• pictura-catedrala-munchen.jpg
  • pictura-catedrala-munchen0.jpg
  • pictura-catedrala-munchen2.jpg
  • pictura-catedrala-munchen3.jpg
  • pictura-catedrala-munchen4.jpg
  • pictura-catedrala-munchen5.jpg
  • pictura-catedrala-munchen6.jpg
  • pictura-catedrala-munchen7.jpg
  • pictura-catedrala-munchen8.jpg
  • pictura-catedrala-munchen9.jpg

„Noaptea bisericilor deschise” și prima Liturghie în noua biserică a Parohiei din Chemnitz

 

În Duminica Sfinților Români și a Sfinților de pe teritoriul Germaniei, parohia din Chemnitz a sarbătorit pentru prima oară Sfânta Liturghie într-un nou locaș. Acesta a fost pus la dispoziție de Domnul Horst Fries, fiind renovat cu multă dăruire de credincioșii parohiei.

 În data de vineri, 16 iunie, după o muncă asiduă, locașul de cult a fost renovat și înzestrat cu cele necesare pentru a-și primi oaspeții. Noaptea bisericilor deschise se desfășoară în Chemnitz la fiecare 2 ani, fiecare biserică putându-și face cunoscută „bogăția” și valorile. În Biserica Ortodoxă Română din Chemnitz programul a început cu vizualizarea unui film documentar despre Sfântul Munte Athos. Apoi a urmat un recital cu cântece liturgice tradiționale, susținut de cantorul parohiei, Domnul Ioan-Cristian Pavăl. Programul a continuat cu slujba vecerniei susținută preponderent în limba germană, pentru oaspeții, care în majoritate erau germani. După fiecare secțiune a programului, precum și la final, au urmat discuții duhovnicești cu participanții.

 Duminica Tuturor Sfinților Români și a celor de pe teritoriul Germaniei a fost un prilej de mare bucurie pentru credincioșii din Chemnitz. Acum s-a sărbătorit pentru prima oară Sfânta Liturghie în noul locaș de cult. Credincioșii se pregătesc deja pentru sfințirea bisericii, care va avea loc în data de 9 iulie cu ocazia hramului, când Mitropolitul Serafim va vizita parohia și când sunt așteptați oapeți de la toate parohiile din jur.

Ierom. Athanasie Ulea

construimcatedrala.ro