Colecta de la München a ajuns la sinistraţii din Covasna

Având în vedere pagubele suferite de zeci de familii din localităţile Băcel şi Lunca Mărcuş din judeţul Covasna, ca urmare a revărsării râului Tărlung, la sfârşitul lunii iunie, Preasfinţitul Părinte Episcop-vicar Sofian Braşoveanul, originar din Băcel, considerând o datorie a sa faptul de a veni în întâmpinarea nevoilor semenilor, a iniţiat la München o acţiune de colectare de obiecte de uz casnic (mobilă, paturi, dulapuri, mese, scaune, aparate de gătit, frigidere, maşini de spălat), care să fie împărţite oamenilor cărora apele le-au distrus ce aveau în case.

 „Nu este nimic mai firesc decât să empatizăm cu cei în suferinţă, în lipsuri, să le fim alături, aşa cum ne-am bucura să ne fie şi nouă ceilalţi alături la necaz; prisosinţa unora să plinească lipsa altora, cum spunea Sf. Apostol Pavel. Dumnezeu să-i binecuvinteze pe toţi cei care au răspuns chemării la ajutor. Le transmit tuturor expresia bucuriei celor care au fost mângâiaţi şi întăriţi de acest gest de solidaritate umană şi creştină.” – a spus Preasfințitul Sofian Braşoveanul.

Prin râvna, implicarea şi dărnicia unor credincioşi ai comunităţii din München, în zilele de 13-14 şi 20-21 iulie s-a reuşit colectarea obiectelor oferite spre a compensa puţin din pagubele mari suferite de cei afectaţi de inundaţii. Marţi, 24 iulie, tirul încărcat cu obiectele donate a ajuns la destinaţie, unde, cu implicarea părintelui paroh Gheorghe Floroiu, acestea au fost descărcate, depozitate şi în mare măsură împărţite celor în nevoie.

Mare parte din banii strânşi din colectă au fost folosiţi pentru asigurarea transportului obiectelor donate. Ceea ce se va mai dona în continuare va fi transmis prin intermediul parohiei din Băcel pentru a se folosi , în special pentru renovările iminente ale caselor afectate (betonări şape, pus parchet, tencuit, etc.) Cei care doresc să facă virament bancar în acest sens, din Germania, sunt rugaţi să folosească contul:

Rum. Orth. Metropolie-Kirchenzentrum München

Liga Bank Regensburg

IBAN: DE76 7509 0300 0005 1307 35

Cu specificarea: Ajutor sinistrati Covasna

Cei din România, care doresc să contribuie cu o sumă de bani, au la dispoziţie contul parohiei ortodoxe din Băcel:

Parohia Ortodoxă Română Băcel

Banca Comercială Română

IBAN: RO25RNCB0124135439360001

Cu specificarea: pentru sinistraţi

Au fost afectate în jur de 70 de gospodării, un număr de 122 de persoane suferind de pe urma inundaţiilor, unele fiind chiar evacuate din cale apelor, care au pătruns şi în case, distrugând nu doar recoltele, ci şi bruma de avuţie materială a oamenilor. Episcopia Covasnei şi Harghitei a organizat imediat o acţiune de ajutorare a oamenilor afectaţi de inundaţii.

Galerie Foto: pagina de Internet a Centrului Bisericesc din München