• pictura-catedrala-munchen.jpg
  • pictura-catedrala-munchen0.jpg
  • pictura-catedrala-munchen2.jpg
  • pictura-catedrala-munchen3.jpg
  • pictura-catedrala-munchen4.jpg
  • pictura-catedrala-munchen5.jpg
  • pictura-catedrala-munchen6.jpg
  • pictura-catedrala-munchen7.jpg
  • pictura-catedrala-munchen8.jpg
  • pictura-catedrala-munchen9.jpg

Cinci ani de slujire în Parohia „Sf. Luca al Crimeei” - Bremen

În Duminica a VII- a după slăvitul Praznic al Învierii Domnului, Preasfințitul Părinte Episcop Sofian Brașoveanul a oficiat slujba Sfintei Liturghii în parohia Bremen, ce are ca ocrotitor pe Sf. Ierarh Luca al Crimeei, pe care Biserica Ortodoxă Română îl cinstește la 11 iunie. Totodată s-au împlinit 5 ani de când a luat ființă această parohie, iar momentul a fost marcat și de prezența membrilor corului Patriarhal „Tronos”, condus de părintele Arhidiacon Mihail Bucă, care au susținut un concert aniversar.

Un număr mare de copii şi o parte din credincioşii prezenţi s-au împărtășit cu Sfintele Taine, iar la finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Episcop Sofian a adresat un cuvânt viu de învăţătură celor prezenţi, îndemnând la împlinirea Evangheliei, la trăirea cu bucurie în unitate, aducând frumoase argumente și aduceri aminte de la vrednicul de pomenire ierom. Teofil Părăian. Totodată, Părintele Episcop i-a îndemnat pe toţi cei prezenţi la hramul acestei parohii, care sunt icoane vii ale lui Dumnezeu pe pământ, să caute prietenia sfinților ,dar mai ales să trăiască și să împlinească cuvântul Evangheliei.
Apoi, părintele paroh, pr. Marius Cristea, alături de care au slujit și PC părinte Cătălin Patriche și PC părinte diacon Vlad Roșu, a mulțumit PS Părinte Sofian pentru purtarea de grijă ca părinte duhovnicesc și pentru bucuria de a fi prezent la hramul unui sfânt despre a cărei viață și minuni se vorbește din ce în ce mai mult.
Momentul sărbătoresc a continuat cu concertul aniversar care a reușit să transmită atâta căldură, vibrație și emoție românească celor prezenți încât ne-am simțit în Cer, așa cum avea să transmită unul dintre participanți.
Magistralul Cor „Tronos”, din care au făcut parte diaconii Vlad Roșu și George Bucur și  protopsaltul Daniel Tămăslicaru, conduși magistral de unicul Mihail Bucă, arhidiacon patriarhal, a reușit să ne coboare Cerul în inimi, să ne facă depărtarea de „acasă” mai ușoară, iar prestația lor a electrizat audiența cu măiastra și inegalabila interpretare.
Ziua de prăznuire și de cinstirea a Sfântului Ierarh Luca al Crimeei, a fost specială și pentru PC părinte Catalin Patriche, care a aniversat un an de la hirotonia întru diacon, s-a încheiat cu agapa de hram, masă a dragostei și jertfelniciei credincioșilor din parohie.
Bucură-te Sfinte Ierarhe Luca, dragul nostru ocrotitor și doctor milostiv al celor aflați în nevoi!

A consemnat,
pr. Iconom Stravofor,  Marius George Cristea

 Foto: pagina Facebook a Parohiei Bremen.

construimcatedrala.ro