Parohia din Bamberg a primit vizita Consulului General al României în München

 

În Duminica a treia a Postului Mare, a Sfintei Cruci, s-au împlinit patru ani de zile de la înființarea parohiei noastre, de la prima Sf. Liturghie slujită în biserica cu hramul „Sf. Ioan Botezătorul“, în data de 17 martie 2013.

Cu această ocazie, comunitatea parohială a primit vizita Doamnei Iulia-Ramona Chiriac, Consul General al României în München, care a participat la Sfânta Liturghie. În încheierea slujbei, Doamna Consul General a prezentat activitatea desfășurată în cadrul Consulatului General al României din München, Consulat ce are în circumscripția sa teritorială landurile Bavaria și Baden-Württemberg.

În încheiere, credincioșii prezenți au purtat un dialog cu Doamna Chiriac, având posibilitatea de a afla răspunsuri la diferitele probleme administrative și la dificultățile întâlnite în procesul diferitelor servicii consulare. Vizita Doamnei Consul General face parte dintr-un proiect al Consulatului, intitulat „Bavaria de la A la Z”. În cadrul acestuia au avut loc deja întâlniri cu românii din parohiile Augsburg, Traunreut şi Rosenheim.

De asemenea, în cadrul mesei de prânz, Părintele paroh și Doamna Chiriac au dezbătut posibile proiecte comune, ce ar putea fi dezvoltate de către Consulatul General al României la München, în colaborare cu parohiile românești din Bavaria.

Pr. Ionuţ Păun