram al Parohiei din Donauwörth
Parohia ortodoxă română „Sfânta Treime” din Donauwörth a îmbrăcat duminică, 4 iunie, straie de sărbătoare. Pr. Ioan Cătălin Pintilie împreună cu credincioșii au sărbătorit primul hram alături de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim şi s-au bucurat de slujirea Sfintei Liturghii şi a Tainei Botezului pentru doi prunci ai parohiei.
La acest eveniment au participat numeroşi credincioşi, precum şi domnul Jörg Fischer, viceprimarul orașului Donauwörth. În cuvântul de învăţătură, Mitropolitul Serafim a vorbit despre darurile Duhului Sfânt: „Sărbătoarea Rusaliilor este una dintre cele mai vechi sărbători creştine, împreună cu cea a Paştilor, fiind prăznuită încă din vremea Sfinţilor Apostoli. Cincizecimea este sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh. [...] Noi suntem aici în Germania și nu toți știm limba germană ,dar dacă avem pe Duhul Sfânt în noi, iar ceilalți de asemenea, să știți că Duhul Sfânt ne unește inimile pentru a înțelege și a fi înțeleşi. Unitatea aceasta este mai presus de limbă, de cuvântul nostru ! Aceasta este Taina, Minunea Duhului Sfânt! Nu ai nevoie de cuvinte, îl simți pe semenul tău în inima Ta și în viața Ta și-l iubești ca pe tine însuți. [...] Cincizecimea este sărbătoarea întemeierii și nașterii Bisericii Creştine.”
În cadrul Sfintei Liturghii s-a oficiat botezul pruncilor Maria şi David și s-au sfinţit ramurile de tei. Duhul Sfânt se coboară şi sfinţeşte Biserica, iar ramurile verzi sunt un semn văzut şi o mărturie a acestei mari binecuvântări. Obiceiul sfinţirii ramurilor de Rusalii este o tradiţie foarte veche a Bisericii şi se întâlneşte la Ierusalim, Constantinopol, Damasc şi în Biserica noastră.
Evenimentul parohial a continuat cu o agapă frățească, organizată din osteneala bunilor noștri credincioși, care a unit Moldova, Ardealul și Țara Românească. Credincioșii au cântat cu emoție în suflet și lacrimi „Noi suntem români”. Spre sfârșitul agapei, ÎPS Serafim ne-a binecuvântat pe toți și a mulțumit pentru gustoasele bucate tradiționale românești.
Pr. Ioan Cătălin Pintilie