• pictura-catedrala-munchen.jpg
  • pictura-catedrala-munchen0.jpg
  • pictura-catedrala-munchen2.jpg
  • pictura-catedrala-munchen3.jpg
  • pictura-catedrala-munchen4.jpg
  • pictura-catedrala-munchen5.jpg
  • pictura-catedrala-munchen6.jpg
  • pictura-catedrala-munchen7.jpg
  • pictura-catedrala-munchen8.jpg
  • pictura-catedrala-munchen9.jpg

Sărbătoarea Hramului Parohiei din Dortmund

An de an, Sfântul Dimitrie Basarabov sau „Dimitrie Cel Nou” este cinstit aparte de credincioșii Parohiei Ortodoxe Române din Dortmund, care îl are pe acest sfânt ca ocrotitor. Sărbătorirea lui în cadrul parohiei a fost însă pregătită pentru ziua de duminică 4 noiembrie, zi în care alături de credincioși a fost prezent, la invitația părintelui paroh, și Mitropolitul Serafim.

Sărbătoarea cinstirii Sfântului Dimitrie cel Nou a început duminică dimineața prin Sfânta Liturghie unită cu Taina Sfântului Botez, în cadrul careia a fost încreștinată Maria, cea de-a treia fiică a familiei Pr. Dr. Ispas Ruja.  Alături de ÎPS Serafim au slujit în cadrul Sfintei Liturghii P. Cuv. Părinte Spiridon Belei, starețul Mănăstirii „Sf. Ioan Botezătorul” din Scărișoara Nouă județul Satu Mare, Pr. Dimitrie Ursache de la Parohia „Sf. Spiridon” din Munster, Pr. Costin Tudorache de la Parohia „Sf. Cuvioasă Paraschiva” din Wuppertal, părintele paroh Dr. Ispas Ruja și diaconii: Dumitru Dura de la Centrul Mitropolitan, Anton Andronic de la Parohia „Sf. Spiridon” Münster și Teodor Tăbuș de la Parohia „Tuturor Sfinților”din Köln.

La frumusețea slujbei Sfintei Liturghii au contribuit și corul parohiei, condus de doamna lector univ. Dr. Liliana Cadar Manoleasa, ea însăöi fiică de preot, cor care la sfârșitul slujbei a primit aprecieri din partea Înaltpreasfinției Sale.

Înaintea momentului împărtășirii, Mitropolitul Serafim a vorbit credincioșilor veniți în număr mare la sărbătoarea Parohiei, tâlcuindu-le Evanghelia a XXII-a după Rusalii despre bogatul nemilostiv și săracul Lazăr și îndemnându-i să sporească în viața duhovnicească. După predică, Ierarhul a împărtășit pe prunca Maria, nou botezată, apoi copilașii și credincioșii care s-au pregătit în număr mare pentru primirea Sfintei Euharistii.

La încheierea slujbei, părintele paroh a mulțumit Mitropolitului Serafim pentru binecuvântarea adusă tuturor prin prezența în parohia din Dortmund. Preacucernicia sa a împlinit 10 ani de slujire, fiind hirotonit de către ÎPS Serafim în 2 februarie 2008. Parohul adus un cuvânt de mulțumire  preoților și diconilor împreună slujitori precum și credincioșilor care s-au implicat în organizarea sărbătorii și agapei.

Sărbătoarea Hramului a continuat, așa cum este obiceiul cu o agapă frățească pregătită de membrii parohiei. În cadrul acesteia, copiii care participă la Ora de Religie au prezentat un frumos program artistic dedicat Centenarului  Marii Uniri, fiind felicitați, atât ei, cât și doamnele care se ostenesc în fiecare duminică cu pregătirea lor de către Mitropolitul Serafim.

 

Pr. paroh Dr. Ispas Ruja

Fotografii: Mihai Tomoiu

 

construimcatedrala.ro